Paul, Cornu cu două elice

Numele sună românesc, dar era franţuz. Un „sportsman” ce alerga în jurul Mănăstirilor Carmelite şi repara „inimi” de motociclete ori automobile. El e băiatul care a săltat elicopterul

Să fie opt, hai, zece minute de cînd reuniunea de […]

Numele sună românesc, dar era franţuz. Un „sportsman” ce alerga în jurul Mănăstirilor Carmelite şi repara „inimi” de motociclete ori automobile. El e băiatul care a săltat elicopterul

Să fie opt, hai, zece minute de cînd reuniunea de cabinet s-a terminat. Armand Fallieres, Preşedintele Franţei, un tip impozant, cu alură de Titu Maiorescu, se jocă de-a pipa. Jean Thibaudin, Ministrul de Răsboiu’, bate flecurile şi zice, scurt: „Domnule, avem informarea! Paul Cornu a ridicat drăcovenia de la pămînt!” O uşă uitată deschisă „naşte” curent. Foaia calendarului se mişcă. Arată 14 noiembrie 1907.

Lăsăm Parisul şi urcăm în Normandia, la Lisieux. Aici vieţuieşte Paul Cornu. Sună-n româneşte, dar băiat-i franţuz. Puiul cel mare al unei familii cu 15 guri de hrănit. S-a aruncat în sămînţa ălui bătrîn, Jules, ce scornise, pe la 1890, un proiect de dirijabil, asemănător cu un zeppelin. Adică-i tehnic, îi place să inventeze, să caute, să repare motoare. Pe la 14 ani scornise un regulator de temperatură pentru incubator. Se băga şi la automobile. Primise comenzi de maşini din Ucraina, Anglia şi România!!! În plus, e un „sportsman” desăvîrşit. Merge pe bicicletă, aleargă cîteva ture în jurul Catedralei din Lisieux, suflare cu vreo 16.000 de oameni, unde ţine un atelier, alături de Cornu senior. Lumea nu-l vede cu ochi buni: după Lourdes, Lisieux e al doilea loc de pelerinaj din Franţa, cu Mănăstirea Carmelitelor în prim plan. Aici şi-a găsit să huruie motoare şi să o facă pe atletul?

Preţ total: 36.000 de dolari!
De ceva vreme, însă, Paul meştereşte la ceva. A adunat 120 de prieteni fideli, aceştia au donat cîte 100 de franci fiecare. În banii de azi, ar însemna cam 36.000 de dolari. Cu jumătate dintre ei a luat un motor Antoinette, cu opt cilindri în V. A vorbit cu domnul Duchese-Fournet, care ţine o fabrică, să-l adăpostească într-unul dintre hangarele dezafectate. Zi şi noapte şade acolo. Vrea să ridice primul elicopter din istoria omenirii!

Nu s-a aruncat, precum berbecul în poartă, cu capu-nainte. Nu! Într-o bibliotecă pariziană a putut studia schiţele lui Da Vinci, de pe la 1480. Lomonosov, geniul rus, avusese, şi el, ceva de spus, în iulie 1754. Colonelul Charles Renard, în 1904, croise primul rotor. De la toţi a furat cîte ceva. Un an de zile s-a pregătit. Spera ca în vara lui 1907 să se înalţe, dar nu era mulţumit.

Drăcovenia nu reuşea să dezvolte mai mult de 750 rotaţii pe minut, insuficiente. Mai mult, pe 24 august, Louis Breguet, preopinentul său, lansase un fonfleu, aparatul nici măcar nu se desprinsese de pămînt, aşa că nu dorea să se facă de rîs.

Patru roţi de bicicletă ş-o şa
Din vară pînă în miez de noiembrie a luat la pilă, a calculat, a măsurat: 6,2 metri între capetele aparatului, motorul care, printr-o curea de piele, învîrtea două rotoare, patru roţi de bicicletă, o şa. Seară de seară se gîndeşte dacă să se urce sau nu. 13 noiembrie 1907 a picat într-o miercuri. N-a vrut mare zarvă. S-a dus la primare, la monsieur Henry Cheron, jucător de petanque. I-a cerut permisiunea să folosească tăpşanul de la Coquain-Villiees. O mînă de oameni a venit acolo, să vază minunea. Paul i-a primit cu ochelarii aburiţi de emoţie. Totul era pregătit. Se cîntărise: 55 de kilograme. Nu avusese curajul să se suie în „carlingă”. Postase, acolo, un sac plin cu nisip: 55 de kilograme.

„Atingeam 850 de rotaţii, puteam decola”, avea să scrie în „Jurnalul de bord”. „S-a ridicat atît de tare, încît era aproape să-l pierdem. Am sărit şi am tras de manşă. L-am coborît puţin cam forţat, dar cine ştie unde ajungea altfel?„. Conform datelor oficiale, Paul Cornu reuşise să înalţe „elicopterul”, pentru prima oară în istoria omenirii, preţ de fix 21 de secunde, la 30 de centimetri de sol. Drăcovenia avea, cu tot cu sacul de nisip, puţin peste 300 de kilograme.

Ironia sorţii, Paul avea să fie ucis de un aparat de zbor. Bombele lansate de către aliaţi îi loveau casa, în noaptea de 6 spre 7 iunie 1944. La 63 de ani era găsit, sub dărîmături. La patru paşi de el, „Jurnalul”, singurul păstrat…

Paul Cornu la „bordul” elicopterului său

Imagine surprinsă chiar în 1907, cu cîteva secunde înainte de „decolare”