Ziua cînd prinserăm a zbura

Sînt 30 de ani de atunci. Pe muzica lui MJ, un alt MJ, la fel de magic, fura zeilor baschetul şi-l aducea pe pămînt. Trei decenii de la debutul lui „AIR”

Facerea Lumii a căzut, în 1984, într-o […]

Sînt 30 de ani de atunci. Pe muzica lui MJ, un alt MJ, la fel de magic, fura zeilor baschetul şi-l aducea pe pămînt. Trei decenii de la debutul lui „AIR”

Facerea Lumii a căzut, în 1984, într-o marţi. Pe 19 iunie. La Madison Square Garden din New York. Acolo erau adunaţi toţi zeii. Acolo era Olimpul. De acolo se dădea ora exactă. Cel de-al 37-lea draft din NBA.

Houston Rockets a deschis balul. Au ales un băiat local, Akeem Olajuwon, niţeluş nigerian. I-au zis că n-are nume de scenă, aşa că i-au mai pus un „H” în faţă, iar el le-a mulţumit cu 17 ani de prezenţă.

La rînd a venit Portland Trail Blazers. Primiseră sfaturi să-l aleagă pe EL. Dar managerul Stu Inman spusese că nu au nevoie de aşa ceva, că deţin un jucător similar, intitulat Clyde Drexler, şi că altul nu le mai trebuie. Aşa că au tras cu arcul în Sam Bowie. Peste 20 de ani, cei de la ESPN decretau că această mişcare fusese cea mai proastă din istoria sportului profesionist din SUA, semn că Stu era priceput…

Numărul 3. 23
Al treilea a fost băiatul din poveste. Nu, scuze, de fapt a treia a fost Chicago Bulls. L-au însemnat pe un tip cam la vreo 21 de ani, de la Universitatea Carolina de Nord. Kevin Loughery, antrenorul, venise cu un sezon înainte la trupă şi ratase play-off-ul. Boşii nu ziseseră nimic; doar se uitaseră urît, semn că sezonul ăsta trebuia să se mişte ceva. Ştia tot despre tinerelul ăsta, văzuse cam 16 ore de înregistrări cu el. La Olimpiada de la Los Angeles, cu o lună şi puţin în urmă, plecase cu o medalie de aur la gît, avusese o medie de 17,1 puncte per meci, cea mai bună din echipa SUA, şi se distrase, 96-65, cu spaniolii la care evolua Fernando Martin, el mejor jugador din istoria baschetului iberic.

Gata, scheletul trupei avea să plece de aici, de la tipul ăsta cu trup de atlet perfect! Pe 12 septembrie, eroul nostru semna contractul şi devenea „taur” cu patalama.

Şi regii au emoţii, nu-i aşa?
În noaptea aia, n-a dormit ok, de ce să o dea cotită? A doua zi, pe 26 octombrie 1984, avea să debuteze în NBA. Jucase destul, dar baschetul profesionist rămînea baschet profesionist. Citise avancronica lui Mike Barnes, un patriarh pe ist sport, totul urma să se croiască pe a sa spinare.

Tremura niţeluş cînd prezentarea celor de la Washington Bullets, cu care Chicago Bulls începea noul sezon, se terminase. Urmau ai lui.

Sidney Green, primul. Apoi Rod Higgins, Charles Jones, Dave Corzine, Jawann Oldham, Quintin Dailey, Wes Matthews, Orlando Woolridge, Steve Johnson, Coldwell Jones şi Ennis Whatley. 11 în total. Coechipierii. Michael Jackson era pe fundal, cu „Thriller”. Michael Jordan era el, debutantul. L-au anunţat. Şi-a aşezat genunchiera neagră pe stîngul care-l cam supăra, şi-a tras cotiera albă, a lepădat guma, s-a ridicat, a tăiat aerul cu pumnul, a bătut palma cu ceilalţi, care-au sărit să-l îmbrăţişeze şi… la treabă! Tribunele vibrau, era deja adoptat!

N-a avut trac! Deloc! 109 – 93 pentru Bulls. 16 puncte, faze frumoase, şase recuperări, spectacol, şapte assisturi, schimbare şi standing ovation pe final. Se putea mai mult?
Continuare e ştiută de toată lumea. Cel mai mare baschetbalist din toate timpurile. Dacă vreodată, în a ta viaţă, fie că te-ai născut la Corlate, în Bandar Seri Begawan ori în Tegucigalpa, ai dat la coş cu mingea, n-ai cum să nu-i ştii povestea lui „AIR”.

Pe 26 octombrie s-au adunat 30 de ani de la al său debut în NBA!!! Parcă mai ieri a fost. Noaptea aceea magică, în care întrega Omenire, din Corlate în Tegucigalpa, trecînd prin Bandar Seri Begawan, parcă prinse a zbura!

Sursa: Bleacher Report

Prima imagine din istorie cu MJ la Bulls. Mijloc de septembrie, 1984