Banksy necunoscutul

Între virtuțile indescifrabile ale lumii britanice, două anume lasă în urmă străini interziși a mirare: anonimatul și urâțenia. Gordon Banks le-a întrupat cu desăvârșire. Cel mai mare portar al tuturor timpurilor a fost un necunoscut voluntar și a expus o […]

Între virtuțile indescifrabile ale lumii britanice, două anume lasă în urmă străini interziși a mirare: anonimatul și urâțenia. Gordon Banks le-a întrupat cu desăvârșire. Cel mai mare portar al tuturor timpurilor a fost un necunoscut voluntar și a expus o urâțenie tonică. Self-effacing, cum zic englezii, e calitatea rară a celui ce nu caută și nu se arată.

Banks a încheiat o viață lungă și discretă, cu oasele țăndări, plăci de metal, un ochi orbit și un genunchi pe veci dislocat. Nimic nu i-a clintit credința în modestia permanentă. Niciun interviu incendiar, nicio campanie de promovare, nicio cerere sau apariție în campanii publice. Nimic. Singura parte vorbitoare a ultimului apărător de mingi și pretenții a fost urâțenia. Pe neenglezește ea e un dar și se numește Stan. Comedianul frate de umor și umanitate cu Bran. Banks a fost la fel de urât cu tâlc. A fost unul din acei englezi comuni și neglijați de natură la chip, dar înzestrați cu un umor mai sec decât creta.

Luni, când toată suflarea orașului Stoke s-a înșirat să îl salute pentru ultima oară, Banksy trecuse deja, neștiut, în țesătura fiecărui drapel britanic, alături de celelalte minuni imposibile care fac lumea de la Dover spre nord: ceaiul călâu, sângele rece, politețea uscată și calmul blindat. Ceva mai înainte, Geoff Hurst a remarcat, în biserică, la slujbă, că Banksy n-a fost un superstar. Suficient și mai bogat decât un morman de editoriale. Wendy, fiica, a povestit că, după o ședință de chemoterapie, Banksy și-a rezumat viața așa: am trăit fericit, am făcut ce mi-am dorit și aș fi făcut-o și pe gratis, dar asta să n-o spui nimănui!

Să revedem ce a făcut Banksy. 7 iunie 1970. Mondiale. Guadalajara. Carlos Alberto îl asmute pe Jairzinho, cu o pasă așternută adânc spre tușă. Flancul stâng englez cade. Jairzinho urcă în careu și înalță o centrare perfectă. Pele se ridică împotriva gravitației. Cap letal. Mingea mușcă pământul și stă o secundă pe pragul care naște golul. N-a fost gol. Nimeni nu știe de ce pentru că nimeni nu știe ce s-a întâmplat. Prin imagine a trecut o fantomă urâțică și harnică, imaterială și nechemată. Gordon Banks.
Parada secolului. De nepovestit, reală ca o piatră în drum și imposibilă ca un ceai englezesc cu lapte. În fond, anonimă.