Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
The Tennis Girl – ”Da, am jucat bine pe fund!”

„Fio, am o idee cu care spargem tiparele! Doar să vrei tu să-mi pozezi. Ceva tare, legat de tenis!”. „Păi, ai tot ce-ţi trebuie?”. „Dacă spui da, rezolv problemele în maximum o zi!”. Textul cu care se naşte una dintre […]

...

500 de ani de când Pământul este mai mare

Don Fernão era o combinaţie letală: isteţ şi pezevenchi în acelaşi timp. Aventurier, plecase, de mic, pe ape. Luptase în Bătălia de la Diu, din 1509, făcuse comerţ cu mauri, se alesese cu o rană, în spatele genunchiului, în Maroc, […]

...

Zburătorul

Închide, regulamentar, uşa, bate tocurile, salută. „Şerbănescule, tată, ai bagajele făcute? Institutul Naţional de Educaţie Fizică scrie pe tine, la ce performanţe ai!”. Colonelul moaie degetul în gură, patrulează cu el peste zecile de foi. „Uite: acum un an ai […]

...

Şi zeul n-a mai trecut peste capetele noastre

Se îmbată, la Capşa, rupe, intenţionat, elicea şi se face nevăzut, spre „desamăgirea” celor 40.000 de spectatori! Înăuntru, la „Casa Capşa”, fumu-i gros de-l tai cu un joagăr. Trei cuvinte-s rostite în română, alte trei pe limba lui Voltaire. Bucureştiul […]

...

Coşarul din primul Tur

„Delatrre, fratele meu, notează: 19 litri de cicolată caldă, şapte de ceai tare, puternic, opt ouă prăjite, faci un mix de cafea şi şampanie cum ştii tu cel mai bine, te asiguri de cele 45 de cotlete, cinci litri de […]

...

Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

E început de ianuarie, 1983. Viața se scurge din Mané Garrincha, omul care ar fi ajuns mult mai sus, dacă  olimpienii nu erau invidioși.

Un  ziarist de la ”O Globo” primește dezlegarea de a-i smulge ”Păsării Paradisului” ceea ce se va dovedi a fi ultimul său interviu. Mané-i pe pat, în pijama. Vorbește ușor, gesticulează, deseneză, în aer, scheme.

După o oră, e obosit. Reporterul lansează concluzia. ”Și cu ce ai rămas?” Garrincha se aplecă, greoi. De sub salteaua murdară trage un geamantan de lemn, dintr-acelea cu care se pleca la cătănie. Dinlăuntru scoate o poză îngălbenită de vreme, o tăietură dintr-un ziar. O sărută, mâinile-i tremură.

”Com isto, com isto!”. Imaginea-l reprezintă pe marele Pelé, plângând în timp ce-și îmbrățișează un coechipier. Coechipierul e Mané Garrincha. Cu ei doi pe teren, Seleçao n-a pierdut, niciodată, un meci oficial.

Peste nouă zile, ”Pasărea Paradisului” se stingea. Era înmormântat cu frântura din ziar. Ceea ce avea el cel mai de preț. Ceea ce-i  mai rămăsese.

Am citit povestea acum 20 de ani. De atunci încerc să fiu jurnalist.