Trenul

Focurile de artificii sparg cerul. 24.254 de oameni, în sfîrşit intrăm şi noi în civilizaţia turnicheţilor, aplaudă în picioare. Muzica Champions League răsună în boxe şi, din lojă, Gigi Becali stropeşte cu şampanie toată masa presei. Crainicul stadionului rosteşte numele fiecărui jucător din lotul roş-albaştrilor. Te uiţi pe tabelă şi te aştepţi ca în dreptul numelui adversarului să găseşti, la o aşa descărcare de bucurie, Real, Barca sau Inter.

Focurile de artificii sparg cerul. 24.254 de oameni, în sfîrşit intrăm şi noi în civilizaţia turnicheţilor, aplaudă în picioare. Muzica Champions League răsună în boxe şi, din lojă, Gigi Becali stropeşte cu şampanie toată masa presei. Crainicul stadionului rosteşte numele fiecărui jucător din lotul roş-albaştrilor. Te uiţi pe tabelă şi te aştepţi ca în dreptul numelui adversarului să găseşti, la o aşa descărcare de bucurie, Real, Barca sau Inter.

Dar nu. La capătul acestui al doilea drum consecutiv spre elită n-a mai fost nici măcar Standard. Ci amărîţii de la BATE Borisov, o echipă pe care şi-o dorea chiar şi Bistriţa înaintea lui Atletico în Intertoto. Şi cu toate acestea, explozia de bucurie a inundat Ghencea.

Sînt momente în viaţă cînd destinul răsplăteşte consecvenţa mai repede decît genialitatea. Cînd pasul doi devine mai uşor decît primul. Se întîmplă atunci cînd trenul care-ţi trece prin gară nu e ratat indiferent dacă e Intercity sau marfar. Asta e cheia performanţei, pe care Steaua o are în buzunar şi cînd jocul e poticnit. Şi cînd adversarul ţi-l evidenţiază pe Zapata. Felicitări, Steaua, pentru că nici de data asta n-ai ratat!