Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Întrucît un blog e acel loc dereglat în care poți fi intim în public, mărturisesc fără teamă: îmi pare rău că nu voi prinde vremurile în care fotbalul va deveni o amintire. Îmi pare rău pentru că abia atunci lumea se va întreba mirată, ca după vreun masacru neîntrecut sau o nouă dispariție de dinozauri: cum a fost posibil?

Cum a fost posibil ca popor după popor să construiască temple uriașe și să se adune uitînd de toate și urlînd despre toate în jurul unui joc cu mingea? Și ce se va întîmpla, atunci cînd totul va fi o amintire inexplicabilă, cu stadioanele? Vom redescoperi Wembley și Bernabeu năpădite de ruină și le vom vizita mirați, așa cum ne învîrtim azi pe lîngă Notre Dame?

Știu că asemenea întrebări nu cadrează și trimit într-un off side care trimite la rîndul lui în science fiction. Dar mă declar înspăimîntat de patima globală a fotbalului. De lipsa de distanță care a transformat un joc într-o religie și religia într-o banalitate. Mai e ceva pînă la ruina stadioanelor și, între timp, rămîn convins că eliminarea lui Gerrard după 38 de secunde de joc cu Man United ascunde un psiho-roman de calitate. În fond, asta e datoria pe care mi-am impus-o: să găsesc un pic de sens în fotbal.

* Începând din martie 2021, toate articolele scrise de Traian Ungureanu pot fi citite AICI