Lipton, campionul locului doi

Descoperitorul faimosului ceai englezesc a luptat, 31 de ani, în cea mai frumoasă competiţie de iahturi ca să-i învingă pe americani. A murit fără surîs pe buze

Toţi i se adresează cu respect, deşi bărbatul ajuns pe la […]

Descoperitorul faimosului ceai englezesc a luptat, 31 de ani, în cea mai frumoasă competiţie de iahturi ca să-i învingă pe americani. A murit fără surîs pe buze

Toţi i se adresează cu respect, deşi bărbatul ajuns pe la 50 de ani pare un tip pămîntean, de comitet. Vorbesc în şoaptă, totul e în cel mai mic secret. Barca, „Shamrock I”, n-arată rău. E printre primele din lume plămădită din metal. De-a dreapta lui Mister stă Archibald „Archie” Hogarth, unul dintre cei mai buni căpitani din Regatul Unit. Plescăie, semn că maşinăria-i cu dichis, nu glumă. 1800 se pregăteşte de îngemănarea cu 1900. Toţi îşi freacă mîinile. Gata! Lăsăm a se usca vopseaua şi… lansarea la apă! America are de ce să se teamă!

Englezul irlandezo-scoţian
Mustăciosul şic e Thomas Lipton. Da, numele sună cunoscut. Aşa e, domnul cu ceaiul! Inventatorul său! E irlandez, s-a născut în Glasgow şi reprezintă Anglia. N-a avut şcoală, dar, de la 16 ani, a dormit în pat cu ideea de afacere. A plecat în SUA, a făcut 500 de dolari actuali, s-a returnat şi a pus bazele a 300 de magazine în Regat! Trei sute la 1900… S-a dus în Ceylon, a legat prietenii cu şmecherii de acolo şi a adus tone de ceai. Le-a pus în pliculeţe mici, le-a legat cu o sforişoară şi le-a învăţat a înota în apă opărită. Pentru clasa de mijloc din Anglia, „invenţia” sa a fost o adevărată bombă.

De ceva vreme însă, nu-l mai interesau plantele uscate. Pe la 1851, englezii şi yankeii porniseră cea mai frumoasă şi mai veche competiţie din lume: „Cupa America” la yachturi. Cei de peste Ocean cucereau tot. Nu mai putea suporta o astfel de umilinţă.

De aceea construise, pe banii săi, „Shamrock”, „Trifoiul”, să-i poarte noroc. 1899, prima încercare. „Columbia”, din New York – „Shamrock I”, 3-0. A zis că e la început, pînă se obişnuia. 1901. 3-0. Cu „Shamrock II”. Şi-a propus să mai bage o fisă, a început cu: „Data viitoare va fi mai bine!”. 1903. „Reliance” cîştigă cu 3-0. Bagă textul cu „O să încerc iar!”. Nişte filmuleţe trase atunci ni-l arată în bătaia valurilor. Lupta cu velele, luptă la cîrmă, lupta cu sforile. Nu-i iese. Dar e „sportsman”, termen de pe altă lume. Pentru el e important să concureze, să participe, să transpire. Acu’, sigur, dacă se poate să dea cu yankeii de pămînt…

La 82 de ani, cu gîndul la trofeu
Primul Război Mondial a oprit totul. N-a stat cu mîinile în sîn. Devenise bogătaş, dar, înainte de toate, era om. A pus toate bărcile sale la dispoziţia Crucii Roşii. A sponsorizat spitale. A plecat în Serbia, să ajute la eradicarea tifosului. Nu cerea condiţii de SIR, deşi fusese uns. A devenit erou.

Dar ceva îl rodea. În 1920 Pămîntul se liniştise. A patra încercare. Se întrecea cu „Resolute”. A fost la un vîrf de barcă să cîştige. 3-2 pentru ceilalţi. Pe la 1928 a adunat cei mai buni fabricanţi din UK. În 1930, la 80 de ani, a lansat la apă „Shamrock V”. De nebătut, campioana campioanelor. Pe partea cealaltă a apărut „Entreprise”. 4-0. Sec. Avea opt decenii de viaţă dintre care mai bine de trei luptase să-i bage la apă pe americănoi. Consumase resurse, dar nu se plîngea, avea de unde. Consumase nervi, nu-i putea înlocui. Inima îl ajuta, dar restul corpului era bătrîn. Ştia că ajunsese subiect de băşcălie. „Veşnicul perdant”, cel care indiferent cu cine concurează dintre americani, tot pe locul doi iese. Averea-i era incomensurabilă, apăruse pe coperta de la „Time”, dar nu primise medalia de aur. Nu sărutase, niciodată, nenorocitul ăla de trofeu…

Aşa l-a aflat ultimul ceas. Gîndindu-se la „VI”, pe 2 octombrie 1931. A lăsat toată averea comunităţii din Glasgow şi s-a tras lîngă ai săi părinţi. Ziarele i-au anunţat moartea. Cu „best loser”. Mulţi zic că i-ar fi plăcut, enorm, sintagma…

„Da, voi încerca din nou!”, spunea mereu. Şi se ţinea de cuvînt.

„Shamrock”, ediţia a III-a. Degeaba…