DINAMita

Nedetonată de rapidişti cît timp au avut resurse de energie, bomba din Ştefan cel Mare a aruncat în aer al 10-lea adversarImaginea lui Bădoi e sugestivă. E trecut de minutul 30, rapidiştii cîştigă a nu ştiu cîta minge la jumătatea terenului, paseză pînă la Măldărăşanu, flancul stîng al defensivei dinamoviste e liber, pentru că fundaşii liderului s-au strîns arici pe centru. Mijlocaşul giuleştean aşteaptă în zadar să-i vină susţinerea din dreapta. Pierde mingea, cîiini pleacă la un alt atac şi, cînd ajung la jumătatea terenului, apare în zona balonului şi Bădoi. Mergînd şi încercînd să-şi regleze respiraţia. Era epuizat.mo.

Nedetonată de rapidişti cît timp au avut resurse de energie, bomba din Ştefan cel Mare a aruncat în aer al 10-lea adversar

Imaginea lui Bădoi e sugestivă. E trecut de minutul 30, rapidiştii cîştigă a nu ştiu cîta minge la jumătatea terenului, paseză pînă la Măldărăşanu, flancul stîng al defensivei dinamoviste e liber, pentru că fundaşii liderului s-au strîns arici pe centru. Mijlocaşul giuleştean aşteaptă în zadar să-i vină susţinerea din dreapta. Pierde mingea, cîiini pleacă la un alt atac şi, cînd ajung la jumătatea terenului, apare în zona balonului şi Bădoi. Mergînd şi încercînd să-şi regleze respiraţia. Era epuizat.

Antrenorii europeni nu tratează meciurile prin prisma sloganului românesc nu trebuie să ne fie teamă de adversari pentru că şi ei au tot două picioare şi un ficat. Ei vorbesc tot timpul despre rezervorul de energie, care diferă de la o echipă la alta, ca despre o componentă importantă din lanţul însuşirilor generatoare de performanţă.

Timp de vreo oră, cîtă vreme au avut combustibil, rapidiştii au pus probleme serioase în Ştefan cel Mare. Au stat foarte departe de poarta lui Coman, au atacat agresiv şi mingea, dar mai ales oamenii care urmau să primească balonul, iar cel mai harnic dintre ei, Valentin Bădoi, a reuşit în prima jumătate de oră 6 intercepţii pe partea sa. De fiecare dată, momentul capturării balonului a generat pericol. De ce? Pentru că mijlocaşii dinamovişti n-au stat nici un moment în scară pentru a-şi asigura spatele unul altuia, ci au urcat în bloc în jumătatea adversă. De aceea Mărgăritescu a ajuns atît de tîrziu şi a atacat atît de riscant la faza penaltyului, de aceea cei trei atacanţi rapidişti (Burdujan, Buga, Zicu), plus omul care cîştiga balonul (de regulă Bădoi) ajungeau să facă 4 contra 4 pe jumătate de teren cu cei fundaşii gazdelor.

Supuşi la o asemenea presiune la centrul terenului, dinamoviştii s-au văzut nevoiţi doar să lanseze rachete din propriul teren spre vîrfurile Niculescu şi Dănciulescu. În 45 de minute doar în 4 situaţii cei doi au cîştigat prim-planul, fără a periclita poarta lui Coman. Goal-keeperul rapidist a avut treabă doar la două dintre cele 3 lovituri libere executate de Claudiu.

Cînd faci presiune îţi asumi un risc. Rezervorul de energie se goleşte mai repede decît în cazul aşteptării adversarului în propriul teren. Dacă în timpul acesta nu dai lovitura decisivă poţi deveni victima propriei strategii. Asta a păţit Rapid în derby. Treptat, echipa care controla partida, a clacat fizic. A fost nevoie de o scînteie (acţiunea curajoasă a lui Pulhac, centrarea de manual, erorile lui Coman şi ale celor 4 rapidişti din careu şi killer-instinctul lui Ganea) pentru ca totul să basculeze.

Cu combustibilul economisit, cu o bancă de rezervă peste cea a adversarului şi cu un moral betonat de victoriile care aduc victorii, Dinamo a devenit regina balului. Iar diferenţa definitorie s-a petrecut la faza golului 3. Urmăriţi cîtă prospeţime, cîtă simplitate (3 pase), cîtă viteză (6 secunde), cîtă eficienţă în acţiunea declanşată în propriul careu, purtată apoi de Niculescu, continuată de Ganea şi finalizată de acelaşi Claudiu. Comparaţi cu contraatacurile Rapidului la 1-0, în care Zicu a ţinut morţiş să atingă mingea de cîte mai multe ori sau în care Burdujan, Măldărăşanu sau Lazăr au preferat şutul de la distanţă unei pase către coechipierul eliberat. Veţi înţelege de ce a învins Dinamo.