Succesul umilinţei
‘Tricolorii’ şi-au asumat rolul de salahori cu salopetă ai gazonului pentru a putea îmbrăca la final fracul. Rezistenţă, inteligenţă, sacrificiu şi noroc. Acestea au fost atributele unei seri istorice. România a bătut pentru prima oară Olanda şi şi-a deschis drumul către Euro după un meci în care băieţii talentaţi ai generaţiei fără calificări au lăsat impresia artistică pentru altcîndva şi au jucat doar la rezultat. Bravo lor! Olandezii pot invoca multe şi-şi pot expune frustrările. Că au avut o posesie zdrobitoare, spre exemplu. E adevărat.
‘Tricolorii’ şi-au asumat rolul de salahori cu salopetă ai gazonului pentru a putea îmbrăca la final fracul. Rezistenţă, inteligenţă, sacrificiu şi noroc. Acestea au fost atributele unei seri istorice. România a bătut pentru prima oară Olanda şi şi-a deschis drumul către Euro după un meci în care băieţii talentaţi ai generaţiei fără calificări au lăsat impresia artistică pentru altcîndva şi au jucat doar la rezultat. Bravo lor! Olandezii pot invoca multe şi-şi pot expune frustrările. Că au avut o posesie zdrobitoare, spre exemplu. E adevărat.
66-34 pentru Olanda a fost raportul procentual al posesiei
Şi ce dacă, atîta vreme cît mingea s-a plimbat doar pe la fundaşii centrali, la închizător, De Zeeuw (nr. 6) la Seedorf (10) şi, apoi, de cele mai multe ori înapoi (vezi schemă). ‘Tricolorii’ au ocupat centrul terenului cu acelaşi număr de oameni, 3 (Codrea, Ov. Petre, Chivu) ca şi batavii, dar au fost mult mai eficienţi. Cu excepţia ultimei jumătăţi de oră din prima repriză, cînd Codrea a pierdut cu uşurinţă cîteva baloane transformate imediat în contraatac, troica de forţă din mijlocul terenului a făcut legea. Chivu s-a sacrificat pentru echipă, a jucat un post nou, dar, în ciuda ineditului, a izbutit cel mai mare număr de recuperări dintre ai noştri: 20. Iar Ovidiu Petre, împotriva cutumelor, a fost iar simplu şi precis, ca dovadă că n-a greşit decît 9 mingi tot meciul.

O altă cheie a rezistenţei barajului românesc a fost etanşarea perfectă a marginilor. La Robben a acţionat perechea Ogăraru-Nicoliţă, călită în bătăliile Stelei din anul semifinalei UEFA, iar în partea cealaltă, Mutu s-a sacrificat şi i-a dat o mînă de ajutor lui Raţ pentru a-l stopa pe Van der Vaart. Împreună, cele două aripi n-au izbutit să ofere colegilor decît o singură centrare tot meciul!
9 a fost numărul mingilor în care Mutu a dat cu capul înaintea adversarului
Urmarea s-a regăsit în cifre. Oaspeţii au fost forţaţi să finalizeze din afara careului majoritatea acţiunilor de joc şi chiar dacă au tras la poartă de 14 ori, doar 3 mingi au prins cadrul porţii. Iar după ce le-am dat golul, singurele posibilităţi de egalare le-au avut din faze fixe. Excelent!
3-3 a fost raportul ocaziilor de gol
Despre faza noastră de atac nu vom vorbi prea mult. Calaţi doar pe defensivă, ‘tricolorii’ au tratat ofensiva la capitolul ‘diverse’. Marica, izolat, n-a putut juca decît 21 de mingi, din care a livrat mai departe doar 7. Toate înapoi. Iar de unul singur n-a depăşit nici un adversar. Nu este însă un caz, de vreme ce, per total, n-am reuşit nici o accelerare, nici o schimbare de direcţie, un singur dribling şi 4 centrări bune. Important e că, din una dintre ele, fază fixă, a căzut golul. Golul ce a parafat un plan tactic desăvîrşit, în cadrul căruia am acceptat încruntaţi suferinţa pentru a putea rîde cu gura pînă la urechi în final.
‘În fotbal, ca să ajungi la succes, trebuie să înveţi lecţia umilinţei’ — Mircea Lucescu
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele