Plata tributului

Oare de ce trebuie să așeze un genunchi jos jucătorii englezi, înaintea fiecărui meci?

Există ceva ce leagă fotbalul englez de un eveniment tragic petrecut acum câteva luni, în Minnesota, la mii de kilometri distanță? Sâmbăta trecută, fanii admiși la Millwall-Derby County, în divizia a doua, nu au reușit să găsească legătura și au huiduit ritualul. Evident, tot ce e Millwall a fost imediat declarat rasist, într-un torent generat pe net sau livrat de vedetele cele mai alese ale Marii Britanii, Americii și Europei de Vest.

Poate că toate aceste voci informate știu ceva ce noi nu știm. Cunoștințele noastre sumare spun că Millwall e un club muncitoresc londonez, susținut de suporteri dintr-o bucată, fie ei șomeri, camionagii, bancheri, albi, negri sau asiatici. Poate că toți acești oameni s-au săturat de parada virtuților. Întrebarea lor e elementară: dar dacă eu nu cred că lumea e împânzită de rasism, mă face asta vinovat de ceva? Din iunie, de când fotbalul a revenit pe stadioane, federația a introdus regula plecăciunii înainte de meci. Dar asta nu spune decât că și federația a înțeles că trebuie să se încoloneze pentru a arăta că nu e rasistă.

Așa funcționează noua morală: cine nu își manifestă adeziunea e automat rasist. E circular, irespirabil și bolnav. Nebunia crește ca într-un cult ce vânează eretici. Ca atâtea alte forme de viață publică, fotbalul a ajuns casieria la care se poate plăti tributul ce garantează, pentru moment, suspendarea acuzației de rasism. Modalitățile de plată se multiplică: tribunele sunt acoperite de sloganuri anti-rasism, jucătorii îngenunchează, transmisia tv include automat intervenția comentatorului care anunță că rasismul nu e acceptabil, în timp ce pe ecran curge un înscris care spune același lucru.

Millwall a luat bătaie acasă cu 1-0. Dar asta ține numai de fotbal.