Povesteşte-ţi amintirea!

E anul 1983, luna martie, ziua 16, minutul 82 al meciului Universitatea Craiova – Kaiserslautern. O istorie începută la liziera toamnei anului precedent, continuată dincolo de Revelion a ajuns la un pas de crepuscul. E pentru prima oară cînd nasul meu de microbist amuşinează mireasma primăverii europene. În urmă cu două săptămîni, ei pe terenul lui Briegel, eu în faţa televizorului îmbrăcat în vocea lui Cristian Ţopescu, ne-am îngropat puţin cîte puţin cu fiecare dintre cele 3 goluri marcate de nemţi. Credeam că visul pe care brodasem Fiorentina şi Bordeaux se îndrepta spre sfîrşit. În ultima jumătate de oră însă, Ţicleanu şi Crişan ne-au reaprins speranţa. Ne mai trebuia un 1-0 în Bănie şi puteam avea prima echipă românească în semifinalele unei cupe europene.Minutele se scurseseră al naibii de repede. Sub ochii a 40.000 de olteni, pe ‘Central’, mingea ocolea poarta roşiilor. Pînă atunci, în minutul 82, cînd o ocazie a lui Cămătaru a născut cornerul. De pe stînga. Îl văd şi acum pe Balaci, cu fuga sa legănată, ajungînd la colţ. Nu-mi vine să spun, dar îşi aşază mingea un pic dincolo de arcul de cerc. Centrează cu dreptul. Balonul zboară înalt şi încovoiat, cade o dată în careul mic, de unde, venit ca o nălucă, Negrilă îl azvîrle sus, în burta plasei. Totul e un vuiet. Pe stadion, în glasul lui nea Ţopi, la mine în casă. E 1-0 şi aşa va rămîne. Un scor cît o calificare, mare şi unică la acea vreme.Aceasta e prima şi cea mai puternică amintire de microbist în cupele europene. De atunci am trăit alte performanţe, unele şi mai mari, dar aceasta mi-a rămas puternic impregnată în memorie.Din acest motiv m-am gîndit să vă provoc la o temă de discuţie. Înaintea celor două meciuri din această săptămînă, vă invit să vă povestiţi amintirile. Cele mai puternice amintiri din cupele europene.

E anul 1983, luna martie, ziua 16, minutul 82 al meciului Universitatea Craiova – Kaiserslautern. O istorie începută la liziera toamnei anului precedent, continuată dincolo de Revelion a ajuns la un pas de crepuscul. E pentru prima oară cînd nasul meu de microbist amuşinează mireasma primăverii europene. În urmă cu două săptămîni, ei pe terenul lui Briegel, eu în faţa televizorului îmbrăcat în vocea lui Cristian Ţopescu, ne-am îngropat puţin cîte puţin cu fiecare dintre cele 3 goluri marcate de nemţi. Credeam că visul pe care brodasem Fiorentina şi Bordeaux se îndrepta spre sfîrşit. În ultima jumătate de oră însă, Ţicleanu şi Crişan ne-au reaprins speranţa. Ne mai trebuia un 1-0 în Bănie şi puteam avea prima echipă românească în semifinalele unei cupe europene.

Minutele se scurseseră al naibii de repede. Sub ochii a 40.000 de olteni, pe ‘Central’, mingea ocolea poarta roşiilor. Pînă atunci, în minutul 82, cînd o ocazie a lui Cămătaru a născut cornerul. De pe stînga. Îl văd şi acum pe Balaci, cu fuga sa legănată, ajungînd la colţ. Nu-mi vine să spun, dar îşi aşază mingea un pic dincolo de arcul de cerc. Centrează cu dreptul. Balonul zboară înalt şi încovoiat, cade o dată în careul mic, de unde, venit ca o nălucă, Negrilă îl azvîrle sus, în burta plasei. Totul e un vuiet. Pe stadion, în glasul lui nea Ţopi, la mine în casă. E 1-0 şi aşa va rămîne. Un scor cît o calificare, mare şi unică la acea vreme.

Aceasta e prima şi cea mai puternică amintire de microbist în cupele europene. De atunci am trăit alte performanţe, unele şi mai mari, dar aceasta mi-a rămas puternic impregnată în memorie.

Din acest motiv m-am gîndit să vă provoc la o temă de discuţie. Înaintea celor două meciuri din această săptămînă, vă invit să vă povestiţi amintirile. Cele mai puternice amintiri din cupele europene.