Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Tot mai crud

Un dezastru nu e niciodată altceva decât o eroare tactică riguros aplicată. În cazul lui 2-7 cu Aston Villa, e vorba de obsesia a ceva divinizat de Liverpool: high line. Adică, o linie defensivă spânzurată nespus de sus. Dacă se […]

Permalink to Tot mai crud
joi, 8 octombrie 2020, 3:17

Un dezastru nu e niciodată altceva decât o eroare tactică riguros aplicată. În cazul lui 2-7 cu Aston Villa, e vorba de obsesia a ceva divinizat de Liverpool: high line. Adică, o linie defensivă spânzurată nespus de sus. Dacă se poate, aproape de centru. Totul merge strună, adversarii cad ca muștele secerate de fanion în ofsaiduri copioase, iar drumul spre poarta adversă e mai scurt.

Cu o condiție: high line trebuie păzită de un presing nebun în casa adversarului. E exact ce n-a mai făcut Liverpool. Fără Mane, omul care își aleargă adversarii încă înainte de începerea meciului, fără Henderson ca stavilă mediană și fără Allison în poartă, Liverpool a aplicat sistemul. Atât. Conținutul și protecția lui au lipsit și Aston Villa a scăpat spre gol cu fiecare minge aruncată peste linia de mijloc. Marea umilință de pe Villa Park e o palmă îndelung căutată. Ca bun german, Klopp a crezut că sistemul poate juca singur și a aflat că până și motoarele superioare au nevoie de combustibil.

Dar asta nu încheie povestea dezastrelor în serie din etapa istorică a zilelor de 3-4 octombrie. Leicester a fost dezmembrată acasă de West Ham, iar Man United s-a autodizolvat, tot acasă, la atingerea de Tottenham. Sinuciderea face carieră în Premier League. Nu e clar de ce plouă cu dezastre, dar e clar că vremea s-a stricat. Unii vorbesc de jucători formidabili. Adevărat, Kane și Son sunt orbitori, dar cheia măcelului de pe Old Trafford a fost Pierre-Emille Hojbjerg, un cetățean danez cu nume de parfum franco-scandinav și calități de titan anonim între careuri.

Poate că ambianța ascetică impusă de lipsa publicului-mamă-de-echipe-gazdă spune ceva mai mult. Mistica psihică a dispărut. Acasă ești mai singur decât în deplasare, unde ești un turist rătăcit. La fel de influent e radicalismul noilor filozofii de joc. Villa, West Ham și Tottenham au jucat un soi de fotbal de atacat bănci. Nicio prudență, în afară de grija de a număra golurile marcate periodic. Ceva important și adânc se schimbă în fotbal. Un joc tot mai crud, controlat de vânătorii de capete încoronate.

Comentarii (7)Adaugă comentariu

Mihai (1 comentarii)  •  8 octombrie 2020, 17:03

Domnule Traian, eu am vazut doar rezumatul meciului, dar fazele de poarta si mai ales modul in care si-a luat Liverpool golurile, cu mingi care parca au avut vointa proprie, mi-a amintit de celebra declaratie a lui Ioan Sdrobis, dupa un meci pierdut cu 1-8: "Trebuia sa fie 3-3". Cam asa si aici, raportat la ocazii, probabil ca ar fi trebuit sa fie 3-3 sau 4-4.

Observator (131 comentarii)  •  8 octombrie 2020, 18:25

Dupa Arsenal (cu United, Barcelona, Barcelona, Chelsea si Liverpool), United (cu City si, acum, cu Tottenham), City (cu Leicester) si Tottenham (cu Bayern), trebuia sa ajunga si Liverpool in situatia de a pierde la scor, insa contra unei echipe mult mai modeste decat cele din parantezele de mai sus! Sa coboare un pic cu ... picioarele pe pamant/sol, intrucat echipierii lui LFC se obisnuisera intr-o masura prea mare cu ... aerul inaltimilor! O.

Umila parere (1 comentarii)  •  8 octombrie 2020, 19:59

In lumina recentelor rezultate obtinute de cormorani, ma intreb daca nu cumva dorinta de victorii a fost rasplatita de succesul in Champions si mai ales titlul de campioana, obtinut dupa decenii de asteptare. Nici comandantul nu mai are aceeasi minutiozitate pentru detalii. Nivelul din Premier League este atat de ridicat, incat nici macar petrodolarii lui City nu fac legea. Ce stimuli il retin pe Klopp la Liverpool? Nu-l vad imbatranind pe Anfield, creativitatea sa necesita noi provocari. Germanul este antrenor de top mondial, putine echipe in lume isi permit un manager de acest nivel. Cea mai potrivita destinatie ar fi PSG. Patronul francezilor dispune de rezerve nelimitate, de noua ani alearga dupa fata morgana, numita Champions League. Klopp ar fi numele perfect pentru realizarea acestui vis. Superb editorial, a revenit poezia maiastra descrisa de penita lui Traian Ungureanu. JOS PALARIA!

Carol_K (11 comentarii)  •  8 octombrie 2020, 20:55

Dupa doua sezoane aproape perfecte trebuia sa vins si acest recul, sa speram ca e doar o sincopa. Ti se intampla, o echipa mare si un antrenor mare stiu sa o gestioneze sa iasa din criza. Acum au trait-o si pe asta, vor incerca sa faca tot ce este posibil ca asa ceva sa nu se mai repete. Pana nu ti se intampla ai doar pareri, multe necunoscute... "cum ar fi in cazul in care", "ce-as face daca...", "nu vreau sa ma gandesc ca mi s-ar putea intampla" ... E, acum ti s-a intamplat, mentalul s-a eliberat de aceasta teama de necunoscut. Cred ca tot cormoranii vor lua si acest titlu.

Dam (1 comentarii)  •  9 octombrie 2020, 10:05

Nu uitați klopp a pierdut un campionat cu o singura înfrângere, a dominat un campionat copios. Doi ani de realizări extraordinare și afara, nu doar in campionat. Era normal sa vina și un meci care sa strice urat blazonul.dsi sa din serioși, până nu a venit la Liverpool klopp nu era vreun mega antrenor de echipe non nemțești.

Red Fan (16 comentarii)  •  9 octombrie 2020, 18:43

A fost doar un meci ... mai bine un meci pierdut la acest scor , dacat sapte meciuri pierdute la 1-0 ! Prin urmare , nu mai faceti gargara si nu va mai dati experti ca nu sunteti ! Mingea se invarte mai departe ! :))

Comentează