Tactica antrenorilor » Massimo Pedrazzini: Fotbaliştii latini sînt puturoşi

A lucrat cu celebrul Marcello Lippi, i-a pregătit pe Ronaldo, Zanetti şi Robbie Keane. A coordonat Academiile de juniori de la Inter şi AC Milan. Aşa arată CV-ul antrenorului interimar al Stelei, Massimo Pedrazzini. Italianul explică de ce preferă modulul 4-4-2, vorbeşte despre indolenţa jucătorilor latini şi spune că fotbalul românesc este pe un trend ascendent.

A lucrat cu celebrul Marcello Lippi, i-a pregătit pe Ronaldo, Zanetti şi Robbie Keane. A coordonat Academiile de juniori de la Inter şi AC Milan. Aşa arată CV-ul antrenorului interimar al Stelei, Massimo Pedrazzini. Italianul explică de ce preferă modulul 4-4-2, vorbeşte despre indolenţa jucătorilor latini şi spune că fotbalul românesc este pe un trend ascendent.

– Massimo, puţini ştiu că una dintre pasiunile tale este pregătirea juniorilor.
– Da, e o poveste mai veche. În momentul în care am pus capăt carierei de fotbalist m-am gândit că cea mai bună soluţie ar fi să urmez o carieră de antrenor şi am decis să mă axez pe sectorul juvenil. Îmi place să-i învăţ pe copii fotbal, dar nu numai tehnico-tactic, ci şi cum să fie profesionişti. E o muncă esenţială la copii şi juniori, puţini ştiu ce este în spatele unui dribling, al unui şut sau al unui gol. Puştii trebuie să înveţe de mici că trebuie să ducă o viaţă liniştită şi serioasă. Orice copil este precum o maşină, trebuie să-i pui ulei, trebuie să o alimentezi cu benzină, trebuie să respecte un set de reguli, să nu depăşească o anumită viteză şi lista continuă.

– Te-a determinat şi altcineva să faci pasul spre cariera de antrenor?
– În ultimii opt ani ca fotbalist, în Italia, am fost căpitanul echipei. Coechipierii mi-au spus în felul următor: Massimo, tu ai fost practic un al doilea antrenor pentru noi, ne-ai susţinut mereu, ne-ai ajutat cu sfaturi. De aici a plecat totul. Acesta a fost mesajul care m-a determinat să devin antrenor.

– Şi la scurt timp ai lucrat alături de Marcello Lippi.
– Exact! Chiar mă consider norocos că am colaborat cu un technician precum Lippi. În vremea aceea, eu eram coordonator tehnic la Internazionale Milano, la Centrul de copii si juniori. Mă ocupam de puştii cu vîrste cuprinse între 12 şi 20 de ani.

– Cum s-a născut această colaborare?
– Lippi îl avea atunci sub comanda sa pe atacantul turc Hakan Şukur. Şi cum el nu ştia limba turcă, a angajat un translator, pentru a putea comunica eficient cu Şukur. Din păcate, translatorul nu avea nici o cunoştinţă despre fotbal şi apăreau probleme de comunicare. În momentul în care a ajuns Robbie Keane la Inter, acesta a propus o altă soluţie. A spus că ar fi mai bine ca la echipă să vină un antrenor care să ştie limba engleză, nu un traducător.

Lippi este un fenomen
– Din ce cauză?
-Păi, în momentul în care antrenorul întrerupe şedinţa de pregătire pentru a-i da indicaţii jucătorului, trebuie să vină imediat şi traducătorul şi pot apărea confuzii. Poate că tehnicianul vrea să îi comunice fotbalistului că nu a învăluit bine. Este un termen pe care un translator, care nu are cunoştinţe despre fotbal, n-ar putea să-l traducă. Aşa s-a ajuns ca în staff-ul tehnic să fie cooptat încă un antrenor.

– Ai avut referinţe bune…
– Team-managerul din vremea aceea, Guido Susini, ştia foarte bine ce muncă am depus la Centrul de copii şi juniori şi i-a spus în felul următor lui Lippi: Marcello, avem posibilitatea să-l aducem la lotul mare pe Massimo Pedrazzini, un excelent coordonator tehnic şi un bun vorbitor de limba engleză. Răspunsul lui Lippi a venit prompt: Foarte bine, e de-al nostru, e valoros, aşa că hai să-l aducem lîngă noi ca să ne ajute!. Şi aşa am ajuns în staff-ul lui Inter. Am colaborat foarte bine şi cu secundul Ciso Pezzotti.

– Care au fost primele cuvinte pe care ţi le-a spus Lippi?
– La primul antrenament, mi-a zis în felul următor: Massimo, tu, mai presus de toate, eşti antrenor. Aşa că, pe lîngă faptul că ne vei ajuta cu traducerea, eşti liber să dai indicaţii tehnico-tactice ori de câte ori vei considera că este nevoie. Ne-am înţeles perfect. Am adunat amintiri foarte plăcute.

– Ai avut vreo legătură mai strînsă cu anumiţi jucători de la Inter?
– Ţin minte că l-am avut în grijă pe Robbie Keane. În plus, cinci dintre jucătorii de atunci aveau nevoie de o pregătire suplimentară, aşa că m-am ocupat cu mare drag de ei, mai ales că era vorba de fotbalişti precum Ronaldo, Zamorano, Blanc, Zanetti şi Cauet. Lippi îi trimitea mereu la mine. Uneori, intram chiar şi în echipă la jocurile-şcoală. A fost o experienţă minunată.

Modulul 4-4-2 este cel mai uşor de învăţat de către fotbalişti
– Ne întoarcem în prezent. Ce modul de joc preferi?
– Din punctul meu de vedere, cel mai elastic sistem este 4-4-2. Are anumite reguli de bază uşor de asimilat. E o schemă tactică pe care eu o cunosc foarte bine. Am deprins-o în perioada în care cordonam Centrul de copii şi juniori al lui AC Milan, echipă pregătită atunci de Arrigo Sacchi. De altfel, Sacchi a fost cel care a implementat acest sistem în Italia. E un modul care, atunci cînd ai mingea, se poate transforma într-un 4-2-4 sau într-un 3-4-3. Depinde însă şi de caracteristicile jucătorilor pe care îi ai la dispoziţie.

– Iniţial, aveai pregătită la Steaua o funcţie de coordonator al Centrului de copii şi juniori din Ghencea.
– Aşa este, în momentul în care am revenit la Steaua, înţelegerea a fost ca eu să mă ocup atît de pregătirea tehnico-tactică a lotului mare, cît şi de Academia de juniori a Stelei. În mandatul lui Olăroiu sarcinile mele au fost împărţite în mod egal între echipa de seniori şi grupele de juniori. Apoi, după ce a venit Gheorghe Hagi, a fost nevoie de o pregătire ceva mai amănunţită din punct de vedere tactic la seniori, aşa că m-am concentrat în special pe lotul mare.

– Ce ai încercat să aduci nou în sprijinul Academiei de juniori a Stelei?
– Am implementat diverse metode pe care le-am observat la academii renumite din Europa. Cît timp am fost la Inter, am mers la Centrele de copii şi juniori de la Chelsea, Manchester United, Liverpool, FC Porto şi multe altele. A fost un research util, prin care am încercat să preiau diferite aspecte care ţin în principal de metodologie.

Fotbaliştii mari sînt de pe maidan
– Poate fi adaptat modelul occidental la fotbalul românesc?
– Anumite particularităţi, da! Însă sistemul în sine, nu! De ce? Pentru că jucătorii latini sînt ceva mai indolenţi, mai puturoşi. Asta înseamnă că nu putem prelua un model care se foloseşte în Olanda sau în Germania. Trebuie să adaptăm totul la situaţia noastră.

    – Ce urmăreşti în mod expres atunci cînd antrenezi un tînăr jucător?
– Fotbalistul trebuie să fie inteligent. Fiecare pas trebuie făcut cu mintea. Primul lucru care trebuie antrenat este atenţia. În fotbal, se spune că mintea este mereu în joc. Tu, nu! Tu poţi sta pe loc. Dar creierul lucrează tot timpul. Acest proces de dezvoltare se numeşte psiho-cinetică.

– În România, copiii joacă  fotbal pe bitum sau pe maidan. În Italia nu e aşa…
– Bun, atunci hai să vă întreb şi eu ceva! Unde se antrena Generaţia de Aur a României. Unde se pregăteau Hagi şi Popescu? Nu se pregăteau pe teren sintetic sau pe iarbă proaspăt tunsă. Jucau pe stradă. Şi iată că se poate! Încă ceva! Juniorii de la Real Madrid se antrenează pe terenuri neacoperite cu iarbă. Joacă pe pămînt. Şi ştiţi de ce? Pentru a-şi îmbunătăţi controlul balonului.

În fotbal sînt două faze: ai sau nu ai mingea
– Atunci, ce nu trebuie să le lipsească juniorilor?
–  Sînt foarte multe cluburi unde nu există decît două trei mingi de echipă şi poate un singur rînd de echipament. Îmi amintesc că am făcut junioratul la Milan. Ţin minte că antrenorul se pregătea să anunţe echipa care urma să joace şi ne chema pe fiecare în parte să ne dea tricoul. Iar noi spuneam Mulţumesc!. Era o mîndrie pentru noi să purtăm acel tricou. Era un cadou preţios pentru care trebuia să ai respect. Noi le cerem acum jucătorilor să îmbrace tricoul cu inima. Dar dacă ei nu învaţă asta de mici, nu mai au cum să pună pasiune.
   
– Massimo, este mai importantă faza defensivă decît cea ofensivă?
– Într-un meci sînt două faze. Una cînd ai mingea şi una cînd trebuie să o recuperezi.Unii antrenori spun că între aceste două faze mai este una, cea de tranziţie, însă aceasta nu există, din punctul meu de vedere. Dacă mergi la Şcoala de Antrenori de la Coverciano şi spui aşa ceva, eşti întrebat ce este aceea fază de tranziţie. Din perspectiva specialiştilor, ori ai mingea, ori nu o ai. Altă fază nu mai există!