Traian Ungureanu

Scrie simplu și atrăgător, are prospețime. Când iubești fotbalul, totul devine ușor. Nu poți să nu iubești fotbalul dacă trăiești la Londra

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Traian Ungureanu
Ce e altceva?

De la absurd în sus, tot ce se știe despre fotbal e corect. Un joc de punctaj redus, cu rată infimă de eroare permisă, plus intervenții arbitrare ale providenței în ambele ei variante: celestă sau subterană. Burnley contra Fulham, jucat […]

...

Supercupa subalternă

Vremurile pe care avem onoarea să le trăim cu gura căscată folosesc din plin această deosebire fină. Astfel, pe 6 iunie, Federația Italiană a semnat un contract cu Federația Saudită. 22 de milioane euro în schimbul a trei finale de […]

...

Restul e scor și nu contează

În plină criză strategică globală, cu UE tremurând confuz, Huawei la păscut de tehnologie americană și Trump cu lacătul în mână și guvernul închis în casă, Andros Townsend a apăsat cu stângul pe butonul nuclear. Corpul lui Townsend s-a înclinat […]

...

Over

Cu Jose Mourinho continuă demonstrația din care ar trebui înțeles că Alex Ferguson a fost cel mai mare antrenor și om de fotbal al ultimilor 30 de ani. Concedierea lui Mourinho nu e o problemă de antrenor, ci semnul unui […]

...

Lăsați fotbalul să ardă!

Așadar, e minutul 95 și se joacă ultima minge. Liverpool-Everton, marele derby din Merseyside a început în 1894 și n-a avut niciodată favoriți. Everton domină pe Anfield și nimeni nu e surprins. Mai sunt 30 de secunde. Van Dijk încearcă […]

...

Fotbalul e viața mea și invers

Dacă fair-play înseamnă și camaraderie, Diego Costa, mâncătorul de fundași, merită o medalie și reabilitarea. Dacă fair play înseamnă și onestitate, Laurent Koscielny, fundașul năpădit de ghinion și mărturisiri negre, merită trofeul cel mare. Costa și Koscielny au trecut împreună […]

Permalink to Fotbalul e viața mea și invers
joi, 18 octombrie 2018, 9:33

Dacă fair-play înseamnă și camaraderie, Diego Costa, mâncătorul de fundași, merită o medalie și reabilitarea. Dacă fair play înseamnă și onestitate, Laurent Koscielny, fundașul năpădit de ghinion și mărturisiri negre, merită trofeul cel mare. Costa și Koscielny au trecut împreună printr-o încercare începută pe 3 mai, în minutul 12 al semifinalei Atletico-Arsenal și încheiată abia pe 13 octombrie în studiourile tv Canal +.

Totul a început cu o banalitate sinistră: Koscielny a făcut doi pași de siguranță la marcajul lui Costa și crampoanele au rămas înfipte în gazon. Mișcarea și pârghia crampoanelor i-au făcut zob tendonul lui Ahile și Koscielny s-a prăbușit secerat. Costa a înțeles pe loc și a început să se agite cerând oprirea jocului. Fără el, mulți ar fi bănuit o simulare. Una din simulările la care Costa însuși e de neegalat. Dar Costa a văzut în Koscielny un camarad căzut. Koscielny a petrecut următoarele 6 luni în spitale și recuperări, a pierdut Cupa Mondială și încearcă acum să reintre titular la Arsenal. De aici, interviul de la Canal Plus.

În care Koscielny vorbește, ca la spovedanie, despre Mondiale, umilință, pizmă și alte păcate de neiertat. Mondialele au rămas o durere amestecată cu dorință de răzbunare, trimisă cu gând rău spre naționala Franței. Koscielny mărturisește că și-a dorit adesea ca Franța să fie bătută și să nu câștige Mondialele. Să nu le câștige, adică, fără el. Egoism monstruos? Da. Și cât se poate de uman. După milioane de declarații de falsă solidaritate și bucurie mimată, mărturisirile lui Koscielny recuperează un adevăr incomod.

Oamenii sunt egoiști, invidiază, cobesc și își doresc succesul pentru ei și numai pentru ei. Koscielny a turnat acizi peste toate declarațiile comandate al sportivilor care, nu-i așa?, se bucură că n-au fost parte la un succes, încă mai mult decât dacă ar fi fost. Și tot Koscielny, pus pe mărturisiri complete, vorbește plângând despre răutatea cu care și-a pus deoparte familia pe tot timpul recuperărilor. Eu și recuperarea mea! În rest, nimeni și nimic altceva. Dacă facem pasul care ne scoate din dulcegăriile de rigoare, va trebui să înțelegem că așa se poartă un profesionist. Și că zicala ponosită care spune „fotbalul e viața mea!” înseamnă ceva numai dacă se poate citi și invers: viața mea e fotbalul!

Comentarii (3)Adaugă comentariu

Racul (5 comentarii)  •  19 octombrie 2018, 12:12

Intr-adevar. Ma uimeste faptul ca nu am citit mai multe articole de presa care discuta aspectul asta. Ma uimeste si in acelasi timp ma asteptam. Din pacate Koscielnyii se vor face din ce in ce mai rari. Sa va uitati la Black Mirror domnule Ungureanu, e un episod acolo (S3E1) care e o parabola extrem de reusita a influentei nesanatoase pe care o are "comunicarea" asta fara suflet asupra nostra a tuturor.

ovidiu_3003 (55 comentarii)  •  20 octombrie 2018, 9:02

...eu cunosc un ziarist de la gsp care este egoist,invidiaza,cobeste si si doreste succesul numai pentru el ...

Comentează