Cel mai deștept fotbalist
Cel mai deștept fotbalist
![Permalink to Cel mai deștept fotbalist](https://blogsport.gsp.ro/ungureanu/wp-content/uploads/sites/67/2020/02/GettyImages-1205127383.jpg)
O revistă britanică de mare calitate a avut o idee cu multe etaje sub propriul nivel: a publicat o listă cu cei mai inteligenți fotbaliști. Cei șapte magnifici listați sunt, evident, oameni capabili și în viața de după fotbal. Dar nu asta i-a făcut jucători și nu așa au intrat ei în istoria jocului.
Ideea de fotbalist cultivat sau măcar cititor de cărți groase care nu conțin numere de telefon e o inepție. Treaba fotbaliștilor e să joace fotbal, iar inteligența lor aplicată e sau nu e în teren, în capacitatea de a vedea jocul și de a provoca dileme fără ieșire adversarului. Mult mai puțin studiată e, în schimb, prostia instituțională. În fotbal, exemplele sunt spectaculoase și sunt furnizate de oameni de afaceri, administratori sau investitori de succes care țin cu tot dinadinsul să își dovedească neghiobia.
Cel mai năprasnic exemplu e recenta afacere Lukaku. În inteligența lor fără seamăn, patronii lui Man U i-au făcut vânt, cugetând că echipa se va destinde, nu va mai juca pentru un vârf solitar și va reînvia colectiv. După câteva luni, Lukaku e cel mai bun vârf în Serie A și o ține pe Inter în lupta pentru titlu. Între timp, Man U continuă să joace ca un automat care înghite fise și a dat sfoară în țară că are nevoie urgentă de un vârf.
Istețimea plenară e de găsit la amărâții de la Aston Villa. Abia promovată, Villa trage să retrogradeze neîntârziat și între timp a stabilit un record contabil. Imediat după Real, Villa e clubul cu cel mai mare deficit de transferări. La cheltuieli de 172 de milioane și încasări de 3, Aston Villa e pe exact minus 169 de milioane. Capodopera a cerut un singur sezon.
Neghiobia poate lua forme mai subtile. Barcelona e un exemplu masiv din care aflăm cum lucrează scleroza la giganți. Barca a ajuns dependentă de două puncte fixe: o valoare și o superstiție. Prima e Messi și începe să nu mai poată trage tot ce i se pune în cârcă. A doua sunt banii. Dintr-o singură mișcare, vânzarea lui Neymar a adus banii prăpădiți pe Coutinho și reinvestiți, astfel, în operația care a făcut din Liverpool cea mai bună echipă a lumii. Cine e cel mai deștept fotbalist?