Şi bune, şi rele

Nu doar pentru că sînt adeptul echilibrului nu mă voi entuziasma excesiv după acest 1-1 al Stelei la Lyon, după cum nici nu voi considera că, menajîndu-şi cîţiva titulari, cvintupla campioană a Franţei ar fi fost un adversar de catifea pentru Steaua. Cînd rezervele se numesc Carew, Govou, Kallstrom, Cacapa, Alou Diarra sau se mişcă precum Ben Arfa poţi considera fără probleme că ai în faţă un adversar european.

Nu doar pentru că sînt adeptul echilibrului nu mă voi entuziasma excesiv după acest 1-1 al Stelei la Lyon, după cum nici nu voi considera că, menajîndu-şi cîţiva titulari, cvintupla campioană a Franţei ar fi fost un adversar de catifea pentru Steaua. Cînd rezervele se numesc Carew, Govou, Kallstrom, Cacapa, Alou Diarra sau se mişcă precum Ben Arfa poţi considera fără probleme că ai în faţă un adversar european.

Ce-a făcut bun Steaua
1. Şi-a învins complexul de inferioritate. A jucat la Lyon ca şi cum ar fi fost la Urziceni. Sau, dacă vreţi, ca pe Bernabeu în prima oră de joc. A înţeles, după 5 meciuri de Ligă, că valoarea superstarurilor din cîmpul advers creşte direct proporţional cu teama indusă în cel mic. Şi că respectul exagerat faţă de adversar adînceşte falia deja adînc săpată dintre bugetele celor două cluburi.

2. Şi-a demonstrat uşurinţa de a juca în deplasare. Olăroiu şi Nicoliţă puneau dezinvoltura evoluţiei pe seama lipsei de presiune resimţite în faţa suporterilor. Acasă vrem să dăm gol repede, să-i bucurăm pe fani şi poate de aceea ne precipităm şi intrăm în panică, a motivat Bănel. Poate fi o explicaţie. Alta ar fi aceea că în acest sezon Steaua a trebuit să se acomodeze cu noţiunea acasă mai întîi pe fostul 23, apoi, după ce se obişnuise, pe Ghencea. Priviţi rezultatele din acest an şi observaţi că, pe de o parte, punctajul din deplasare l-a depăşit pe cel pe teren propriu, iar curba evoluţiilor pe cele două stadioane bucureştene are grafic crescător.

3. A cîştigat duelul tactic. Dacă în duelurile unu la unu au existat momente în care steliştii au mai fost depăşiţi (vezi Stancu – Ben Arfa), pe cele două momente ale jocului, atac – apărare, blocul funcţional al Stelei a mers mai bine. Într-un echilibru aproape perfect (şuturi la poartă 6-6, şuturi pe poartă 4-3, posesie 55% – 45%), ai noştri au avut marile ocazii ale meciului. Aici, Olăroiu are un merit. El a ştiut să guverneze pe faza de atac superioritatea de la mijloc. Atît timp cît fundaşii laterali au urcat, ei au ţinut pe loc atacanţii de bandă ai gazdelor (Govou şi Ben Arfa). Astfel, la mijloc, se juca 4 contra 3 şi se elibera în permanenţă un jucător (vezi schemă). Fie Cristocea în stînga (ca la marea ratare din minutul 14), fie Paraschiv (care a creat faza golului prin apariţia în zona interului dreapta), fie prin Nicoliţă (eliberat la ocazia din minutul 53).

Ce a făcut rău Steaua
1. A primit iar gol din fază fixă. La fel ca în meciurile cu Kievul şi cu Lyonul, identic cu cel al Realului, toate la Bucureşti. Apărîndu-se în zonă la corner, steliştii comit eroarea de a sta cam pe aceleaşi poziţii şi cînd se bate în interior, şi în exterior. Dacă ar fi stat din start cu cîţiva paşi mai înainte, nici Sergio Ramos, nici Alou Diarra n-ar mai fi putut să vină lansaţi şi să beneficieze de vidul din jurul lor pentru a-şi plasa lovitura de cap.

2. A ratat mult. Andy Roxburgh, directorul tehnic al UEFA, concluziona la finele anului trecut de UCL că una dintre cheile succesului în această competiţie este eficacitatea. La Kiev, cînd a bătut cu 4-1, Steaua a marcat 4 goluri din 5 ocazii (80%). La Lyon, din 4 situaţii clare Steaua a punctat doar o dată. (25%)

3. A suferit individual. Stancu a fost depăşit enervant de des de Ben Arfa. Nicoliţă a greşit mult în legarea fazelor şi a culminat cu eroarea de la ocazia din minutul 53, cînd nu numai că a irosit momentul de a finaliza el, dar nici n-a ridicat capul din pămînt pentru a observa că o simplă pasă la Thereau îl lăsa pe francez cu poarta goală. Cristocea şi Rădoi au suferit fizic de multe ori în duelurile cu adversarii direcţi.

Marele invizibil
Petre Marin n-are talentul de a ieşi în faţă. Nici în viaţă, nici în joc. Privit însă cu atenţie, cel poreclit Jair e unul dintre pilonii Stelei din acest an european. Printre altele l-a marcat impecabil pe Joaquin cu Betis, a creat primul gol de la Boro, a marcat punctul decisiv, pînă la urmă, cu Standard, la Liege. Şi la Lyon a jucat ceas. După ce şi-a făcut treaba cu Govou, i-a oferit cîte o pasă inteligentă lui Dică şi lui Nicoliţă, lăsîndu-i liberi la 16 m, pentru cele mai mari ocazii ale Stelei din repriza secundă.