Răzvan Lucescu: Victoriile împotriva granzilor îţi gîdilă orgoliul
Antrenorul stegarilor, Răzvan Lucescu, a explicat cum a reuşit să blocheze Steaua în partida de duminică, menţionînd totodată că roş-albaştrii formează o echipă foarte periculoasă atunci cînd au spaţii.
Antrenorul stegarilor, Răzvan Lucescu, a explicat cum a reuşit să blocheze Steaua în partida de duminică, menţionînd totodată că roş-albaştrii formează o echipă foarte periculoasă atunci cînd au spaţii.
Nu este o victorie mai importantă pentru mine, sînt trei puncte, toate victoriile ne aduc satisfacţie. Sigur, meciurile împotriva unor echipa ca Steaua sau Dinamo sînt speciale, victoriile împotriva unor astfel de echipe îţi gîdilă orgoliul.
Am considerat că Steaua este o echipă cu mare experienţă, avea doar două înfrîngeri în campionat înaintea meciului de la Braşov. Era pe primul loc, alături de Timişoara, din acest punct de vedere. Acest lucru arată o echipă mare, una puternică. În al doilea rînd, au jucători care evoluează în echipe naţionale. Iar acest lucru îţi dă o anumită linişte, te ajută să îţi depăşeşti adversarul. Am jucat două meciuri cu Şahtiorul în această iarnă. În primul meci, au ajuns foarte greu la poarta noastră, iar în al doilea am avut cinci situaţii clare de gol, iar ei au ajuns o singură dată la poarta noastră.
Ceea ce trebuia să facem noi cu Steaua era să nu îi lăsăm să se apropie de poarta noastră, să îi ţinem cu spatele faţă de poarta lor. Am reuşit să eliminăm din faşă tentativele de atac ale Stelei. Ei reuşeau să ducă mingea spre zonele laterale, şi aici meritul cel mare este al lui Ovidiu Petre, atunci cînd noi lăsam spaţii. Am reuşit să îi blocăm, dar ei schimbau direcţia prin Goian şi Ghionea, jucători pe care dacă îi laşi îţi duc mingea unde vor, a spus Răzvan Lucescu la Zona Verde, la GSP TV.