În faţă liceu, în spate muzeu
Lotul Stelei pare asigurat în atac şi în poartă, e suficient de puternic la mijloc, dacă va fi ferit de accidentări, suspendări sau dezertări, dar are probleme serioase la linia de fund. Pentru prima oară în ultimii doi-trei ani, Steaua dă dovadă de planificare şi maturitate în atacarea perioadei de transferuri.
Lotul Stelei pare asigurat în atac şi în poartă, e suficient de puternic la mijloc, dacă va fi ferit de accidentări, suspendări sau dezertări, dar are probleme serioase la linia de fund
Pentru prima oară în ultimii doi-trei ani, Steaua dă dovadă de planificare şi maturitate în atacarea perioadei de transferuri. Survolînd criza, plafoanele salariale şi cerinţa patronului de a aduce în Ghencea doar jucători cu parametru de transfer zero, Steaua dă semne că se întăreşte.
Au revenit profesioniştii
Meritul indiscutabil aparţine cuplului Stoichiţă – Panduru. Oameni cu scaun la cap, cei doi au pornit la drum cu un plan de care vor să se ţină. Spre deosebire de anii trecuţi, în care roş-albaştrii cumpărau jucători pe acelaşi post pe care mai erau alţi doi-trei fotbalişti de acelaşi profil şi se dispensau de oameni pentru care nu mai aveau înlocuitor, acum stafful încearcă să lovească ţintit, exact în locurile în care echipa suferă. Şi, mai mult, îşi propune să cumpere certitudini, nu perspective. Adică oameni care să intre direct în echipă, nu care să aştepte acomodări motivate de tinereţe, de acomodarea la spaţiul românesc sau de refacerea după accidentări.
Bile albe
Jelev e primul exemplu. Plecarea lui Rada a fost imediat compensată de sosirea bulgarului. Un fotbalist matur, serios, familiarizat cu Liga 1. Un jucător cu o continuitate remarcabilă, de vreme ce în ultimul deceniu n-a jucat decît la două echipe, Litex (9 sezoane) şi Oţelul (doi ani şi jumătate), şi cu o prezenţă pe teren excelentă. VEZI AICI UN GOL MARCAT DE JELEV ÎN MECIUL CU CFR CLUJ
25 de meciuri în medie pe sezon a jucat Jelev constant în ultimii 10 ani
Păstrarea lui Ghionea e un alt semn bun. Ajutat şi de patron, care a înţeles pe moment că discursul faţă de un jucător contează în traiectoria ulterioară a acestuia, Stoichiţă e pe cale să facă o altă mişcare bună. Ghionea nu e un fotbalist terminat. Rămas, alături de Petre Marin, ultimul mohican dintr-o defensivă care a dus Steaua în semifinalele Cupei UEFA şi de 3 ori la rînd în grupele Champions League, Sorin a resimţit din plin plecările lui Rădoi şi Goian, necompensate cu jucători pe măsură. Şi în fotbal, ca şi în teatru, contează valoarea partenerului de scenă, e important cine îţi dă replica. Parteneriatul lui Jelev şi încrederea primită în particular, prin discuţii individuale, şi în public, prin declaraţii inteligente ale conducătorilor, îl pot reîncărca pe căpitanul Stelei.
Renunţarea lui Dayro e mană cerească. Din toate punctele de vedere. Sportiv, financiar şi ca atmosferă în vestiar. Fotbalist extrem de scump (peste două milioane de dolari), de o valoare îndoielnică şi cu un caracter ce trăda mari carenţe de educaţie, columbianul a fost cea mai mare ţeapă încasată de Steaua în ultimii ani. În comparaţie cu Moreno, Clujul a cheltuit de 4 ori mai puţin pentru a-l avea pe Y. Kone şi Vasluiul a ieşit de două ori mai ieftin cu Wesley. Iar ca realizări în Liga 1 plus cupe europene, tabelul de mai jos e edificator.
.jpg)
Transferul lui Iovov poate fi altă bilă albă a lui Stoichiţă. Cel puţin ca nevoie a echipei. Pentru că rolul lui Kapetanos, de target-player, aşa cum îl descriu englezii, nu poate fi interpretat de nimeni din actualul lot, Surdu şi Stancu avînd cu totul alt profil. Iovov, însă, pare că o poate face şi, în plus, poate juca şi în tandem cu grecul. Pînă la 30 de ani a avut o bună rată de gol. Problema lui e că în ultimii doi ani şi jumătate a jucat destul de rar şi a marcat puţin pentru un vîrf, deşi un sezon a evoluat în modestul campionat din Cipru. La 32 de ani însă, pare a fi un fel de Claudiu Niculescu al lui Levski, reîntors după vacanţa de la Aris sau Apollon mult mai steril decît era înainte. Cu amendamentul că în ultimele 9 luni trandul randamentul său a fost crescător.VEZI AICI UN GOL MARCAT DE IOVOV IN MECIUL CU LOKOMOTIV PLOVDIV
15 goluri în 66 meciuri a marcat Iovov în ultimii doi ani şi jumătate. Eficacitate chiar sub cea a lui Dayro
Bile negre
Problema fundaşilor laterali. Este cel mai descoperit post în acest moment. Toţi jucătorii care pot evolua în acea zonă au cîte o problemă. Petre Marin, veteranul echipei, merge pe 37 de ani şi, oricîtă voinţă ar avea, timpul se scurge în defavoarea lui. Emeghara vine după o pauză enormă, cauzată de accidentări, care lasă sechele. Golanski e în ultimele 6 luni de contract şi, precaut cum a arătat că este în toată perioada petrecută în Ghencea, va avea grijă să se menajeze şi în continuare, iar Ninu a arătat în multe meciuri că mai are multe de învăţat.
În plus, chiar şi cînd au jucat, lateralii Stelei n-au rupt gura tîrgului. Pentru o echipă care trebuie să atace mereu dacă ţinteşte titlul, aportul lor ofensiv a fost insignifiant. Nici un gol din acţiune, doar două pase decisive şi o medie mai mică de o centrare reuşită la două meciuri jucate sînt parametrii care vorbesc despre fragilitatea benzilor Stelei în turul campionatului.
12 e locul pe care se situează şi Petre Marin şi Golanski, în clasamentul centrărilor reuşite de fundaşii laterali în turul Ligii 1
.jpg)
Problema fundaşilor centrali. Sosirea lui Jelev nu e suficientă pentru stabilizarea unui compartiment în zona sa cea mai importantă. În Building a team, Rinus Michels vorbea despre necesitatea a cel puţin 5 stoperi într-un lot care evoluează cu 4 pe linia de fund, iar Fabio Capello îl completa peste ani, susţinînd că în acea zonă ai nevoie de 3 titulari pentru două posturi. Firesc, atît timp cît stoperii sînt cei mai expuşi suspendărilor. În ultimul an în care Steaua a luat titlul, cei 3 candidaţi se numeau Goian, Rădoi şi Ghionea. Toţi certitudini. Acum, cu excepţia cuplului Ghionea – Jelev, ceilalţi sînt fie promisiuni, ca Tudose, fie experimente ca Onicaş, fie au probleme medicale serioase, cazul lui Baciu. Cît despre acel Ouon, pentru care se negociază acum, nu ştim decît că a jucat ultimii ani prin Cipru. Motiv pentru care nu ne aminteşte de Gică Popescu, ci mai degrabă de Bărcăuan. VEZI CE A SPUS MIHAI STOICHIŢĂ LA REUNIREA STELEI DESPRE TRANSFERURILE DIN ACEASTĂ IARNĂ
Situaţa cartonaşelor galbene
Szekely 5
Ghionea 4
Jelev 3
Golanski 3
Onicaş 3
Toja 3
Pleşan 3
P. Marin 2
Baciu 1
Problema mijlocaşilor centrali. Ei sînt cartea de vizită a oricărei echipe. Spune-mi ce mijlocaşi centrali ai, ca să-ţi spun cine eşti!, zice o vorbă în fotbal. La începutul sezonului, Bergodi a fost obligat să joace meci de meci cu Onicaş şi Ionescu. Urmarea? Cu adversari modeşti, precum cei din Cupa UEFA sau din subsolul Ligii 1, obiectivul a putut fi îndeplinit. Însă, cu adversari de calibru, ca Urziceni, Dinamo sau CFR, toţi primiţi în Ghencea, rezultatul a fost jenant: 1 punct din 9 posibile!
100.000 de euro e suma pentru care Pleşan poate pleca la orice club doreşte în orice moment
O dată cu revenirea lui Ovidiu Petre, reintegrarea lui Pleşan şi recuperarea lui Tănase, Steaua a arătat mai multă soliditate, a cîştigat derbyurile cu Timişoara, Vaslui sau Craiova şi a terminat campionatul în frunte. Numai că şi aici problemele pot apărea oricînd, iar fondul de titulari e redus. Pleşan poate pleca oricînd, Ovidiu Petre are aceeaşi sensibilitate la accidentări, Toja ameninţă poarta adversă aproape la fel de des ca pe cea proprie, Tănase pare mai în largul lui pe lateral, în vreme ce Ionescu, Bicfalvi şi Onicaş n-au dat randament a la longue.
0 pase de gol are mijlocaşul ofensiv Toja în 21 de meciuri, în care a marcat de două ori în poarta adversă şi o dată în cea proprie