90 de ani! 3 – 98. Hall of Fame

Cu nouă decenii în urmă, prima trupă de rugby cu blazon din istoria noastră lua ”bronzul” la Olimpiada de la Paris. Două usturimi, cu SUA şi Franţa, dar pasul cel mare era făcut

„Auziţi, dom’ inginer, de ce […]

Cu nouă decenii în urmă, prima trupă de rugby cu blazon din istoria noastră lua ”bronzul” la Olimpiada de la Paris. Două usturimi, cu SUA şi Franţa, dar pasul cel mare era făcut

„Auziţi, dom’ inginer, de ce sînteţi brăzdat aşa pe faţă? Ţambalul a lăsat urme?”. Cu ironia e responsabil „Florică”, un prinţ pe la 25 de primăveri. Adrisantul e Nicolae Mărăscu, piele fină. Acţiunea se desfăşoară într-un tren, la clasa a III-a, undeva, prin Italia. Băncile-s de lemn. Dormi pe ele cu nasu-nspre podea, pac, te-ai trezit tatuat cu dungi… Naţionala de rugby a României e în drum spre prima Olimpiadă din istorie.

S-a plecat spre final de aprilie, 1924. Cap compas Paris, Jocurile cu numărul opt. Disciplina asta e în pericol să nu supravieţuiască. Britanicii au refuzat, americanii sînt cu „poate” în braţe, siguranţă dau numa’ „cocoşii”, doar sînt la ei în ogradă.

Convocarea s-a făcut în Cişmigiu
În celălalt Paris, mai mic, „Nae” Mărăscu face prezenţa. Pusese bazele trupei Stadiul Român, avea compañeros care doreau să meargă la eveniment. O vorbă schimbată în parc, în Cişmigiu, şi cei de la Sportul au apărut şi ei. Plus băieţii de la Tennis Club Român şi, gata, trupa e însăilată! Bani, ioc! Prinţul moştenitor Carol al II-lea, şeful delegaţiei, promisese nişte mărunţei, îi dăduse, dar ajungeau doar pînă la graniţă şi o aruncătură de băţ mai încolo.

Cinci zile au făcut pe drum. Ultima parte, în Italia, în picioare, garnitură plină de imigranţi… S-au sugrumat atît de multe conserve de ton, „La belle-iloise”, încît Sterian Soare, „Arhitectul”, credea că a învăţat, deja, să înoate.

Cînd se deteră jos, se cărară în cîrcă o oră, unul pe altul, întru întinderea coastelor. Satul Olimpic i-a primit frumos, ceremonia de deschidere, modernă.

Pe 4 mai, la 15:30 oră locală, pe „Stade de Colombes”, arbitrul a respirat în fluier. Aşa, de culoare, 12.163 de suflete plătitoare, 1.491 de piloşi, presă plus VIP-uri. Jauregui, bascul, a făcut rost de eseuri din toate poziţiile. „Nae” a devenit Maresco, dar nici Carol al II-lea, din tribune, n-a putut opri măcelul: 61-3, cu Tudor Florian autorul zestrei noastre. „Treisferturile” gazdelor ne-au jucat în picioare, dar publicul ne-a aplaudat, echipa era tînără, frumoasă, nu făcea rău nimănui.

0-37 cu americanii
Yankeii, ajunşi, finalmente, la Napoleon acasă, n-au avut milă, pe 11 mai. 37-0. La fiecare atingere a ţuguiatei de către americani, 6.000 de piepturi huiduiau. Cînd „obiectul” era alintat de către ai noştri, 6.000 de caractere, aflate în picioare, se ridicau şi aplaudau. Matematică de început: două jocuri, 98-3. Ca de fiecare dată, mioriticul începu a căuta scuze. Numai că, de istă dată, era clar că nu se putuse face mai mult.

Războiul, da, prima urgie mondială, terminat cu şase ani în urmă, luase cu el vieţile a şapte jucători de trupă naţională. Echipele de club erau puţine, se juca din plăcere, mai mult studenţi ce deprindeau tainele limbii lui Voltaire. Chiar şi aşa, după ce franţujii şi americănoii ne despuiară de echipamente, de la Paris tot nu ne întorseserăm cu traista goală.

Apăruse Gogu Sfetescu, titular pînă prin 1937, apoi tehnician; Tudor Florian, „Florică”, fusese uns, chiar acolo, pe loc, cel mai bun placheur al turneului olimpic; Nelu Gîrteşteanu, mijlocaş la grămadă, calitate. Da, te dă-n rîs, dar prima noastră medalie era cucerită.

De la dezinteres în „Hall of Fame”…
Peste decenii, băieţii aceia aveau să intre în „Hall of Fame”. „Sportul” din 4 mai 1924 nota că s-a stabilit „recordul mondial la dezinteresare şi nimeni nu ştie că o echipă e acolo să reprezinte naţiunea!”. Trebuiau să treacă ani buni pentru ca numele lui Dumitru Armăşel, Eugen „Gogu” Sfetescu, Sorin Mihăilescu, Teodor Marian, Soare Sterian, Iosif A. Nemeş, Paul Nedelcovici, Mihai Vardala, Atanasie Tănăsescu, Dumitru „Puia” Volvoreanu, Paul Vidraşcu, Mircea Sfetescu, Nicolae Mărăscu (căpitan), Gheorghe Benţia şi Teodor Florian să fie reabilitate…

Să nu-i uităm nici pe cei care au fost rezerve, Nicolae Anastasiade, Constantin Cratunescu, Ion Gîrleșteanu, Constantin Ionescu, Petre Ghițulescu, Octav Luchide, Henry Manu și Ion Cociocianu.

Sursa: frr.ro/ profesor Mihai Cojocaru

Imagine rară, meciul României cu Franţa văzut din dirijabil

Contra Franţei, n-am mişcat în front

Presa vremii ne-a făcut o prezentare ca la carte!