Mesajul lui Bergodi pentru jucători: Capul sus, am jucat bine cu Unirea!
Cristiano Bergodi a relatat în această seară mesajul pe care l-a transmis în vestiar fotbaliştilor săi la finalul partidei cu Unirea Urziceni, pe care Steaua a pierdut-o, scor 0-1, în etapa a 3-a a Ligii 1.

Capul sus, asta le-am spus băieţilor mei, pentru că am avut o primă repriză bună cu Unirea. Merge înainte, cu încredere şi sînt sigur că ne aflăm pe un drum bun, chiar dacă a apărut această primă înfrîngere.
Noi avem o echipă schimbată faţă de anul trecut şi cu CFR am făcut un meci foarte bun. La sfîrşit, dacă am fi marcat prin Ochiroşii, nu s-ar fi supărat nimeni. Şi cu Urziceni am pierdut pe o greşeală, dar am făcut un meci bun şi echipa a arătat că joacă.
Avem mult de lucrat şi asta e evident, dar putem fi mulţumiţi pentru început, a spus Bergodi la Zona Verde, la GSP TV.