Oameni de onoare

O editură iberică a dat viaţă unei cărţi teribile: scrisorile a 500 de francezi condamnaţi la moarte în perioada ocupaţiei naziste, zâmislite cu cîteva ore înaintea prezenţei în faţa plutonului de execuţie.

„La 4 au anunţat că mă împuşcă. Dragă […]

O editură iberică a dat viaţă unei cărţi teribile: scrisorile a 500 de francezi condamnaţi la moarte în perioada ocupaţiei naziste, zâmislite cu cîteva ore înaintea prezenţei în faţa plutonului de execuţie.

„La 4 au anunţat că mă împuşcă. Dragă mamă, dacă m-ai vedea, n-ai putea crede cît de calm sînt”. Robert Dusillet, 19 ani, executat la Fresnes, 1941! „Nu mi-e teamă, nu-mi stă în obicei aşa ceva. Mă gîndesc doar că ai noştri ne-au ghilotinat, ai lor ne împuşcă, mişeleşte, pe la spate! Onoare Franţei!” Michel Dabat, ucis la Nantes! „Dragilor, vă asigur că în acel moment, cînd călăul va urla <<FOC!>>, voi purta, pe piept, fotografiile voastre, ca să fiţi cu mine, mereu, chiar şi în mormînt!”…”Pupicei mari, uriaşi. Uriaşi ca aceia pe care-i putem da doar cînd sînt ultimii”…Frînturi de scrisori, gînduri lăsate pe bucăţi de şerveţel, pe hîrtie igienică!

„Ghetele dă-i-le lui Maurice, are mare trebuinţă de ele!”
„M-aş bucura să ştiu că atunci cînd puiul nostru va creşte mare îi vei povesti despre tatăl lui. Apropo, să nu uit de ghetele alea bune. Dă-i-le lui Maurice, are mare trebuinţă de ele”… „Pare greu de crezut, dar surîd. Voi muri în picioare, într-o după amiază de mai în care soarele străluceşte”, ultimele vorbe ale evreului Fernand Zelinkov, frizer parizian. Pascal, comunist francez. „Draga mea, sper să gaseşti un proletar demn de tine. E dur ce spun acum, dar să fiu al naibii dacă nu sînt gelos pe moarte!”  Guy Moquet, 17 ani, arestat pentru că lipea afişe: „Scuză-mi caligrafia, îţi scriu din picioare, văd doar lumina ce trece printre gratii. Nu tremur, dar am un creion foarte mic. Gata, le aud paşii! Vin să mă ia, nu mai pot scrie”…Sînt şi depeşele a două femei. „Îmi pare nespus de rău că nu te-am putut face fericit. Glorie ţării noastre!”. „Cînd o să poţi trăi din nou, cînd ritmul tău va putea întrece ritmul amintirii mele, să te gîndeşti, pentru utlima dată, la ceea ce am fost. Apoi, te rog, zboară spre viitor! Găseşte fericirea în braţele altuia!” Felicien Joly, 15 noiembrie 1941.

Editura iberică „Barril y Barral” a reunit scrisorile a 500 de condamnaţi francezi din perioada ocupaţiei naziste. Cartea e groasă, dă senzaţia că niciodată nu va putea fi citită. Şi asta pentru că din două în doua pagini începi sâ plîngi. Nu poţi lectura mai mult de 50 de rînduri, n-ai cum, ochii ţi se inundă. Onoare, glorie, curaj, suferinţă, jertfă, adevăr.

În ziua lansării cărţii, în Franţa, Domenech primea aproape 1.000.000 de euro pentru calificarea naţionalei la „Mondiale”, dupâ mîna lui Thierry.

Brusc, francezii bâtrîni, oameni de onoare, şi-au adus aminte de Mareşalul Pétain şi al său regim de la Vichy…