Ştim să mergem, nu să şi dansăm

Pentru a da savoare campionatului e nevoie nu doar de organizări defensive solide, ci şi de jucători valoroşi. Cînd Ionuţ Iordache, colegul meu care numără realităţile din campionatul românesc şi le dă o formă statistică, mi-a pus în faţă o hîrtie privitoare la eficacitatea Ligii 1 mi s-a confirmat o impresie ce mi-a populat fiecare week-end din ultimul sezon. O stare de nemulţumire spectaculară îmbrăcată în ambalajul unor filosofii fotbalistice de multe ori rudimentare.

Pentru a da savoare campionatului e nevoie nu doar de organizări defensive solide, ci şi de jucători valoroşi. Cînd Ionuţ Iordache, colegul meu care numără realităţile din campionatul românesc şi le dă o formă statistică, mi-a pus în faţă o hîrtie privitoare la eficacitatea Ligii 1 mi s-a confirmat o impresie ce mi-a populat fiecare week-end din ultimul sezon. O stare de nemulţumire spectaculară îmbrăcată în ambalajul unor filosofii fotbalistice de multe ori rudimentare.

2,30. Aceasta este media golurilor marcate în primul nostru eşalon. Extrem de puţin, istoric chiar, dacă ne raportăm la ultima cifră atît de scăzută a eficacităţii pe care o găsim doar în urmă cu jumătatea de secol, mai precis în 1953. Mult sub campionatele cu pretenţii ale Europei: Germania (2,74), Italia (2,51), Anglia (2,45), Spania (2,41).

Ca să nu ne pierdem definitiv entuziasmul vom extrage mai întîi binele din oţelul cifrelor. Goluri puţine înseamnă apărări bune, adică sisteme defensive organizate. Cu alte cuvinte antrenori pricepuţi. Cînd Dică mi-a mărturisit acum o jumătate de an că primul tehnician cu care a lucrat tactic a fost Walter Zenga am fugit iar la cifre şi am constatat că stelistul a deprins tainele strategiilor la 24 de ani. În vreme ce un copil de la Centrul de juniori al lui Inter începe lecţiile tactice o dată cu descifrarea alfabetului. Atunci am înţeles de ce venirea italianului în fotbalul nostru a coincis cu spargerea barierei primăverilor europene. Şi de ce, urmaşii săi, Olăroiu, Răzvan Lucescu, Dan Petrescu, Sabău au început să închege echipe de fotbal, nu grupuri umoristice. Formaţii asambalte după regulile fotbalului european, acelea care spun că pentru o construcţie solidă întîi pui fundaţia. Adică sistemul defensiv. Asta a fost în esenţă Liga 1 ediţia 2006-2007. O bătălie între fortăreţe bine înfipte în sol.

Rău este că lupta a fost oarbă. Aici, tehnicienii sînt mai puţin vinovaţi. La forţe strategice egale, diferenţa o face valoarea jucătorului. Un capitol la care campionatul nostru suferă. Dacă apărările fac rezultatele, atacanţii sînt cei care vînd biletele. Ei sînt responsabili pentru un spectacol care a lipsit de foarte multe ori Ligii 1. Exceptînd primele 4 formaţii, care au investit în achiziţionarea unor jucători de clasă europeană, doar Oţelul lui Grigoraş a mai dezmierdat faza ofensivă. O excepţie de la regula plutonului divizionar care a învăţat să meargă pe picioare, ceea ce-i bine, dar, din păcate, abia de acum începe să ia şi lecţii de dans.