Maratonistul cu chitara de gît

Joe Strummer, celebrul solist al formaţiei „The Clash”, a reuşit să termine cîteva curse de 42 de kilometri, fără antrenament. „10 halbe de bere cu o seară înainte fac minuni”, obişnuia să spună

„La dracu! Ideea a fost a […]

Joe Strummer, celebrul solist al formaţiei „The Clash”, a reuşit să termine cîteva curse de 42 de kilometri, fără antrenament. „10 halbe de bere cu o seară înainte fac minuni”, obişnuia să spună

„La dracu! Ideea a fost a mea, da io ştiam că aşa o să iasă? Ăsta e dement, îşi bate joc de noi?”. Cel care urlă şi sudează ţigară după ţigară e Bernie Rhodes, managerul trupei „The Clash”. Considerată cea mai bună din lume, la momentul ăla, în primăvara lui 1982. Şase ani de concerte, British Punk în stilul cel mai pur, condimentat cu nişte reggae, puţin funk, niţeluş rap… După primul album, cel din 1977, au urmat unele mai puţin adulate de critică, aşa că trebuia făcut ceva. „Combat Rock” mai avea puţin pînă la lansare. Pe 2 aprilie pornise Războiul din Falklands, nimănui nu-i stătea mintea la muzică. Aşa că Rhodes pusese la cale următorul plan: Joe, Joe Strummer, solistul şi frontmanul trupei, trebuia să dispară olecuţă. De control, nu mult, cîteva zile, destul cît el, Bernie-cel-cu-relaţii-peste-tot, să împînzească ziarele. Apoi, pac!, revenea, numele albumului făcea referire la război şi totul se vindea cum nu se poate mai bine.

Numai că dementu’ de Joe dispăruse fără urmă. Şi nu era nici o regie.

Cum se lansează un album fără solist?
Peste Canal, undeva, o terasă retrasă. Joe Strummer şi a sa prietenă, Gaby Salter, beau o cafea… pariziană. Şi-a lăsat barbă, şi-a tras hanorac cu glugă, să nu fie recunoscut. Rîd de mor. „Cum ne caută fazanii aia prin toată Londra„… Joe e dus cu capul. Născut în Ankara, din mamă scoţiană şi tată englez crescut în India, cu o bunică armeană şi un bunic evreu german. Tipul acela de nebun frumos. A venit lînga Turn ca să participe la Maratonul de la Paris. Unde?

Da, de aia au fugit! Gaby a venit cu ideea, Joe a zis „Yesss!!!”. Tren, vapor, gata! Un prieten le-a dat un apartament în Montmartre, tot ce au avut de făcut a fost să „dribleze” fanii. E 21 aprilie 1982, trei săptămîni pînă la lansarea albumului şi solistul vocal, dispărut, se pregăteşte să alerge 42 de kilometri în altă ţară?

Suflet de punkist
Pe 14 mai, „Combat Rock” urcă în eter. Capul trupei nu e la conferinţa de presă. Pe 16, dimineaţa, la 08:50, e gata de start, pe Champs Elysees, cu un tricou cu numărul 1.813. Gaby e şi ea prezentă. Joe a mai concurat la astfel de nebunii, dar antrenament specific n-a făcut niciodată. E costeliv, cu şortul ridicat pînă sub buric, la poză pare maratonist cu acte în regulă. Start!

Bulevardul Soult, curbă, coafura rezistă. Strada Gravelle, primele sticle cu apă. 21 de km, jumătatea. Pompidou, bureţi pe mîini şi frunte. Finalmente, Foch. Trece linia de sosire. Ian Thompson, cîştigătorul, a oprit cronometrul la 02:14:07. Strummer, la 03.18.30… Oficialii nu ştiu ce să creadă. O fi el, no fi el? Pe 20 mai ar avea concert, la Lochem, în Olanda…

Pe 17 mai, un jurnalist îl ocheşte într-un bar din Paris… Dă un telefon şi Joe e recuperat! Lumea află de isprava sa şi îl ia la întrebări. „Da, e adevărat, în viaţa mea nu m-am antrenat pentru aşa ceva, însă am ţinut un regim extrem de sănătos, care m-a ajutat: 10 halbe de bere în seara de dinaintea cursei! Şi încă ceva, niciodată nu alerga nici măcar un pas cu o lună înainte de cursă!” Suflet de punkist, ce vreţi…

Trădat de „motoraş”
Joe, maratonistul, prinde Festivalul de la Lochem. „Should I Stay Or Should I Go?” devine numărul unu în multe topuri. E o melodie care se ascultă şi astăzi. O găsiţi pe Youtube. Sigur aţi auzit-o... Strummer se prezintă şi la cursa londoneză, un an mai tîrziu. În 1986, la 10 ani de activitate, „The Clash” se destramă. Joe moare în decembrie 2002. Probleme cu inima. Se putea o ironie mai mare? „Motoraşul” ce-l ajutase să bată, de cîteva ori, 42 de kilometri, s-a oprit, în somn, la 50 de ani…

Strummer s-a pregătit o lună de zile pentru Maratonul de la Paris

Presa de acum 30 de ani a scris despre Joe, atletul