Sportul fără naţie

Răsturnarea de scor şi de destin reuşită de handbalistele noastre contra Franţei nu ţine de genă, ci de pregătire, valoare şi noroc. În decursul carierei mele de jurnalist, care se apropie de vîrsta majoratului, am trăit multe meciuri pe muchie de cuţit. Unele dintre ele au avut happy-end, altele finaluri de coşmar. Ca în Legile lui Murphy, doar cele din urmă au fost privite prin prisma mentalităţii. Nu s-a vorbit de erori tehnice, de momente de scădere fizică sau psihică, ci s-a aruncat în faţă acel cuvînt greu de definit în sport, care se numeşte mentalitate.

Răsturnarea de scor şi de destin reuşită de handbalistele noastre contra Franţei nu ţine de genă, ci de pregătire, valoare şi noroc. În decursul carierei mele de jurnalist, care se apropie de vîrsta majoratului, am trăit multe meciuri pe muchie de cuţit. Unele dintre ele au avut happy-end, altele finaluri de coşmar. Ca în Legile lui Murphy, doar cele din urmă au fost privite prin prisma mentalităţii. Nu s-a vorbit de erori tehnice, de momente de scădere fizică sau psihică, ci s-a aruncat în faţă acel cuvînt greu de definit în sport, care se numeşte mentalitate.

Cînd România a fost egalată în Danemarca în secundele de prelungire l-am arătat cu degetul pe Urs Meier, dar am făcut trimitere şi la filonul păgubos al naţiei române. Uitînd că tot în ultimul minut Ganea marca la Euro 2000 şi ne trimitea în sferturi. Cînd Steaua a pierdut la Boro calificarea în finala Cupei UEFA, după ce a condus cu 3-0 la general, cauzele au fost depistate ca venind tot din natura noastră firavă la cap. Deh, mentalitatea românească, s-a zis atunci, omiţîndu-se că şi FC Basel, reprezentatnta mentalităţii elveţiene, păţise fix acelaşi lucru în faţa băieţilor lui McClaren.

Probabil nimeni nu se va înghesui acum, după dramaticul meci cu Franţa, să atribuie succesul puternicei mentalităţi româneşti. Cea care ar fi făcut ca fetele noastre să întoarcă soarta unei dispute aparent pierdute, după o repriză slabă, în faţa unei săli susţinîndu-şi graseat handbalistele, şi împotriva unei perechi de arbitri găzdari care l-ar fi făcut să roşească pînă şi pe Corpo. Nici nu ar fi cazul. În fotbal, handbal sau oricare altă disciplină sportivă, mereu mai globalizată, într-o lume a difuziunii din ce în ce mai omogenă a genelor, doar cei care refuză analiza, invocă mentalitatea unui neam. Nu, în sport, românii nu sînt inferiori nici unei alte seminţii, după cum nu sînt nici superiori. Ci se întîmplă, cîteodată, să fie mai bine pregătiţi, mai puternici fizic, mai înzestraţi tehnic. Aşa cum au fost tricolorele noastre în Pallais Bercy.