Forrest Gump din ’75

Steve Prefontaine a reuşit ceea ce nimeni n-a mai putut în istoria atletismului. Nici înainte, nici după el. A cîştigat tot ceea ce exista între 1.500 şi 10.000 de metri!!!

Cînd s-a auzit bubuitura, şi-a dat, pe loc, seama […]

Steve Prefontaine a reuşit ceea ce nimeni n-a mai putut în istoria atletismului. Nici înainte, nici după el. A cîştigat tot ceea ce exista între 1.500 şi 10.000 de metri!!!

Cînd s-a auzit bubuitura, şi-a dat, pe loc, seama că se petrecuse un accident. Acolo, pe Skyline Boulevard, prindeai o linie dreaptă şi îi mai dădeai ghetuţe acceleraţiei. A ieşit, repede, afară. Un MGB albastru se lovise de o stîncă. Maşina era armonică, dar bărbatul din ea, prins dedesubt, respira. Era plin se sînge. Prinsese ideea că nu avea cum să-l scoată de acolo de unul singur şi purcese după ajutor. Cînd se întorsese cu nişte băieţi maşina strivise, deja, pieptul rănitului.

Dimineaţa lui 30 mai 1975. Atunci pornea la drum legenda lui Steve Prefontaine.

Băiatul ăsta, precum Forrest Gump, se pusese pe alergat imediat ce lepădase biberonul. Pac, la demaraj, o echipă de cross country, apoi niţel fotbal, olecuţă de baschet! Pe la 15 primăveri îşi dădu seama că nu poate fi dibaci la toate, aşa că rămase pe pistă. Un antrenor cu ceva CV în buzunar, Walt McClure, îl ochi. „Băiete, eşti bun, dar îţi baţi joc de muncă. Hai să te antrenezi, toată vara, ca la carte şi jur că fac campion din tine!”, auzi. A fost momentul cînd a înţeles că dacă dispune de o stofă de calitate, nu e OK să o tai cu o foarfecă tocită.

Nu auzise de locul secund!
S-a pus pe fugă. A prins trupa de primii 40 de atleţi ai SUA. Era 1970, luase, deja, cap-compas Olimpiada de la München, de peste doi ani. Pe el punea biciul Bill Bowerman, un antrenor celebru, făcea o pregătire ca la carte. S-a apucat, uşor, de titlul naţional la 5.000 de metri. „Unii aleargă pentru a vedea care e mai bun. Eu o fac pentru a demonstra că-s bărbat. Ies pe pistă ca să arăt că trebuie să cîştig, am asta în cap de la prima tură!”. Aşa zicea. Pentru un tip de nici 20 de ani, suna frumos. Lumea-l iubea. Puhoaiele din tribună îl ajutau să cîştige, urlînd, nonstop, „Go, Pre, go Pre!”. L-au pus pe coperta lui „Sports Illustrated” cînd abia ştia a ţine lama de ras în mînă.

În vara lui 1972, la pregătirile pentru RFG, a spulberat recordul SUA la 5.000 de metri. A ajuns la München, dar n-a terminat decît pe patru. N-a dormit două nopţi şi a plîns. Şi-a jurat, acolo, în Satul Olimpic, să facă ceva cu care să rămînă în istoria atletismului. Şi-a făcut!

Recorduri pe bandă rulantă
Între 1973 şi 1975 a stabilit record după record. Hai să citim cu atenţie. A stabilit cîte un Everest pentru fiecare probă la care a alergat între 1.500 şi 10.000 de metri!!! Şi mai pe înţeles: Steve Prefontaine a urcat pe podium pe treapta cea mai de sus la şapte curse diferite şi multă vreme atleţii americani s-au chinuit să-i doboare reuşitele. Nici înaintea sa, nici după el, nu există un alt om cu asemenea performanţe!

Pe 29 mai 1975 a alergat pentru ultima oară. Cu mustaţa specifică anilor, cu părul mare, în vînt, ca un ambasador al curentelor muzicale din acei ani, extrem de iubit, Steve a scos 13:23 pe 5.000, la doar două secunde de cel mai bun timp al său. Montrealul bătea la uşă, era marele favorit. De doi ani, în SUA nimeni nu reuşise să-l învingă.

După cursă, au rămas la un şpriţ de vară. L-a lăsat acasă pe Frank Shorter, marele maratonist, tovarăşul său, apoi… Apoi cele 0,16 grame la mie găsite în sîngele său l-au biruit.

Sute de mii de oameni au venit la Sunset Memorial Park acolo unde l-au dus să doarmă, la doar 24 de ani. Frank Shorter şi Bill Bowerman n-au putut spune nimic. Doar au plîns. Ei doi, plus băiatul care nu mai era şi care cîştiga 120 din cele 153 de curse la care participase, puneau bazele şmecheriei americane la fond, în anii ’70. Acum îşi pierduseră sufletul…

Sursa: historias del deporte

Şi-a dorit un singur lucru. Atît. Să fie numărul unu!