Curba din troleibuzul 83

Eram într-a noua şi învăţam după-amiaza. Veneam acasă şi-n troleibuzul 83 doi vlăjgani bine înfăşuraţi în fulare şi steaguri roş-albastre, aşezaţi confortabil pe locurile din spate, îi explicau unui al treilea minunea. Aveau în faţă o coală de hîrtie şi, cu un creion de tîmplărie, desenaseră un careu de 16 metri, o poartă, un scheleţel în cadrul ei şi un pitic pe undeva pe la 35 de metri.

Eram într-a noua şi învăţam după-amiza. Veneam acasă şi-n troleibuzul 83 doi vlăjgani bine înfăşuraţi în fulare şi steaguri roş-albastre, aşezaţi confortabil pe locurile din spate, îi explicau unui al treilea minunea. Aveau în faţă o coală de hîrtie şi, cu un creion de tîmplărie, desenaseră un careu de 16 metri, o poartă, un scheleţel în cadrul ei şi un pitic pe undeva pe la 35 de metri. Din faţa ăstuia au trasat o parabolă care depăşea portarul şi intra, sub bară. Da, mă, incredibil! A tras piticania aia aproape de pe loc, mingea a luat-o-n sus de credeam că ne sparge tabela şi, cînd colo, a căzut în plasă. Să-i vezi faţa lui Iordache, nu înţelegea ce i se întîmplă.

El, eroul de pe Wembley, a furat-o de la copilul ăla de la Constanţa.. Şi în timp ce-şi mai dădea o palmă peste cap întărea acea parabolă ce pleca din piciorul (încă) juniorului şi trecea peste capul veteranului. Curios mai degrabă de tonul povestirii, mi-am aruncat un ochi peste umărul lor, pe bucata de hîrtie. Atunci, nu mi s-a părut cine ştie ce. Dar peste ani, cînd am văzut golul cu Finlanda, bara de pe Wembley, golul cu Ţara Galilor sau cel cu Columbia, mi-am amintit de desenul din troleibuzul 83. Şi de acea curbă care nici acum nu ştiu de ce se numeşte folha seca, şi nu Gică Hagi.