„Şi eu, Laci, cu cine mai dau, acum, o tablă?”

Vasile Zavoda, pleşuvul, se duse. Nea Ţopică Voinescu, tovarăşul său de echipă, de viaţă şi de scară, a rămas doar cu amintirile. Unicul Rai din care nu putem fi alungaţi

„Laci, ţiu minte, mă, cum te-ai iţit tu […]

duminică, 20 iulie 2014, 8:11

Vasile Zavoda, pleşuvul, se duse. Nea Ţopică Voinescu, tovarăşul său de echipă, de viaţă şi de scară, a rămas doar cu amintirile. Unicul Rai din care nu putem fi alungaţi

„Laci, ţiu minte, mă, cum te-ai iţit tu în vara lu’ ’50. Eu parcasem cu o săptămînă înaintea ta la CCA. Nea Feri Ronnay era Dumnezeul nostru, al ăstora cu caş la gură. Erai pleşuv de tînăr, mă, păr pe cap cît de-o baie şi de-o ploaie. Te-am luat la băşcălie fără preluare: că ai coborît direct din munţi; ai parat, ai zis că Rodna Veche asta a ta apare pe o hartă Iosefină şi s-a făcut linişte în vestiar. Am continuat, întrebîndu-te dacă ai conserve în valiza aia mare, de lemn, aşa, verzulie; ne-ai răspuns că pe ea au dormit «Feri» Puskas, Sandor Kocsis, Gyula Grocsics ori «Pepi» Zakarias, în tabăra aia de la Budapesta, unde te selecţionaseră după ce debutase și la Minerul Baia Mare, parcă, nu? Mamă, iar linişte de mormînt! Frate-tău te trăsese spre noi, că să dai o probă, că să vezi Bucureştiul, că p-aici îs tramvaie… Ţiu minte perfect, mă, că Piţi, Piţi Apolzan, ne-a zis atunci: «Şogoru’ ăsta e drăcos, mă!». Nu ştiu cum, da’ te citise!”.

Înţărcaţi direct în finala Cupei
„Laci, atunci, în 1950, era sistemul ăla ciudat, de se pornea prin martie şi se juca pînă-n decembrie. Mă, nici unul dintre noi nu a răsuflat în campionat. Ne-au aruncat direct în Cupă, pe «Republicii», cu 25.000 de suflete. Era fig în noiembrie ăla, da’ cui îi păsa? Titulari în finală, cu Flamura Roşie Arad! Ai dat să rupi uşa vestiarului. Era încuiată. Am rîs. Cu Bone, cu Petrică Moldoveanu, cu Apolzan. «Vasile – aşa ţi-a zis nea Feri -, ieşi înaintea noastră! Uite mingea, joacă-te cu ea cît poţi de mult, dar n-o fă pe viteazul! Nu încerca să arăţi mai multe decît ştii!». Ai sărutat balonul, mă Laci, mă, l-ai sărutat cum pe vremuri se săruta o spadă de care atîrna onoarea domniţelor la un duel, mă”.

„Şi-am intrat. Nu ne-au tremurat beţele, nu-i aşa? Flamura nu era rea. Cu Farmati, cu Petschovski, cu nea Nelu Reinhardt. I-am curentat, parcă, 3-1, nu? Primul tău trofeu. 26.11.1950. Ha, ha, şi al meu!”.

13 ani făr’ de ghinion
„13 ani mi-ai mîncat viaţa! 250 de meciuri ai băgat. Şi la CCA, şi la Steaua. Erai bun ca fundaş, niţel rudimentăruţ, dar băgai osu’, tată, băgai osu’. Ştii cînd te-am luat de nebun? Cînd ai început să rămîi, după antrenamente, în ploaie, să mai exersezi… Mergeam cu băieţii la «Bucegi», atingeam o bericioaică, tu, săreai la cap. Mă luai, mereu, în teleguţă. «Ţopică, tată, tu ai fineţea la tine, eu tre’ să compensez prin muncă». A doua zi îmi şopteau că stătuseși pînă se înserase, tu încuiaseși poarta”…

„Şi Helsinkiul, cu Olimpiada din 1952, şi turneul din Anglia, şi meciurile la echipa naţională, unde, cu RDG-ul, ai jucat la 35 de ani, toate astea sînt amintiri, omule, amintiri. Şi ziua aia, prin ’60 şi ceva, cînd o furaserăm de la Petrolul, toţi jucau bîza cu prosopul, în vestiar, şi tu, tu, mă, cel care nu vorbea niciodată urît, te-ai ridicat, aşa, în chiloţi, ai trosnit palma de bancă şi ai urlat: «Grijania ei de viaţă!». Măăă, ce linişte s-a făcut atunci!”.

„Am plecat cu un an înaintea ta. Mi-ai zis cum ţi-ai făcut retragerea. Te-ai dus în faţa lui Totoşu Onisie, antrenorul, cu care fuseseși coleg o viaţă, şi i-ai zis că nu te mai ajută balamalele. Drept, franc, fără păcăleală. Te-a mai ţinut şase meciuri şi te-a eliberat. Apăruseră lupuşorii tineri: un Gică Constantin, un Florică Voinea, Tătaru, Întîiul… Te-ai tras antrenor, ne-am luat apartamente aici, mă, în spate la Scînteia, să fim tovarăşi de bătrîneţe şi să mai depănăm o amintire, două”.

„Acum, mă Laci, mă, te-ai dus. Ştiu că nu te mai interesează, dar eu cu cine mai dau, mă, o tablă? De-oi putea, de m-or ţine tremurîndele astea, viu pe la tine, pe la cimitir. Da’ să nu mă pui să citesc pe crucea aia Vasile Zavoda, 26.07.1929 – 14.07.2014, că n-o fac! E clar? N-o fac, mă! Eu vreau să rămîn cu aia, cu «Grijania ei de viaţă»! şi, pac!, palma pe lemn! Că aşa trăiam noi fotbalul atunci, mă Laci, mă prietenul meu dintotdeauna, mă băiatule, mă”…

I-au spus Tigrul Akbar, după numele celebrului film din 1951. Nu s-a supărat, așa juca el, niţeluş mai bărbătesc…

Trupa de aur a CCA, cu Feri Ronnay antrenor. Zavoda II e al cincilea, între Bone şi Sfinxul Alecsandrescu

Comentarii (20)Adaugă comentariu

Marius Rizea (1 comentarii) • 20 iulie 2014, 9:16

Sa ne traiesti Nea Oprisene! 🙂

akkiler (18 comentarii) • 20 iulie 2014, 9:48

dumnezeu sal odihneasca

Ramon (3 comentarii) • 20 iulie 2014, 9:52

cam dulceagă povestirea, stilul caracteristic, deh… Frații Zavoda prinseseră un sezon la Baia Mare, apoi au fost aduși la final de campionat. Au prins direct finala cupei pentru că în sezonul normal au jucat pentru Baia (locul 3, parcă). Cum în ziua finalei, campionatul se terminase de 1-2 săptămâni, proaspeții transferați au avut drept de joc, iar CCA știa ce transferase, nu veniseră la un banal trial. Doar în 1947 ASA a adunat ce a putut, după un an a început să aducă consacrați. Iar în 1949 abia pornea echipa de aur a CCA (oricum, amatori față de 1985). De aur se consideră cea din 1956, dar până atunci se vor mai perinda vreo 30 de vedete, inclusiv Petschovski, probabil cel mai mare jucător care a spus pa CCA ului, după ce a jucat 2 ani.

virgula (1 comentarii) • 20 iulie 2014, 11:46

mai renunta, totusi, pe cat posibil, la virgulele astea, pentru ca, nu-i asa, este foarte obositor sa citesti si sa te impiedici, constant, de virgule. Sau, poate, vrei sa ne arati ca stapanesti, cum altfel, foarte bine limba romana.

In rest, este o placere sa citesc, de fiecare data, textele tale. Felicitari si tine-o, mereu, tot asa!

maigret (8 comentarii) • 20 iulie 2014, 14:29

Sunt dinamovist convins,dar cand e vorba de LEGENDE precum fratii Zavoda,Voinescu,Apolzan,etc.,iaca,ma inclin cu tot respectul!

eugen (11 comentarii) • 20 iulie 2014, 14:39

multumim ca mai aduci in atentia noastra vechile valori,de care uitam usor……..uffff…..cum imi povestea mie tata pe la sfarsit de ani 80 ,cand inca ma mai incaltam uneori invers,despre marea CCA pe care ca elev avusese ocazia sa o urmareasca in anii ’60…..povesti de suporter,ce frumos!….un mic sfat totusi:mai variaza stilul, uneori am impresia ca desi schimbi personajele,povestile tale sunt la fel……..nu e grav,dar…………………….zi buna!

marian (6 comentarii) • 20 iulie 2014, 17:45

Va lasati furat de firul povestii, domnule Oprisan. Chestia asta cu „lupii tineri” Gica Constantin si Nicolae Tataru e nelalocul ei. Constantin a debutat la CCA in anul 1955, iar Nae Tataru (fratele mai mare al lui Gigi Tataru) in 1953. La vremea in care Vasile Zavoda s-a retras, deci in 1964, Nae Tataru avea 33 de ani (si s-a retras si el din echipa tot in 1964), iar „profesorul” Constantin avea 32 de ani si a continuat sa joace la nivel de prima divizie pana in 1971, cand avea 39 de ani. Sper sa nu va deranjeze aceste precizari, le-am facut numai pentru a contura niste repere de timp referitoare la doi mari fotbalisti romani, pe care dupa anul 1958 i-am vazut si eu de nenumarate ori pe „23” sau pe „Republicii”. Wikipedia spune tot, nu trebuie decat sa o intrebam.

m68 (52 comentarii) • 20 iulie 2014, 20:19

ASA SE SCRIE UN ARTICOL!!!!!

Marian (3 comentarii) • 20 iulie 2014, 22:33

Ca de obicei frumos… daca ar scrie mai multi ca tine…

eugeniu (1 comentarii) • 21 iulie 2014, 7:59

Doamne Dumnezeule , mai lasa-ne legendele printre noi ! ( Voinescu ( Toma ) – Zavoda II , Apolzan , V.Dumitrescu – Onisie , Bone – Cacoveanu , Constantin , Alecsandrescu , Zavoda I , Tataru I – Doamne ce echipa ! Ce meciuri erau cu stadioane arhipline ! Si erau amatori nu profesionisti ca astazi . Era mai bine !

ovidius_tim (1 comentarii) • 21 iulie 2014, 8:10

Un articol reusit, pentru care autorul merita felicitari. Interesant este ca in fotografia cu echipa apare unul dintre cei mai mari fotbalisti al Romaniei, Iosif Petschovschi (singurul jucator in pantaloni de trening din grup), care a evoluat doi ani la Steaua, intre 1952-1954!

Vasile (1 comentarii) • 21 iulie 2014, 8:57

@Virgula: Ai mare dreptate. Spre exemplu: „Mergeam cu băieţii la «Bucegi», atingeam o bericioaică, tu, săreai la cap. Mă luai, mereu, în teleguţă”. Aici, Virgulo, Oprişan te-a pus de trei ori fără rost, între care o dată profund abuziv, între subiect şi predicat.

adi (9 comentarii) • 21 iulie 2014, 10:31

”Virgulo”..tu ai pus 17 virgule in 4 randuri,ce naiba.Mai da-o naiba de virgula:))))

leroiv72 (1 comentarii) • 21 iulie 2014, 14:30

oprisene…sa ne traiesti, tata! >:D<

adrian (1 comentarii) • 21 iulie 2014, 21:16

shi inainte de anii 90 se faceau diferite”magarii”dar cand era vorba de fotbal international fie in cupele europene fie de echipa nationala jucatorii dadeau totul pe teren.dupa anii 90 sa invadat fotbalul shi federatia de patroni,presedinti e.t.c care mai decare corupt.toti impreuna au macalarit fotbalul romanesc la toate nivelele.nu mai avem rezultate nici la nivel de cluburi in cupele europene,de echipa nationala ce sa mai vorbim..DEZASTRU TOTAL!!!pacat mare pacat.speram intr-o generatie mai tanara sa conduca fotbalul romanesc,shi sa fim acolo unde eram odata sus,acolo unde ne este locul.stima shi respect la toata lumea de pe forum,indiferent de echipa cu care tzine.

grid (23 comentarii) • 22 iulie 2014, 15:39

Da,maestrul mai scapă câte o virgulă nelalocul ei. Se mai întâmplă uneori și clasicilor, Marin Preda făcea mereu boacăne în lupta cu gramatica, dar a rămas un scriitor uriaș. Important este îl așteptăm în fiecare săptămână pe Cătălin Oprișan cu poveștile lui frumoase.

mad_musu (2 comentarii) • 23 iulie 2014, 9:55

Dumnezeu sa il odihneasca in pace
nu stiu prea multe despre ei… dar articoll tau m-a facut sa traiesc acele momente
felicitari, inca o data

simmy hawkeye (1 comentarii) • 23 iulie 2014, 11:28

Marin Preda nu „facea boacane”, ci pur si simplu nu stia gramatica, nici multe altele, si a ramas un scriitor complet ilizibil. Catalin Oprisan e deja ilizibil, si nici macar nu a ajuns scriitor; abia-l astept sa ajunga, sa vezi ce-o sa ne mai distram!

corvette59 (63 comentarii) • 24 iulie 2014, 12:09

12 ani aveam si eram aproape vecin cu „Ceala Bacsi ” pe strada Bethowen in Arad cind vestea a traznit ca din senin- Ceala pleaca la CCA ! Prima data cind fotbalul m-a facut sa pling . Cind a venit de Craciun acasa ,imbracat in uniforma militara si cu epoleti de locotenent,iar noi ne adunaseram la poarta lui sa furam macar o privire la uniforma lui. Omul a iesit afara cu un cos mic de nuiele in mina si ne-a impartit”saloane de pom”,eugenii si saleuri .Din belsug ! Vazindu-ma lacrimind -eram foarte emotiv pe vremea copilariei -m-a intrebat ,care-i baiul ? Am bolborosit ceva de dor,de ITA ,de maidanul de linga Mures,nici eu nu mai stiu ce ,iar el m-a luat de umar si mi-a soptit la ureche – Iancsi , numa miine nu-i poimiine . Am asteptat acel miine doi ani si Ioji Bacsi – nu-i placea porecla de Ceala – s-a intors acasa . Singurul lui regret ca fotbalist ,el cu gura lui a spus-o , a fost ca a refuzat sa faca parte din marea nationala a Ungariei a anilor ’50 . Colegul sau de la ITA ,Lorant, a spus da si n-a regretat.Anual veneau cei de la Honved si Ujpesti sa-l ia la ei . Iubise prea mult Aradul lui si strada de la capatul parcului si al gradinii de vara Mississippi .