Andrei Vochin analizează meciul Rapid – CFR Cluj / EDIficiul dărîmat
Peseiro şi Andone au ridicat ziduri unul în faţa ceiluilalt. O eroare a lui Edi Stăncioiu a surpat toată construcţia campioanei Era minutul 2 al meciului din Giuleşti şi Rapidul a plecat în presing. Haita braziliană în faţă, Boya vîrf de lance, imediat în spate Andrade şi Lazăr, lateralii pe oameni, stoperii la 40 de metri. Mingea ajunge la Stăncioiu, sub presiune, care nu degajează, ci pasează în propriul careu. Contrapresingul lui Andone funcţionează, astfel că din pase rapide toţi hăitaşii sînt scoşi din joc. La mijlocul terenului, Ruiz e singur, preia şi declanşează un contraatac, finalizat cu şut, deşi avea şi opţiuni de pasare. Acela a fost momentul în care meciul de fotbal s-a transformat în şah. Pentru că Rapidul a înţeles că nu e bine să se avînte ca în partidele cu Bistriţa sau Farul, iar CFR-ul a rămas calm, în propria jumătate, aşteptînd momentele declanşării contrei. Respect reiproc.
Peseiro şi Andone au ridicat ziduri unul în faţa ceiluilalt. O eroare a lui Edi Stăncioiu a surpat toată construcţia campioanei
Era minutul 2 al meciului din Giuleşti şi Rapidul a plecat în presing. Haita braziliană în faţă, Boya vîrf de lance, imediat în spate Andrade şi Lazăr, lateralii pe oameni, stoperii la 40 de metri. Mingea ajunge la Stăncioiu, sub presiune, care nu degajează, ci pasează în propriul careu. Contrapresingul lui Andone funcţionează, astfel că din pase rapide toţi hăitaşii sînt scoşi din joc. La mijlocul terenului, Ruiz e singur, preia şi declanşează un contraatac, finalizat cu şut, deşi avea şi opţiuni de pasare. Acela a fost momentul în care meciul de fotbal s-a transformat în şah. Pentru că Rapidul a înţeles că nu e bine să se avînte ca în partidele cu Bistriţa sau Farul, iar CFR-ul a rămas calm, în propria jumătate, aşteptînd momentele declanşării contrei. Respect reiproc.
Disciplina tactică a fost cuvîntul de ordine. Pentru a se anihila reciproc, armadele vişinii şi-au sacrificat vedetele. Trică a făcut aproape numai faza defensivă, Lazăr n-a mai apărut la susţinerea fazei ofensive. Ca să dăm doar două exemple.
0 a fost numărul şuturilor trase de Lazăr şi Trică în derby
Pe un astfel de joc închistat, diferenţa e făcută de detalii. Cum ar fi eroarea individuală a lui Stăncioiu, speculată de Spadacio, sau cea a lui Bozovici, în prima repriză, nevalorificată de Dubarbier. Altfel de 1 la 0.
Joao Paulo Andrade, superioritatea şi eficacitatea
Cînd ai un 1-0 pe tabelă, un om în plus pe teren timp de o repriză şi zece mii de inimi în tribună, normal trebuie să cîştigi meciul. Rapid a făcut-o, dar cu multe emoţii. De ce?
1. Pentru că ieşirea lui Joao Paulo Andrade a deşirat mijlocul Rapidului şi a permis campioanei mult spaţiu de manevră.
Herea şi Grigore, împreună, au recuperat o singură minge
2. Pentru că posesia giuleştenilor în această perioadă a fost mai proastă ca în prima repriză
52%-48% pentru Rapid a fost raportul posesiei pe întreg meciul
3. Pentru că şansa a jucat un rol determinant în finalul jocului, atunci cînd CFR-ul a irosit două uriaşe ocazii de egalare. Mai mult, oaspeţii au ajuns mai des la finalizare. N-a fost însă suficient nici pentru un egal, pentru că în fotbalul modern eficacitatea e un criteriu care-i separă pe cei buni de cei învingători.