Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Un car de vise

Însă rostul și învățămintele acestei întâlniri nu au legătură cu istoria fotbalului. Nu adaugă mare lucru la ea și nu stabilesc vreo ierarhie. Boca-River se joacă sub un pretext sportiv, dar face serviciul de piscină sau confluență sau deltă mitologică. […]

...

Viitorul la Liverpool

Execuția lui Jurgen Klopp nu mai e o fantezie absurdă. După a șasea înfrângere consecutivă acasă, Liverpool e echipa de bătut dacă vrei să nu retrogradezi. Fulham a luat ușor trei puncte pe Anfield, într-un meci în care Liverpool merita […]

...

Calomnii publice

De cînd sportul e un fel de a repeta antrenamente fără public în condiții de competiție, am înțeles ceva esențial. Mai întâi, cum arată manevrele cu muniție de război și, apoi, ce caută publicul pe stadion. Prima parte seamănă cu […]

...

Zaha la maturitate

Aripa lui Crystal Palace nu va mai rămâne mult alături de trup. Cel mai talentat jucător fidel unei echipe mici a declarat deschis că a venit clipa să câștige „ceva mare, de povestit copiilor și nepoților”. Asta spune că Zaha […]

...

Nașterea unică și renașterea imposibilă a Misteriosului Gareth Bale

Ambele persoane poartă același nume: Gareth Bale. După șapte sezoane la Real, Bale s-a întors la Tottenham și face bine un singur lucru: dispare.

Misterul e amplificat de câteva fapte certe: Bale nu a uitat să joace fotbal, are doar […]

...

Cel mai deștept fotbalist

Cel mai deștept fotbalist

Permalink to Cel mai deștept fotbalist
vineri, 14 februarie 2020, 9:16

O revistă britanică de mare calitate a avut o idee cu multe etaje sub propriul nivel: a publicat o listă cu cei mai inteligenți fotbaliști. Cei șapte magnifici listați sunt, evident, oameni capabili și în viața de după fotbal. Dar nu asta i-a făcut jucători și nu așa au intrat ei în istoria jocului.

Ideea de fotbalist cultivat sau măcar cititor de cărți groase care nu conțin numere de telefon e o inepție. Treaba fotbaliștilor e să joace fotbal, iar inteligența lor aplicată e sau nu e în teren, în capacitatea de a vedea jocul și de a provoca dileme fără ieșire adversarului. Mult mai puțin studiată e, în schimb, prostia instituțională. În fotbal, exemplele sunt spectaculoase și sunt furnizate de oameni de afaceri, administratori sau investitori de succes care țin cu tot dinadinsul să își dovedească neghiobia.

Cel mai năprasnic exemplu e recenta afacere Lukaku. În inteligența lor fără seamăn, patronii lui Man U i-au făcut vânt, cugetând că echipa se va destinde, nu va mai juca pentru un vârf solitar și va reînvia colectiv. După câteva luni, Lukaku e cel mai bun vârf în Serie A și o ține pe Inter în lupta pentru titlu. Între timp, Man U continuă să joace ca un automat care înghite fise și a dat sfoară în țară că are nevoie urgentă de un vârf.

Istețimea plenară e de găsit la amărâții de la Aston Villa. Abia promovată, Villa trage să retrogradeze neîntârziat și între timp a stabilit un record contabil. Imediat după Real, Villa e clubul cu cel mai mare deficit de transferări. La cheltuieli de 172 de milioane și încasări de 3, Aston Villa e pe exact minus 169 de milioane. Capodopera a cerut un singur sezon.

Neghiobia poate lua forme mai subtile. Barcelona e un exemplu masiv din care aflăm cum lucrează scleroza la giganți. Barca a ajuns dependentă de două puncte fixe: o valoare și o superstiție. Prima e Messi și începe să nu mai poată trage tot ce i se pune în cârcă. A doua sunt banii. Dintr-o singură mișcare, vânzarea lui Neymar a adus banii prăpădiți pe Coutinho și reinvestiți, astfel, în operația care a făcut din Liverpool cea mai bună echipă a lumii. Cine e cel mai deștept fotbalist?

Comentarii (4)Adaugă comentariu

mg (29 comentarii)  •  14 februarie 2020, 12:29

..Stephen Hawking, odihnească-se-n pace, avea o vorbă : "Cel mai mare dușman al cunoașterii nu e ignoranța, ci iluzia cunoașterii". E o ipoteză la a cărei demonstrație lucrează cu sârg, zi de zi, milioane de părerologi.. Pricepuți din toate țările, uniți-vă..!

Durden (33 comentarii)  •  14 februarie 2020, 13:45

genial ultimul paragraf :))

Bagheera (3 comentarii)  •  20 februarie 2020, 17:41

Cine e cel mai deștept fotbalist? KLOPP!

Comentează