Fotbalul, un sport de masă

„Futbolinul” a fost zămislit într-un spital iberic, în timpul Războiului Civil. Primul sistem a fost un 1-3-3-4, întîia minge, una din plută de dopuri

Tot ce-şi amintea era că nu-şi mai amintea nimic. Sirena de atac aerian iminent […]

„Futbolinul” a fost zămislit într-un spital iberic, în timpul Războiului Civil. Primul sistem a fost un 1-3-3-4, întîia minge, una din plută de dopuri

Tot ce-şi amintea era că nu-şi mai amintea nimic. Sirena de atac aerian iminent sunase, n-apucase să coboare-n beci şi…i se păruse, pentru cîteva clipe, că schimbase două vorbe cu Sfîntul Petru.

Cînd se trezise, cineva îi făcuse un rezumat. „Alejandro, te afli aici, în spitalul Mănăstirii Montserrat, pentru că ai stat sub dărîmături două zile, mai mult mort decît viu. Madridul a fost bombardat, te-au găsit fără suflare. Ai fost dus la Valencia, la un spital, dar acolo au spus ca nu prea au ce să-ţi mai facă. Te-au adus la noi, la Mănăstire. Cu rugi, cu speranţe şi mîngîiere îţi poţi reveni”. Alejandro, da, Alejandro, el era. Alejandro Campos Ramirez, născut pe undeva prin La Coruna. Ajunsese la Madrid să studieze. Atunci a venit Războiul Civil. Bombardamentele…

E iarna lui 1936. În stînga are doi răniţi. În dreapta, trei. Tuturor li s-a spus că vor scăpa, dar că recuperarea durează. Se plictisesc de moarte. Aude nonstop: „Ce fotbal am mai juca!”. Da, chiar aşa, de ce n-ar alerga mingea? Unde, într-un loc plin de maici şi evlavie, printre munţi, iarna? Da!

O idee şi un „Geppetto”
Alejandro ia creionul. Face schiţe pe patul de spital. Desenează. Trimite vorbă unui prieten, un basc, Paco Javier Altuna, dulgher, maestru pe lemn, să-i facă o masă. Omul îi răspunde că e nebun, afară-i război, iar el vrea teren „cu patru picioare” pentru jucat fotbal? Îl ştie însă de ceva vreme, nu-l poate lăsa…

Aşa apare futbolinul. Joculeţul acela cu omuleţi de lemn pe care toată lumea l-a „accesat” măcat o singură dat-n viaţă. Sînt aşezaţi pe un fel de şină şi lovesc doar cu piciorul drept. Sistemul e 1-3-3-4. Merge la simplu şi la dublu. „Fotbaliştii” sînt din lemn de cimişir, mingea, din dopuri de plută. Alejandro simte că e o afacere. Pacienţii se îngrămădesc să joace. Coada e aşa de mare, încît unii propun să se taie bilete, să existe o ordine. Măicuţele îşi fac cruce: Mieii Domnului au ajuns să joace fotbal chiar în casa Lui?

Ia patentu’, nu-i patentu’
În ianuarie 1937, scapă. Păi, stai aşa, o să spuneţi! În noiembrie era aproape mort, în ianuarie, gata, e viu şi mişcă? Vedeţi, există şi minuni! Primul drum îl face la Oficiul de Invenţii. Patentează „futbolinul”, precum şi un dispozitiv ceva mai ciudat, de dat paginile cu partitura pianului prin apăsarea unei pedale. În spital, se îndrăgostise de o catalană. Fata cînta la clape. Nu putuse să o refuze. Cum să treacă, săraca, mai departe, dacă ambele mîini îi erau pe do, re, mi, fa…Vrea să producă pe scară largă joculeţul. Iar îi dă veste lui Paco. „Tată, cînd m-ai rugat cu proiectul, te-am ajutat, dar acum îţi spun direct că o luaşi razna. Păi, toate fabricile de lemn produc bombe şi cartuşe şi tu vrei să faci joculeţe de distrat lumea?”

Cîştigă Franco. Dictatorul nu gustă nici futbolinul, nici datul paginilor la instrumentele cu coarde lovite. Aşa că Alejandro trebuie să fugă peste Pirinei, în Franţa. Pe drum pierde actele doveditoare. Hîrtiile ce-l atestau drept părintele noii distracţii.

Războiul Civil se termină. Se sfîrşeşte şi a doua mare conflagraţie a Omenirii. Alejandro e la Paris, începe să cîştige bani din povestea cu datul paginii. Patentul de futbolin nu-l mai are. Ajunge în Guatemala, începe să fabrice „minunea”, o schimbă şi pune tije metalice la jucători, îi merge bine. Zburdă prin lume, în Spania nu se poate întoarce. Abia după moartea lui Franco o face. Dar e prea tîrziu. Fabricile din Valencia produc fotbalul de masa – futbolinul -, nu-şi mai aduc aminte de inventatorul jocului. Nici măcar nu l-au întrebat. Nici măcar nu i-au cerut voie.

S-a stins la 87 de primăveri. Nu înainte de a-şi spune povestea.

Astăzi, futbolinul a „atins” toată Omenirea

Alejandro (în picioare, mai în vîrstă), în Guatemala, dînd lecţii despre futbolin