Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Se poate naşte o echipă

Lăcătuş îşi aduce aminte. Tot septembrie, dar în 1984. Tot Italia, dar la Roma. Pe Olimpico. Un adversar mai redutabil decît acesta, cu campionii mondiali Conti şi Grazzianni, cu Tancredi şi brazilianul Cerezo. Şi o echipă a Stelei mult mai neexperimentată la acea oră decît cea de acum, dar la fel de impulsivă. Duckadam – Bărbulescu, Iovan, Bumbescu, Eduard – Petcu, Boloni, Puşcaş, Majearu – Lăcătuş, Piţurcă. Aceştia au fost primii 11, care au redus de multe ori la tăcere impozanta arenă romană. Ocaziile de atunci au semănat cu cele de acum ale lui Semedo, pasele lui Lovin erau parcă venite din ghetele lui Boloni, Puşcaş sau Fane Stoica. Iar la finalizare a ratat ţinta, printre alţii, chiar antrenorul de acum, Marius Lăcătuş.

marți, 30 septembrie 2008, 11:36

Lăcătuş îşi aduce aminte. Tot septembrie, dar în 1984. Tot Italia, dar la Roma. Pe Olimpico. Un adversar mai redutabil decît acesta, cu campionii mondiali Conti şi Grazzianni, cu Tancredi şi brazilianul Cerezo. Şi o echipă a Stelei mult mai neexperimentată la acea oră decît cea de acum, dar la fel de impulsivă. Duckadam – Bărbulescu, Iovan, Bumbescu, Eduard – Petcu, Boloni, Puşcaş, Majearu – Lăcătuş, Piţurcă. Aceştia au fost primii 11, care au redus de multe ori la tăcere impozanta arenă romană. Ocaziile de atunci au semănat cu cele de acum ale lui Semedo, pasele lui Lovin erau parcă venite din ghetele lui Boloni, Puşcaş sau Fane Stoica. Iar la finalizare a ratat ţinta, printre alţii, chiar antrenorul de acum, Marius Lăcătuş.

La capătul acelui meci, pierdut nedrept cu 1-0, regretatul comentator radio Corneliu Mihăilescu încerca să-şi înece supărarea anunţînd că, în ciuda eşecului, jocul de la Roma marca naşterea unei echipe mari. Peste nici doi ani, cu doar 3 piese schimbate, Belodedici, Stoica şi Balint, în locul lui Eduard, Petcu şi Puşcaş, Steaua devenea regina Europei. Acum e aproape imposibil. Dar, cu 3 piese schimbate şi acum, între care neapărat un vîrf, Steaua poate spera la primăvara Champions League. Ceea ce ar echivala cu o altă Cupă a Campionilor.

Comentează