“Am jucat dame cu Sfîntul Petru!”

În octombrie 2010, în plin meci, Miguel Garcia a dat să plece mai devreme de pe gazon, deşi nu voia. O jucărie de 1.500 de euro i-a salvat viaţa. 25 de secunde de întuneric

Cînd jurnaliştii de la Marca îi […]

În octombrie 2010, în plin meci, Miguel Garcia a dat să plece mai devreme de pe gazon, deşi nu voia. O jucărie de 1.500 de euro i-a salvat viaţa. 25 de secunde de întuneric

Cînd jurnaliştii de la Marca îi bătură în pridvor, Miguel Garcia îi băgă directamente în joc de glezne. „Păi, bine, mă scribilor, voi mă sunaţi să mă întrebaţi dacă-s OK după un mîhnit de cutremur? Chavalitos, aţi uitat că eu am uşuit moartea?”.

Joder! Mare dreptate avea. Şedeau la taclale cu un fost mort!
„Hai să dau drumul la versuri, că poate aveţi de numărat niscaiva cornere şi eu vă reţin!”. Aşa a fost mereu. Pe caterincă. Un tip cam pe la al şaptelea lustru de viaţă. „24 octombrie 2010, meci acasă, pe Helmantico, Salamanca – Betis. Frăţie, un frig criminal! Prinsesem un tricou dintr-ala termic, da’ simţeam aşa, o năduşeală. Corpul îmi frigea tot, faţa şi mîinile, bocnă, auzi, bocnă! Pe Sfîntul Rodrigo de Cordoba, cum să explici asta? Eram bine? Eu aşa credeam! Am dus-o pînă la pauză, m-a furat jocul. În vestiar, clocoteam. Am lepădat drăcia aia de pe mine, am lipit tricoul directamente pe peleu. M-am relaxat. «Gata, unchiule, asta era!», mi-am zis. Pac, pulsul a coborît, m-am relaxat. De unde era să ştiu că-n mine se cocea ceva?”. Cînd vorbeşte, gesticulează, se dă înapoi, face un pas înainte, se urcă pe scaun, e clar că omu’ simte că e încă pe gazon…

Motoraşul a funcţionat o oră. După…
„Revenim la treabă, respiră ăla negru-n fluier. O duc pînă-n ’57. Mamă, şi iar fierbinţeală. Acu’ nu mai era cămeşoaia aia! Da’ jur, pruncilor, jur, nu simţeam nimic în piept. Un căprior de la Betis era pe jos, îi introdusese un vrăjmaş nişte crampoane-n pulpană, la o alunecare. Jocul oprit, zic să mă strîng mai tare la nojiţe. Cînd m-am ridicat, pac, am căzut!”. Arată cum s-a petrecut, atunci, totul.

După decesul lui Antonio Puerta, fuseseră controlaţi, cu toţii, la sînge, la propriu şi la figurat! „O oră şi jumătate mă ţinuseră într-un tub! NIMIC! Găbjiseră colegi de echipă cu probleme, la mine nada de nada! Mi-au şi zis: «Miguelito, ai colesterolul mai mic ca al unui nou-născut!»”.

Reia firul. „S-a stins lumina. Asta, tată, cu o rază de lumină ce ţi se arată cînd e momentul să pleci pe cărarea ta e abureală! Pac, curent tăiat, întuneric! 25 de secunde de întuneric! Fără sonor, fără lumini. Am găsit un tip, aşa, bărbos, mai în etate. Am dat nişte dame cu el, io eram cu negrele. Cînd m-am trezit, deasupra mea şedeau Calero şi Garrido, medicii. N-am avut timp să întreb ceva. Eram pe jumătate adormit, targa, nişte aplauze, zgomot de sirenă, halate albe”…

Defibrilatorul particular
Înainte nu existau defibrilatoare pe terenuri. După moartea lui Antonio Puerta, apăruse o normativă. Dar nu era obligatorie! „Calero, să-i trăiască lui şi peştii din acvariu!, luase unul, pe caşcavalul său. 1.500 de euro făcuse. Atît reprezenta viaţa mea! 1.500 de euro! N-am ştiut cîte descărcări au făcut pe mine. Abia peste cîteva zile mi-au zis că-l dăduseră la maximum… Sîngele meu era ceva mai dens. Dopul plecase spre inimă, dar nu ajunsese acolo. Pe drum, blocase o arteră coronariană. Ghinion, o să ziceţi! Tată, noroc, ăla a fost norocul meu, că nu a ajuns la destinaţie!”.

Nu-ţi dai seama dacă omul chiar are puterea să glumească sau e doar o formă de mascare a tragediei de atunci. „Soţia se afla cu fiica mea în tribune. În dimineaţa jocului mă anunţase că e gravidă. A sărit gradenele, a urlat că e soţia lui Miguel Garcia şi a fugit spre spital. Mi-au zis că a ajuns în acelaşi timp cu mine, ea fără girofar. A pierdut sarcina!!!”.

După peste 300 de meciuri „como profesional”, pe la Albacete, Cadiz, Salamanca ori Las Palmas, s-a retras, forţat. A ajuns la o firmă care distribuia defibrilatoare. A împărţit 1.500 de „jucării” care-i salvaseră, cîndva viaţa.

„Şi bătrînul?”, lansară ziariştii ultima întrebare înainte să tragă oblonul peste reportofon. „Care bătrîn? Aaa, cel cu care am jucat dame? Am căutat pe wikipedia. Descrierea corespundea Sfîntului Petru!”.

* Sursa: Marca