Oli – era nouă

Steaua încearcă trecerea la un sistem tactic mai ofensiv. La finele fiecărei ediţii de Champions League, o echipă de tehnicieni renumiţi, antrenori ai formaţiilor calificate în ultimele faze ale competiţiei şi teoreticieni recunoscuţi, trage concluziile respectivului sezon. Aidoma lui Milano în modă, acest veritabil Campionat Mondial al cluburilor oferă tendinţele pentru anul viitor.

Steaua încearcă trecerea la un sistem tactic mai ofensiv. La finele fiecărei ediţii de Champions League, o echipă de tehnicieni renumiţi, antrenori ai formaţiilor calificate în ultimele faze ale competiţiei şi teoreticieni recunoscuţi, trage concluziile respectivului sezon. Aidoma lui Milano în modă, acest veritabil Campionat Mondial al cluburilor oferă tendinţele pentru anul viitor.

Raportul editat în această vară sub semnătura lui Andy Roxburgh, directorul tehnic al FIFA, evidenţiază în primul rînd trandul marilor cluburi de a renunţa treptat la unul dintre închizători, indiferent dacă folosesc 3 mijlocaşi (Barca, Lyon, Chelsea, Arsenal) sau 4 (Milan, Bayern, Werder).

Moda pare să fi venit, cu delay-ul obişnuit, şi în România, de vreme ce singura noastră reprezentantă în Liga Campionilor, Steaua, încearcă, timid, reaşezarea pe posturi. Duminică seară, cu Jiul, Olăroiu a folosit pentru a doua oară în acest campionat, din start, formula 4-3-3. Nevoia sa a venit, în principal, din sporirea forţei ofensive şi din valorificarea în acelaşi timp a calităţilor atacanţilor. Folosiţi alternativ, Badea şi Thereau şi-au cerut, prin joc, insistent locul în echipă şi, cum un alt punct fix, Dică, nu putea fi extirpat, tehnicianul a ales această soluţie.

Primul experiment, cel de la Galaţi, dăduse greş. Însă doar prin prisma scorului (1-2), deoarece, ca joc, contra Oţeluluui, Steaua şi-a creat cele mai multe ocazii din tot turul campionatului. Împotriva Jiului, impresia artistică a fost completată şi de un scor categoric.

În Liga 1, 4 dintre primele 5 echipe joacă deja cu un singur închizător, iar Rapid are, prin sistemul 3-4-3, suficienţi oameni care să alimenteze faza ofensivă

Noua dispunere e mai pe placul publicului, aduce mai multe baloane şi mai mulţi jucători în faţa porţii adverse, însă prezintă şi mai multe riscuri. Dacă Jiul (ultima clasată) a putut avea 4 ocazii de gol în Ghencea, e clar că implementarea sistemului necesită timp. Problemele apar în zonele laterale, acolo unde reperele se modifică, iar asigurarea nu mai este împărţită în mod egal între cei doi închizători, ci cade pe unicul defensiv şi, alternativ, pe cei doi mijlocaşi din faţa închizătorului. Mijlocaşi care, trebuie să aibă şi abilităţi ofensive, nu doar calităţi de distrugător de faze.

În sistemul 4-4-2, cu doi închizători, Steaua a obţinut în ultimii 3 ani cele mai bune rezultate ale unei echipe de club după Revoluţie: semifinala Cupei UEFA, calificarea în Champions League, 3 prezenţe consecutive în primăvarea europeană, două titluri, o SuperCupă

Conştientă că cine nu merge în pas cu moda pierde teren, campioana a trecut la remanieri. Nu întotdeauna însă schimbarea e echivalentă cu succesul. Ceea ce încearcă Steaua acum a fost folosit de Dorinel la Cluj, încă de acum doi ani, de Poli, atît în perioada Hagi, cît şi de la înscăunarea lui Artimon, şi de Rednic, la Dinamo, din startul sezonului. Pînă acum, succesul pe ambele fronturi, intern-extern, aparţine doar celui din urmă.