Steaua cea mai bună…, … dar şi cea mai favorizată!
de ANDREI VOCHINPoli e liderul primăverii, dar echipa lui Lăcătuş stă cel mai bine la parametrii de jocPînă la urmă, asta e tot ce contează. Punctajul în primele 4 etape ale ocupantelor cvartetului fruntaş spune povestea acestui început de primăvară. Asecensiunea Timişoarei, scăderea ecartului dintre CFR Cluj şi Steaua, dar şi decăderea Rapidului.
de ANDREI VOCHIN
Poli e liderul primăverii, dar echipa lui Lăcătuş stă cel mai bine la parametrii de joc

Pînă la urmă, asta e tot ce contează. Punctajul în primele 4 etape ale ocupantelor cvartetului fruntaş spune povestea acestui început de primăvară. Asecensiunea Timişoarei, scăderea ecartului dintre CFR Cluj şi Steaua, dar şi decăderea Rapidului.
Poli cea mai echilibrată
Trupa lui Duşan Uhrin jr. are cea mai bună medie de ocazii create pe meci, la egalitate cu Steaua, şi cele mai puţine situaţii de gol apărute la poarta lui Popa. Ca urmare, raportul dintre golurile marcate şi cele primite reflectă realitatea din teren.

Steaua cea mai aşezată
Se tot discută în fotbal despre echipa scurtă. Ea se măsoară de la poziţia ultimului apărător pînă la cel mai avansat atacant. La acest capitol, Steaua e cea mai compactă. Graţie acestor spaţii mici între coechipieri, trupa lui Lăcătuş a reuşit să aibă supremaţia posesiei balonului în toate cele 4 meciuri jucate în 2008. La polul opus, CFR a cedat posesia în 3 din cele 4 meciuri jucate. Mai mult, Steaua a continuat posesia şi cu o progresie pe măsură, de vreme ce a jucat cele mai multe mingi în careul advers, capitol la care liderul a suferit cel mai mult din primele 4.

CFR cea mai agresivă
Trupa lui Andone a cîştigat disputa cu adversarele sale doar la agresivitate. CFR este formaţia care a făcut presingul cel mai avansat, în medie la 41,8 m, dar, fiind o echipă mai lăbărţată pe teren decît Steaua, aşa cum se vede mai sus, orice ieşire a adversarului din încercuire însemna un atac suportat mai greu de fundaşii ardeleni, rămaşi descoperiţi.

Rapid cea mai risipitoare
Mircea Rednic are motive suficiente să-şi smulgă părul din cap. Echipa pe care o pregăteşte reuşeşte cea mai bună medie de driblinguri pe meci, ajunge cel mai des în situaţia de a ameninţa poarta adversă, însă precizia şuturilor e extrem de mică. La acest capitol, Steaua face cel mai bun procentaj.

de ANDREI CRĂIŢOIU
În cele 4 etape din retur, trupa din Ghencea a beneficiat de cele mai multe erori de arbitraj
Greşelile de arbitraj au avantajat-o cel mai mult în 2008 pe Steaua, echipă care a beneficiat de nu mai puţin de 5 erori capitale comise de oamenii în negru. Acestea au fost făcute în cele două meciuri cîştigate de roş-albaştri în derby-urile cu CFR (3-1) şi Urziceni (1-0), ambele disputate în Ghencea.
A doua formaţie cea mai avantajată este şi cea care a acumulat în 2008 cele mai multe puncte. Poli Timişoara a cîştigat 13 puncte din cele 15 posibile, însă a primit două mîini de ajutor de la arbitri, acasă cu Urziceni (0-0) şi în Giuleşti (1-0), cînd a marcat după o fază neregulamentară.
La polul opus se află CFR şi Rapid. Balanţa erori pro – erori contra este echilibrată în cazul clujenilor, nu însă şi în cel al rapidiştilor. Echipa lui Rednic este singura din primele 4 clasate care a avut de suferit în ultimele etape din cauza arbitrajului, avînd 3 greşeli împotrivă, în 3 meciuri diferite, şi doar una favorabilă.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele