Dezastrul în mărime naturală

Un tip cu funcţie şi poziţie pe vremuri mi-a povestit un episod din istoria construcţiei Casei Republicii. Sîmbătă era zi de vizită. Că ploua, că ningea, că primea vreun ‘pretin’ sau era liber pentru un volei la Snagov, ‘Tovarăşul’ mergea la construcţie. Se uita la proiect, arunca arătătorul de lemn peste machetă, dar decizia finală o lua, de fiecare dată, pe produsul finit. O scară pe care el o cerea în spirală şi la care lucrau mii de oameni era doborîtă săptămîna următoare, pe motiv că nu arăta bine. Cupola a căzut tot după ce a fost văzută înălţată, deşi şi pe schiţă se observa în mod evident kitschul. Un lucru era cert. Omul, care avea pretenţia că se pricepe la toate, dar de fapt nu se pricepea la nimic, nu putea judeca decît în mărime naturală.Cam aşa stau lucrurile şi la Steaua. În timp ce fostele glorii avertizau asupra valorii îndoielnice a lotului, patronul vorbea de jucători pe care va încasa sume de transfer astronomice. În timp ce echipa evolua din ce în ce mai prost, conducătorii vorbeau de primăvara Ligii. În timp ce jocul echipei murea puţin cîte puţin, pierzîndu-şi pînă şi ultima fărîmă de organizare, eficienţă sau forţă, optimismul lojelor se alimenta nu din ştiinţă, ci din bazinul mistic de lîngă muntele Athos.Pînă aseară, cînd construcţia a luat sfîrşit. Cînd edificiul hidoşeniei fotbalistice s-a arătat în toată urîţenia lui. Fără măcar 3-4 pase legate, fără atitudine, fără vreun dribling, cu gol primit, culmea!, din fază fixă, altădată tocmai punctul forte al unei echipe lipsite de fantezie. Fără un şut pe poarta lui Palop timp de 81 de minute. Fără public. Fără speranţă. Dezastrul e sesizat acum, cu siguranţă, şi de Gigi Becali. Deoarece a părăsit macheta pentru a se arăta în mărime naturală.

Un tip cu funcţie şi poziţie pe vremuri mi-a povestit un episod din istoria construcţiei Casei Republicii. Sîmbătă era zi de vizită. Că ploua, că ningea, că primea vreun ‘pretin’ sau era liber pentru un volei la Snagov, ‘Tovarăşul’ mergea la construcţie. Se uita la proiect, arunca arătătorul de lemn peste machetă, dar decizia finală o lua, de fiecare dată, pe produsul finit. O scară pe care el o cerea în spirală şi la care lucrau mii de oameni era doborîtă săptămîna următoare, pe motiv că nu arăta bine. Cupola a căzut tot după ce a fost văzută înălţată, deşi şi pe schiţă se observa în mod evident kitschul. Un lucru era cert. Omul, care avea pretenţia că se pricepe la toate, dar de fapt nu se pricepea la nimic, nu putea judeca decît în mărime naturală.

Cam aşa stau lucrurile şi la Steaua. În timp ce fostele glorii avertizau asupra valorii îndoielnice a lotului, patronul vorbea de jucători pe care va încasa sume de transfer astronomice. În timp ce echipa evolua din ce în ce mai prost, conducătorii vorbeau de primăvara Ligii. În timp ce jocul echipei murea puţin cîte puţin, pierzîndu-şi pînă şi ultima fărîmă de organizare, eficienţă sau forţă, optimismul lojelor se alimenta nu din ştiinţă, ci din bazinul mistic de lîngă muntele Athos.

Pînă aseară, cînd construcţia a luat sfîrşit. Cînd edificiul hidoşeniei fotbalistice s-a arătat în toată urîţenia lui. Fără măcar 3-4 pase legate, fără atitudine, fără vreun dribling, cu gol primit, culmea!, din fază fixă, altădată tocmai punctul forte al unei echipe lipsite de fantezie. Fără un şut pe poarta lui Palop timp de 81 de minute. Fără public. Fără speranţă. Dezastrul e sesizat acum, cu siguranţă, şi de Gigi Becali. Deoarece a părăsit macheta pentru a se arăta în mărime naturală.