Tot mai crud

Un dezastru nu e niciodată altceva decât o eroare tactică riguros aplicată. În cazul lui 2-7 cu Aston Villa, e vorba de obsesia a ceva divinizat de Liverpool: high line. Adică, o linie defensivă spânzurată nespus de sus. Dacă se […]

Un dezastru nu e niciodată altceva decât o eroare tactică riguros aplicată. În cazul lui 2-7 cu Aston Villa, e vorba de obsesia a ceva divinizat de Liverpool: high line. Adică, o linie defensivă spânzurată nespus de sus. Dacă se poate, aproape de centru. Totul merge strună, adversarii cad ca muștele secerate de fanion în ofsaiduri copioase, iar drumul spre poarta adversă e mai scurt.

Cu o condiție: high line trebuie păzită de un presing nebun în casa adversarului. E exact ce n-a mai făcut Liverpool. Fără Mane, omul care își aleargă adversarii încă înainte de începerea meciului, fără Henderson ca stavilă mediană și fără Allison în poartă, Liverpool a aplicat sistemul. Atât. Conținutul și protecția lui au lipsit și Aston Villa a scăpat spre gol cu fiecare minge aruncată peste linia de mijloc. Marea umilință de pe Villa Park e o palmă îndelung căutată. Ca bun german, Klopp a crezut că sistemul poate juca singur și a aflat că până și motoarele superioare au nevoie de combustibil.

Dar asta nu încheie povestea dezastrelor în serie din etapa istorică a zilelor de 3-4 octombrie. Leicester a fost dezmembrată acasă de West Ham, iar Man United s-a autodizolvat, tot acasă, la atingerea de Tottenham. Sinuciderea face carieră în Premier League. Nu e clar de ce plouă cu dezastre, dar e clar că vremea s-a stricat. Unii vorbesc de jucători formidabili. Adevărat, Kane și Son sunt orbitori, dar cheia măcelului de pe Old Trafford a fost Pierre-Emille Hojbjerg, un cetățean danez cu nume de parfum franco-scandinav și calități de titan anonim între careuri.

Poate că ambianța ascetică impusă de lipsa publicului-mamă-de-echipe-gazdă spune ceva mai mult. Mistica psihică a dispărut. Acasă ești mai singur decât în deplasare, unde ești un turist rătăcit. La fel de influent e radicalismul noilor filozofii de joc. Villa, West Ham și Tottenham au jucat un soi de fotbal de atacat bănci. Nicio prudență, în afară de grija de a număra golurile marcate periodic. Ceva important și adânc se schimbă în fotbal. Un joc tot mai crud, controlat de vânătorii de capete încoronate.