Şi cu „Vulturul”, cinci

„La quinta del Buitre”, cea mai frumoasă gaşcă din istoria Realului, a fost zămislită de Julio Iglesias acum fix 30 de ani. Cu Butragueño, cu Sanchis, cu Michel

Di Stefano, boierul care la a sa viaţă a halit, […]

„La quinta del Buitre”, cea mai frumoasă gaşcă din istoria Realului, a fost zămislită de Julio Iglesias acum fix 30 de ani. Cu Butragueño, cu Sanchis, cu Michel

Di Stefano, boierul care la a sa viaţă a halit, la micul dejun, tone de apărători pe pîinea rumenită, îşi roade, pînă la sînge, unghiile. Cadiz 2 – Real Madrid 0. Aşa e pirogravat pe tabelă. N-are vreme. Zice, scurt: „Băiețane, la încălzire!”. Nu-l lasă la fezandat decît 10 minute, apoi îi face vînt peste linie. Copilu’ o pocneşte prima oară în ’60, 2-1. Ţintuieşte ş-o bară. Dă o precisă pentru Gallego, la 2-2, în ’87 şi, cînd omul negru îşi dă ultima suflare în fluier, face nota de plată, în numerar, la 2-3. 5 februarie 1984.

Cu vreo două luni şi jumătate înainte, un redactor rupe clapele maşinii de scris. Se intitulează Julio Iglesias şi, dacă între astea două nu s-ar afla şi un „Cesar”, ai zice că e vorba de cel mai vîndut cîntăreţ al latinităţii. Naşte cronici de meci pentru „El Pais”, periodic iberic cu vipuşcă.

Castilla, maternitatea Realului

Deunăzi, fusese la un partidazo. Văzuse, la lucru, Castilla, neonatologia celor de la Real Madrid. Locul unde puştanii intrau pentru a li se da o şlefuire. Rămăsese uimit. O maşinărie de fotbal, cravaşată de AA, Amancio Amaro, un grande cu 344 de partidos ca alb. Pusese geana pe un chavalito. Spate drept, picioare robuste şi scurte, braţe lungi, pendulare. 1,68 din tălpi-n creştet. Arase tot. În spatele lui, doi chibiţi trăncăniseră făr de oprire, că băiatul ăsta posedă cinci viteze: o băgase în prima la mijlocul terenului, cînd făcuse preluarea; accelerase niţel, a doua; pe la limita ofsaidului, a treia; în buza careului, a patra. „La quinta, Buitre, la quinta!”, răcniră, atunci, unchiaşii. Şi necoptul îi ascultă. „Vulturul” călcă a cincea şi înscrise. Mai era un minut de joc! Atunci, lui Julio Cesar Iglesias îi veni, în minte, titlul. „Amancio y la quinta del Buitre”. Profesorul şi cei cinci ai „Vulturului”. Cel din urmă era Emilio Butragueño Santos. Fără să-şi dea seama, J.C.I. zămislise porecla celei mai frumoase găşti din istoria lui Real Madrid. Scrise repede textul, din prima. Numele din el? „Lolo” Sanchis, Martin Vasquez, Emilio Butragueño, Michel y Pardeza. 14 noiembrie 1983.

Iarna „albă”

Iarna aceea, cumpăna dintre ’83 şi ’84, fusese de vis. Pe 4 decembrie, Di Stefano boteza primii doi, în cristelniţa Primerei Division. Sanchis şi Vasquez. Întîiul era puiul lui Manuel, cu care şi Don Alfredo, şi Amancio schimbaseră pase; el segundo, băiatul care avea să stea pe „Bernabeu” pînă la sosirea lui Gică Hagi. Chiar de Revelion, Pardeza prinsese şapte minute contra lui Espanyol. „El Buitre” o făcea contra lui Cadiz, cu două golişoare ş-o păsuţă. Doar Michel mai stătea niţel, pînă în septembrie…

Pardeza, unicul nenăscut pe malurile Manzanaresului, lega doar două duzini de meciuri. Ceilalţi muschetari însă transformau Realul în cea mai bună echipă a Spaniei şi una dintre cele mai cu ştaif din Europa vreme de mulţi ani, în a doua perioadă a anilor ’80. Cinci titluri consecutive, două Cupe UEFA, trei semifinale de Cupa Campionilor Europeni. 1.551 de meciuri adunate în cinci!

Martin Vasquez a decolat al doilea, după Pardeza, devenit simbol al celor de la Real Zaragoza. S-a dus la Torino, n-a făcut figuraţie. S-a reîntors, în 1992. Emilio a plecat în teritorii mexicane, la Celaya, unde i-a încălzit locul şi lui Michel. Sanchis a stins lumina, în 2001, după ce a tras de urechi, de două ori, trofeul Ligii Campionilor.
Julio Cesar Iglesias a ajuns la 70 de ani. Corifeu al presei sportive iberice, continuă să scrie, şi astăzi, pentru „Marca” şi „El Mundo”. Butragueño îl sună cel mai des. Fiecare dialog al său demarează cu: „Hola, padrino!”.

Cea mai veche fotografie păstrată cu „La Quinta”. Antrenorul Amancio şi, jos, în centru, Michel, Sanchis şi Emilio

După plecarea lui Pardeza, cei cinci au rămas patru. Sanchis (dreapta) a jucat pînă în 2001