Vera degeaba
Lecţia de demnitate a unei mari campioane şi lecţia de uitare a lumii care celebrează corectitudinea politică
Vera Ceaslavska e urmărită de un handicap postum. Nu a fost de stânga, ba mai mult, a făcut necazuri regimului comunist cehoslovac. De aici, răzbunarea lumii bune și deștepte. Ea obligă o lume largă și nevinovată să îi celebreze pe Tommie Smith și John Carlos. Amândoi mari sprinteri americani, sfințiți pentru că au protestat cu pumnul ridicat, în timp ce se intona imnul Statelor Unite. Gestul care a deschis moda Black Power a împlinit 50 de ani.
Și Vera Ceaslavska a concurat la acele Jocuri Olimpice, în Mexic, acum 50 de ani. Și ea a protestat, dar nu împotriva unui închipuit rasism american, ci împotriva tancurilor sovietice invadatoare ale Cehoslovaciei. Dar ea nu are dreptul la amintire. Cei doi americani au, pentru că au bifat un eroism drag stângii atotvăzătoare de rasism american. Adevărat, cei doi nu riscau nimic. După numai un an, Carlos era recordmen mondial glorios la suta de metri plat. Smith, reprofilat, făcea munți de bani la Cincinnati Bengals, în NFL. Tot după un an, Ceaslavska, marea campioană europeană, mondială și olimpică, făcea curat prin blocuri. Ceaslavska îndrăznise să semneze un apel civic împotriva opresiunii sovietice și, păcat capital, avusese insolența să asculte imnul sovietic fără respect, cu capul plecat, în semn de durere.
Ceaslavska a fost suspendată pe viață și a primit interdicție de ieșire din țară. Cea mai iubită și faimoasă sportivă a Cehoslovaciei a petrecut următorii 20 de ani câștigându-și pâinea din orice altceva: curățenie, menaj, îngrijire de copii și lecții clandestine de gimnastică prin holuri și apartamente de bloc.
Cu toate astea, linia oficială și democratică a presei progresiste spune că eroii au fost Smith și Carlos, în vreme ce Vera Ceaslavska n-a existat. Niciun articol, nicio însemnare firavă n-a găsit loc în presa care îi omagiază cu spume pe eroii antirasiști ai lui 1968 și face galerie milionarilor fotbaliști care au năbădăi în NFL, când se intonează imnul american.
Le-o fi și greu, bieții de ei! Căci îi pândesc, una după alta, publicitatea, contractele cu megasponsori, ofertele de film sau carte și distincțiile pentru atitudine civică. Pentru Ceaslavska nu s-a găsit nici Nike, nici Adidas, ci doar o găleată, o mătură și un munte de uitare. După 50 de ani, suntem tot acolo: în plină lașitate și cenzură consimțită.