Portocala cibernetică

O schimbare tactică aparent minoră, răsturnarea triunghiului din mijlocul terenului, a transformat Olanda dintr-o poezie într-o integrală diferenţială. În studioul GSP TV fotbalul încă trăieşte. Ne amintim, cu Liţă Dumitru, cu Culae Lupescu, cu Ioan Andone, cu Silviu Lung vremurile de acum 20, 30 sau 40 de ani, într-un respiro savuros al vremurilor tacticizării. Poveştile cu şi despre fotbal, derulate ca-ntr-un recorder vechi, ne bucură după-amiezile începute crispat la 14:30 şi finalizate scremut aproape de miezul nopţii.

O schimbare tactică aparent minoră, răsturnarea triunghiului din mijlocul terenului, a transformat Olanda dintr-o poezie într-o integrală diferenţială

În studioul GSP TV fotbalul încă trăieşte. Ne amintim, cu Liţă Dumitru, cu Culae Lupescu, cu Ioan Andone, cu Silviu Lung vremurile de acum 20, 30 sau 40 de ani, într-un respiro savuros al vremurilor tacticizării. Poveştile cu şi despre fotbal, derulate ca-ntr-un recorder vechi, ne bucură după-amiezile începute crispat la 14:30 şi finalizate scremut aproape de miezul nopţii. Contraatac Gold, emisiunea moderată de Silviu Samuilă sau Cosmin Băleanu, ne întoarce ca la un izvor de munte de unde să ne luăm apa rece pentru următorul traseu al zilei.

Vocea lui nea Imi
Ei, bine, tocmai acolo şi într-un moment în care vorbeam despre Maradona, adevăratul, şi cel din Carpaţi, tocmai cînd constatam că la Napoli în ’90, Hagi a fost adevăratul, iar marelui Diego ar fi trebuit să i se spună Hagi din Pampas, vocea lui Emeric Ienei, transportată prin satelit de la Oradea, ne-a readus brusc în realitatea africană a anului 2010. Uitaţi-vă la Olanda! E echipa care acoperă cel mai bine terenul la acest Mondial. Să nu vă surprindă la final.

Frumoşi, dar boemi
N-ar fi o premieră. Olanda a surprins mereu, dar într-un mod plăcut. A dăruit lumii fotbalul total al lui Rinus Michels, acel joc generos în efort şi-n spectacol, acel sport al cărui ţel era să marcheze un gol mai mult ca adversarul. Cu combinaţii de genul celei din finala de la Munchen, cînd nemţii n-au atins mingea pînă nu s-a făcut 1-0 (şi nu e o figură de stil, ci statistică rece). Cu pase precise, directe şi orientate mereu înainte, motiv pentru care gazetarii au numit-o Portocala Mecanică. Cu driblingul genial al lui Cruyff, cu şutul teleghidat al lui Haan / Koeman, cu clasa lui Rensembrink / Bergkamp  sau cu simţul porţii incredibil al lui Rep / Van Basten, ca să cuprindem două mari generaţii. Dar şi cu o boemie care i-a privat de două titluri mondiale (’74 şi ’78), dăruindu-le un singur triumf european în 1988.

De la Dacie la Logan
Nu e o critică la ceea ce se întîmplă azi, ci doar o constatare sesizată excelent de singurul antrenor român care a cîştigat Cupa Campionilor cu o echipă românească. Pentru nostalgici, din care nu mă exclud, transformarea Olandei poate fi deranjantă. Aici drumurile noastre se despart. Pentru că nu m-aş mai vedea scriind la maşina Underwood, ci la computer. Pentru că n-aş mai putea să suflu în jiclorul şi delcoul Daciei, ci mi-aş lua Loganul cu motorul capsulat. Pentru că n-aş mai avea răbdare să întorc cu cheiţa, în fiecare seară, deşteptătorul, ci doar mi-aş activa alarma de pe mobil. Accept şi salut această Olandă ce refuză să mai fie anacronică şi mereu puberă. Da, Olanda nu mai face spectacol, dar, vorba lui Ienei, acoperă cel mai bine terenul. Da, Olanda nu mai e sclipitoare, dar e extrem de calculată. Da, Olanda nu mai seduce, însă conduce. Detaşat în grupa ei. Portocala mecanică a devenit cibernetică!

Adio 4-3-3!
Pentru a ajunge aici, batavii şi-au modificat pînă şi ADN-ul fotbalistic. Alături de lalele, mori de vînt şi saboţi, olandezii aveau fotbalul doar în 4-3-3. După 5 decenii, au renunţat la el din motive de siguranţă şi au trecut la un 4-2-3-1 clar şi compact!!! Teoretic, au întors triunghiul de la mijlocul terenului, unde în loc un singur închizător, au apărut doi (Van Bommel şi De Jong). Practic, de la tonicul Van Persie pînă la aşezatul Van Bronkhorst, cu toţii au fost mai preocupaţi, inclusiv cu Japonia, să nu primească gol înainte să dea.

0 goluri a primit Olanda la acest turneu final, fiind, alături de Uruguay, singurele echipe în această situaţie după două jocuri. Coincidenţă sau nu, ambele ca şi calificate

Iar dracul nici nu e chiar atît de negru. Oricît de computerizată ar fi, Olanda rămîne şi cu sclipirea, de vreme ce toate cele 3 goluri înscrise pînă acum au venit la capătul unor faze în mişcare, cu balonul purtat din centru către margine şi înapoi, în zona din faţa porţii. Şi cu puţină şansă. Aceea care i-a lipsit lui Rensenbrink în minutul 90 al finalei de la Buenos Aires din ’78, cînd, la 1-1, a trimis balonul în bară.

17 din ultimele 19 goluri marcate de olandezi la turneele finale au venit în urma unor faze de joc. Doar două au fost înscrise din faze fixe