Îngheţarea clipei
Pe 14 decembrie 1911, Roald Amundsen atingea, pentru prima dată în istorie, Polul Sud. Tot atunci, „trăgea” şi o fotografie, pentru a demonstra veridicitatea expediţiei. Ea a fost găsită, recent, în Biblioteca Naţională a Australiei
Decembrie 1912. Cu degetele vineţii, […]
Pe 14 decembrie 1911, Roald Amundsen atingea, pentru prima dată în istorie, Polul Sud. Tot atunci, „trăgea” şi o fotografie, pentru a demonstra veridicitatea expediţiei. Ea a fost găsită, recent, în Biblioteca Naţională a Australiei
Decembrie 1912. Cu degetele vineţii, Olaf Bjaaland, după ce coboarâ de pe vas în Hobart, Tasmania, „donează” negativele lui JW Beattie, „starostele” locului în materie de fotografie. Acesta n-are timp de „prostioare,” aşa că i le pasează lui Edward Searle, mîna sa dreaptă. Omul le scoate şi le aşează într-un album, „Cărţi poştale”. În 1965, familia îi vinde opera Bibliotecii Naţionale Australiene. În 2009, Harald Lund aude „povestioara”. Se duce la Antipozi, „bărbiereşte” 700.000 de imagni în şapte luni şi descoperă minunea.
Explicaţii. Olaf a fost fotograful oficial al expediţiei condusă de Roald Amundsen. Lund e compatriotul său şi unul dintre biografii „acreditati”. „Minunea” este o fotografie cu patru bărbaţi: prima dovadă a atingerii Polului Sud!
Instantaneu la -57 de grade
Uitati-vă la imagine! Marele explorator nordic e primul din stînga. În faţă, tovaraşii de expediţie, pioşi. 14 decembrie 1911, termometrul arată 57 de grade. Cu minus! În cortul acela vor dormi peste noapte, pe cortul acela au „urcat” stindardul Norvegiei. „Te-am pus, acolo, dragă steag, la Polul Sud, pe ceea ce începînd de azi vom numi platoul Regele Haakon al VII-lea”, spune Amundsen. Olaf scoate capacul aparatului foto, ţine mîna în aer preţ de două secunde şi, gata, poza e făcută!!! Toţi sînt profesionişti, dar el e cel mai tare: schior de meserie, avea să poarte torţa olimpica în 1952, trăind pîna la 88 de primăveri…
Roald intuia, acum un secol, cît va valora această „captură” peste ani, într-o vreme în care nu existau trucaje ori PhotoShop. Cunoaştea că Peary şi Cook s-au „ţigănit” pentru înteietatea atingerii Polului opus. Ştia că Scott este pe urmele sale, că vrea şi el o bucăţică de nemurire. Aşa că-şi ia toate măsurile: face poze, scrie un jurnal – contrasemnat de doi dintre oamenii săi – , măsoara totul de zeci de ori. Cînd teodolitul i se strică, nu disperă, pentru că are un sextant, de rezerva. Face totul ca la carte. Termină treaba, lasă două scrisori – de control, pentru a demonstra că a ajuns acolo, pe „Polheim” (n.r. – „Casa Polului”), cum îi spune el, apoi pleacă în Tasmania.
Aici, Olaf lasă pozele şi…
…în 2002, cei de la biblioteca din Canberra scanează albumul. „Ştiam că este vorba despre imagini din expediţia de la Polul Sud, dar nu credeam că e unica din lume!”, spun curatorii. Ironie a sorţii – sau nu – pentru a stabili autenticitatea, experţii au comparat imaginea lui Olaf, cu cea a lui Scott, luată peste cinci săptămâni. Erau identice!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele