Fotbalul utopic

Cînd marile echipe ale lumii cîştigă trofee mixînd culturile, Steaua propune purificare etnică. Vreau să fac la Steaua o echipă exclusiv din români, care să nu mai conţină nici un străin, cu care să mă bat de la egal la egal cu Chelsea, Real şi Barcelona. Declaraţia aparţine Gigi Becali şi a fost rostită la cîteva zeci de ore după ce un stadion întreg şi-a arătat făţiş simpatia pentru brazilianul Elton. Pentru că de cîţiva ani patronul Stelei e plecat pe doi vectori, sportiv şi politic, vorbele sale pot fi interpretate în două chei.

Cînd marile echipe ale lumii cîştigă trofee mixînd culturile, Steaua propune purificare etnică. Vreau să fac la Steaua o echipă exclusiv din români, care să nu mai conţină nici un străin, cu care să mă bat de la egal la egal cu Chelsea, Real şi Barcelona. Declaraţia aparţine Gigi Becali şi a fost rostită la cîteva zeci de ore după ce un stadion întreg şi-a arătat făţiş simpatia pentru brazilianul Elton. Pentru că de cîţiva ani patronul Stelei e plecat pe doi vectori, sportiv şi politic, vorbele sale pot fi interpretate în două chei.

Rostită de politicianul Gigi Becali, fraza emană naţionalism. Nici o problemă. Numai că într-o Europă globalizată, vorbele şefului din Ghencea lasă în spate o dîră de xenofobie, care nu-l ajută în demersul său de a conduce, aşa cum speră, într-o bună zi, România. Aici e o problemă.

Aruncată în eter de constructorul unei echipe de fotbal, aserţiunea lui Becali are ceva din realismul lui Theodor Diamant, cel care acum peste 150 de ani încerca să construiască socialismul la Boldeşti-Scăieni. Dacă nu e o altă aroganţă făcută presei (a se citi frază mincinoasă menită să inducă în eroare media şi, prin ea, consumatorul de sport) sau o smetie executată peste botul cosmopolit al fostului manager general, dezideratul patronului e, la momentul ăsta, însăşi definiţia utopiei.

Gigi Becali nu este pionier în teoria sa . Într-o istorie seculară, de plidă, Athletic Bilbao n-a angajat decît fotbalişti basci. Nici măcar spaniolii n-au avut zonă liberă pe San Mames. Performanţele sportive însă au fost departe de aşteptări. În Europa, Bilbao n-a apucat să joace decît o amărîtă de finală UEFA, pierdută în 1977, şi, în rest, n-a contat. Cu Liga Campionilor nu s-a întîlnit, în Cupa Campionilor cea mai mare realizare datează din vremurile cînd portarii purtau şapcă, un sfert de finală în 1957, iar în topul echipelor spaniole nu se află în primele 10.

Fotbalul de azi oferă alte contraexemple. Toate competiţiile continentale din ultimele două decenii au fost cîştigate de formaţii care au avut în componenţă cel puţin 2-3 străini. S-a ajuns chiar la situaţia ca Arsenal să alinieze la startul unor meciuri o echipă fără nici un englez. Aceasta-i calea!, a declarat atunci Wenger, adeptul filosofiei conform căreia întrepătrunderea culturilor fotbalistice asigură prospeţime, inovaţie, surpriză. Cu alte cuvinte, în acest sport, purificarea etnică şi-a dat de mult obştescul sfîrşit. Iar dacă îmi veţi oferi contraexemplu Steaua ’86, am să vă mai contrazic o dată. Notaţi: Duckadam, Belodedici, Boloni, Weisenbacher. Paşaport românesc, spirit nemţesc, unguresc şi sîrbesc.

Ar exista o singură variantă. Copy-paste după modelul din handbal. Oltchim cumpără practic toată naţionala României, finalistă de Mondial, cîştigă Cupa Cupelor şi se pregăteşte de Liga Campionilor. Asta ar însemna ca Steaua să-i transfere acum pe Mutu, Chivu, Lobonţ şi Marica. Iată o altă definiţie a utopiei.