Cine putea face Rapidul să bată

Echipa din spatele echipei trebuia să-i scoată pe giuleşteni din letargie. N-am să discut despre penaltyul neacordat Rapidului în ultimul minut de joc, pentru că a glosa pe această temă este ca şi cum ai încerca să demonstrezi o axiomă. Nu încape nici o îndoială, Martiş a greşit grav, dar o echipă cu pretenţii nu trebuie să ajungă la mîna unui arbitru, în minutul 90.N-am să vorbesc nici despre autoritatea cu care giuleştenii au stat la cîrma partidei cu Gloria. Cifrele pe care le voi furniza în continuare vorbesc de la sine despre dictatura fotbalistică impusă Buzăului duminică seară de Rapid, pînă în faţa careului lui Mincă.

Echipa din spatele echipei trebuia să-i scoată pe giuleşteni din letargie. N-am să discut despre penaltyul neacordat Rapidului în ultimul minut de joc, pentru că a glosa pe această temă este ca şi cum ai încerca să demonstrezi o axiomă. Nu încape nici o îndoială, Martiş a greşit grav, dar o echipă cu pretenţii nu trebuie să ajungă la mîna unui arbitru, în minutul 90.

N-am să vorbesc nici despre autoritatea cu care giuleştenii au stat la cîrma partidei cu Gloria. Cifrele pe care le voi furniza în continuare vorbesc de la sine despre dictatura fotbalistică impusă Buzăului duminică seară de Rapid, pînă în faţa careului lui Mincă.

Am să pun în discuţie starea de spirit care a domnit în vestiarul vişiniu între finalul meciului de la Nurnberg şi debutul celui cu Gloria. Dintre deznodămîntul unei zile de lucru, grele, tensionate, ameninţătoare, din care ai ieşit nu doar neşifonat, ci şi felicitat de toţi colegii, şi următoarea zi de muncă, una în care, aparent, doar pontajul de dimineaţă ar fi rezolvat lucrarea, restul timpului urmînd a fi o dulce pălăvrăgeală în jurul unor ceşti cu cafea.

De cîţiva ani încoace, Rapidul pierde puncte preţioase în campionat în momente similare. După un rezultat bun în Europa şi în contextul în care adversarii la titlu se împiedică. Cînd toate premisele sînt favorabile victoriei, cînd moralul este beton, cînd încrederea în tine este maximă, cînd adversarul abia se vede prin subsolul clasamentului. Cheia este întotdeauna la jucători, penru că, pînă la urmă, ei sînt cei care se întrec cu Ioviţă sau Gheorghiţă. Dar cei care trebuie să simtă pericolul şi să intervină în forţă, înainte de consumarea eşecului, sînt toţi ceilalţi în afară de jucători. Ei sînt datori să găsească metoda să-i trezească într-un astfel de moment.

Florin Halagian era diabolic în astfel de momente. Cu şcoala vieţii şi a fotbalului împletite armonios, Armeanul traversa astfel de momente inventînd incidente la care nu se aştepta nimeni. În acest fel, relaxarea instaurată în vestiar era înlocuită de o tensiune incredibilă. Şi de fiecare dată ameninţarea la adresa unuia sau altuia, care, chipurile, ar fi călcat pe bec, se putea şterge cu buretele doar în cazul unei victorii în meciul de care se temea antrenorul. Aproape de fiecare dată, şiretlicul a mers. Şi în cabina în care se dezbrăca Dobrin, şi la Bacău, şi la Braşov sau în Ştefan cel Mare. .

La Rapid, metoda n-a fost încă descoperită. Nu e însă nici prea tîrziu, nici decadent şi nici arhaic să furi patentul. Scopul scuză mijloacele, iar Machiavelli n-a fost conaţional cu Hala, ci chiar cu Bergodi.