Toate articolele
Cele mai noi articole de Cătălin Oprişan
Willy 1 ⁄ Willy 2

Pe 1 septembrie, Germania nazistă invadase Polonia, iar cea de-a doua mare conflagraţie a Omenirii începea să muşte din bătrâna Europă. Cu câteva zile înainte, comuniştii şi fasciştii o dăduseră la pace, împărţindu-i pe leşi şi pe români.

La 21 […]

...

Şoimul de la Mărăşeşti

Când ţucălarul bătu flecurile şi salută, Eremia Grigorescu citea un ziar franţuz. Cei patru inşi din încăpere puteau jura că-l văzuseră cum se ridică de la birou şi merge fix către geamul cel mare, spre a nu fi văzut plângând. […]

...

Geniul potlogar

„Doar două minute rogu-vă să mă ascultaţi: oare crupierul acela amărât, sătul să tot arunce, nu trece oarecum pe pilot automat? Adică nu face ceva robotizat, în aşa fel încât bila plecată dintr-un loc să ajungă cam tot pe acolo? […]

...

Alb în mijloc de negru

Scăpase de câţiva dinţişori de lapte când tatăl, fost jucător de rugby, îl anunţase că vor pleca „departe”. Adică ce însemna asta? Avea să se despartă de fotbal, de prietenii de la IF Brommapojkama? Prima parte, nu, a doua, da!

[…]

...

Tipul care-a îmblânzit ”Căpcăunul”

Şi cum îşi privea el, aşa, piciorul, numaidecât îşi dete seama că acesta îi vorbeşte. Aşa că-şi scosese gheata, ca să audă mai bine conversaţia. Singurele probleme erau că se găsea la 8.760 de metri altitudine, undeva, în apropiere de […]

...

Cătălin Oprişan

Reînvie personaje de legendă ale sportului. Este un fel de arheolog care dezgroapă poveștile uitate ale arenelor

E început de ianuarie, 1983. Viața se scurge din Mané Garrincha, omul care ar fi ajuns mult mai sus, dacă  olimpienii nu erau invidioși.

Un  ziarist de la ”O Globo” primește dezlegarea de a-i smulge ”Păsării Paradisului” ceea ce se va dovedi a fi ultimul său interviu. Mané-i pe pat, în pijama. Vorbește ușor, gesticulează, deseneză, în aer, scheme.

După o oră, e obosit. Reporterul lansează concluzia. ”Și cu ce ai rămas?” Garrincha se aplecă, greoi. De sub salteaua murdară trage un geamantan de lemn, dintr-acelea cu care se pleca la cătănie. Dinlăuntru scoate o poză îngălbenită de vreme, o tăietură dintr-un ziar. O sărută, mâinile-i tremură.

”Com isto, com isto!”. Imaginea-l reprezintă pe marele Pelé, plângând în timp ce-și îmbrățișează un coechipier. Coechipierul e Mané Garrincha. Cu ei doi pe teren, Seleçao n-a pierdut, niciodată, un meci oficial.

Peste nouă zile, ”Pasărea Paradisului” se stingea. Era înmormântat cu frântura din ziar. Ceea ce avea el cel mai de preț. Ceea ce-i  mai rămăsese.

Am citit povestea acum 20 de ani. De atunci încerc să fiu jurnalist.