Fragmente din SuperSteaua / Ghencea în flăcări

(… ) Miercuri, 16 aprilie 1986. E ora 10 dimineaţa. Pînă la meci mai sînt şase ceasuri şi jumătate, dar oamenii au împînzit deja străzile ce duc spre arenă. Biletele s-au pus în vînzare luni, dar, vorba bancului, se terminaseră de duminică. Cine avea o rudă bine plasată în Ministerul Apărării se putea compara cu un cîştigător la Loto. Ca şi azi, bişniţarii se descurcaseră.

(… ) Miercuri, 16 aprilie 1986. E ora 10 dimineaţa. Pînă la meci mai sînt şase ceasuri şi jumătate, dar oamenii au împînzit deja străzile ce duc spre arenă. Biletele s-au pus în vînzare luni, dar, vorba bancului, se terminaseră de duminică. Cine avea o rudă bine plasată în Ministerul Apărării se putea compara cu un cîştigător la Loto. Ca şi azi, bişniţarii se descurcaseră. Tichetul de peluză, care costa 35 de lei, se vindea la negru cu cel puţin 200. Sau mai bine zis se vînduse, pentru că acum nu mai era nici unul. Printre pîlcurile de nerăbdători care-şi fixaseră taberele în faţa porţilor, autocarul Stelei s-a strecurat cu greu în drumul lui spre Băneasa. “Avem mare nevoie de voi după-amiază”, le-a strigat Ienei prin uşa întredeschisă a maşinii…

La întoarcerea de la pădure, lumea ocupase toată strada din faţa stadionului, iar cu două ore înainte de joc, cînd steliştii au ieşit să vadă terenul, arena era plină ochi. “Sevilla! Sevilla!”, a răsunat atunci cînd geaca maro de piele a lui Tudorel a apărut de sub tribuna a doua. “Nu ne auzeam la doi metri, aşa vacarm era. Ca niciodată, parcă nu mai aveam răbdare să înceapă meciul. Simţeam fanii atît de aproape, încît parcă jucau şi ei”, îşi aminteşte Lăcătuş. (… )