Ilie Dobre de UK
Wakelam, englezul, a împărţit un teren de fotbal în opt parcele egale. Apoi s-a pus pe comentat, „live”, la radio. Pentru prima oară în istorie s-a putut auzi: „Pasă din pătrăţica 7 spre pătrăţica 2″…
Bea şi năduşeşte. […]
Wakelam, englezul, a împărţit un teren de fotbal în opt parcele egale. Apoi s-a pus pe comentat, „live”, la radio. Pentru prima oară în istorie s-a putut auzi: „Pasă din pătrăţica 7 spre pătrăţica 2″…
Bea şi năduşeşte. Năduşeşte, dar tot bea. „Aşa zăpuşeală o fi şi-n iad?”, se întrebă în timp ce ochii îi dau roată. Stă într-o cutie de lemn, cu geamuri, e tras la costum, cravata pînă-n gît. Dă semne că se sufocă. Apa se prelinge pe microfon, pe masă… Se îmbărbăteaza singur: „Va fi bine, va fi bine!”… În faţa sa, la cîţiva paşi, oamenii-s zgribuliţi de frig.
Dăm timpul înapoi cu o lună. Primele zile ale lui 1927. Stă la biroul său. Ziua se bate cu noaptea cînd sună telefonul. „Domnul Henry Blythe Thornhill Wakelam?”, sună întrebarea. Cine-l ia cu toate numele şi prenumele strămoşilor? „Cel care a jucat la Harlequins?”. Da, el era! Fusese căpitanul faimoasei trupe de rugby de acum 150 de ani, dar o accidentare îl retrăsese dintre buturi. „Numele meu este Lance Sieveking, sînt un oficial BBC. Ne-am putea vedea ACUM pentru nişte chestiuni urgente?”
Un rugbyst şi un producător
Aşa sunase „intriga”. El, fostul jucător profesionist, îşi dăduse întîlnire cu producătorul BBC Radio, postul de stat. „Vrem să facem ceva nemaiauzit pînă acum. Nemaiauzit la propriu şi la figurat. Să transmitem un meci de fotbal în direct, la radio! Ne puteţi ajuta?”.
I-au spus de ce îl aleseseră. Întrebaseră în stînga şi-n dreapta şi aflaseră că „fumează” regulile şi de la foot-ball, şi de la rugby, că se descurcă pe cărările dintre cuvinte, că umblă cu verbele în buzunar, că are ritm. L-au rugat să dea nişte probe de voce. Le-a dat. Le-a luat. L-au dus direct la meci de rugby, să-şi facă „mîna”. A mers ca unsă treaba. Ştabii de la BBC şi-au dat OK-ul.
22 ianuarie 1927. Primul „Bun găsit, dragi ascultători!”
Şi ziua cea mare a venit. Sîmbătă, 22 ianuarie 1927. În cuşca lui de pe „East Side” erau 4.000 de grade. Arsenalul dădea piept cu Sheffield United, pe „Highbury”. Primul meci din istoria omenirii transmis „live”. Acum, la peste 80 de ani de la acea ispravă, pare greu de crezut, dar se gîndiseră cum vor înţelege oamenii de acasă jocul… Ce-au făcut? Au desenat un dreptunghi, terenul. L-au împărţit în opt părţi egale, opt pătrate. Un fel de „atacă de la stînga la dreapta pe… micile dumneavoastră radiouri”. 1,2,3,4 într-o parte, 5,6,7 şi 8, în cealaltă. L-au publicat în „Radio Times”, oficiosul, cu trei zile înainte. Adică cei care au dorit să asculte jocul „tunarilor” au cumpărat ziarul, au studiat schiţa îndelung, au priceput ce şi cum, apoi au ciulit urechile. Teddy a dat bineţe, a prezentat „harta”, iar jocul a „curs” în felul următor: Lewis, portarul, aflat în careul 7, i-a pasat lui Horace Cope, left back, aflat în 8. De aici, mingea a ajuns la James Brain, găsit în 5, care i-a pasat, superb, lui Charlie Buchan, din pătrăţelul 2, dar faza s-a răcit. După o oră şi jumătate de ascultat aşa ceva, nimeni nu ştia cine a obosit cel mai tare: jucătorul, comentatorul sau ascultătorul?
Un pas mic pentru el, mare pentru…ureche
Dar pasul cel mare fusese făcut. Luni, ziarele scriau că sînt mai mulţi cei care se deciseseră să rămînă acasă decît cei care doreau să mai vină pe stadion.
Wakelam a trăit pînă în 1963. A scris o autobiografie în care a narat totul, a comentat cricket, dar şi Wimbledon. Apoi, în 1938, a devenit şi primul comentator de televiziune. Din păcate, numai puţine, foarte puţine dintre „operele sale” s-au păstrat.
Culmea… transmisiunilor sportive. De la primul joc „live” s-au păstrat imagini, nu şi comentariul…
Teddy în exerciţiul funcţiunii
Aşa arăta „schema de joc”. După ea s-a transmis la radio