Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
13 la 13, pe 13

La un semn, francezii pleacă la atac. Italienii aşteaptă în jumătatea lor. Terenu-i rotund, nu dreptunghiular, deci nu poate fi vorba de calcio fiorentino. Duel, nici atât, sunt mulţi băieţi pe gazon. Miroase-a turnir, dar cu opt cavaleri ai fluierului […]

...

Cei trei Niciodată

„Pruncule, să reţinem această dată: 15 ianuarie 1967. Green Bay Packers contra celor de la Kansas City Chiefs. Los Angeles, scor 35-10. Am avut bilet de 12 dolari. Locuri bune, civilizate. Puteai să le iei şi cu 6 sau cu […]

...

Ochelaristul cu lentilele sparte

Blonzuliul acela înalt şade cu mâna întinsă, cerşindu-şi ceea ce-i aparţine! Încearcă în engleză, încearcă în germană. Degeaba! Adversarul cu numărul 6 pe tricou pasează ochelarii pe la spate. Pac, un coechipier îi ia, deja sunt la al treilea om! […]

...

Tacul, creta şi 50 de halbe

„Bill, băiatule, e groasă dacă nu te opreşti! Groasă rău! Dai în Tremor Esenţial, ceva urât, cea mai frecventă tulburare de mişcare. Spasme, mâinile vor pleca la drum involuntar, apoi capul, chiar şi vocea îţi va tremura. Pricepi?”. „Da, clar! […]

...

Renata şi Everestul înotătorilor

Vorbele acestea îi rămăseseră stigmatizate pe creier aşa cum floarea de crin, semnul osândiţilor, ajunsese pe umărul lui Milady de Winter, în capodopera cu muschetari a lui Alexandre Dumas cel în vârstă: „Fetiţa mea, rechinii adevăraţi înoată în mări şi […]

...

Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

E început de ianuarie, 1983. Viața se scurge din Mané Garrincha, omul care ar fi ajuns mult mai sus, dacă  olimpienii nu erau invidioși.

Un  ziarist de la ”O Globo” primește dezlegarea de a-i smulge ”Păsării Paradisului” ceea ce se va dovedi a fi ultimul său interviu. Mané-i pe pat, în pijama. Vorbește ușor, gesticulează, deseneză, în aer, scheme.

După o oră, e obosit. Reporterul lansează concluzia. ”Și cu ce ai rămas?” Garrincha se aplecă, greoi. De sub salteaua murdară trage un geamantan de lemn, dintr-acelea cu care se pleca la cătănie. Dinlăuntru scoate o poză îngălbenită de vreme, o tăietură dintr-un ziar. O sărută, mâinile-i tremură.

”Com isto, com isto!”. Imaginea-l reprezintă pe marele Pelé, plângând în timp ce-și îmbrățișează un coechipier. Coechipierul e Mané Garrincha. Cu ei doi pe teren, Seleçao n-a pierdut, niciodată, un meci oficial.

Peste nouă zile, ”Pasărea Paradisului” se stingea. Era înmormântat cu frântura din ziar. Ceea ce avea el cel mai de preț. Ceea ce-i  mai rămăsese.

Am citit povestea acum 20 de ani. De atunci încerc să fiu jurnalist.