Gimnastica după Moceanu

A fost primul profesor de sport de la noi. A scris despre „educaţiune fisică”. A ajuns la Carol I pentru a i se plînge că românii sînt dolofani. A făcut „podul” pînă la 70 de ani…

„Nicule, acum am […]

A fost primul profesor de sport de la noi. A scris despre „educaţiune fisică”. A ajuns la Carol I pentru a i se plînge că românii sînt dolofani. A făcut „podul” pînă la 70 de ani…

„Nicule, acum am aflat. S-a stins George, gimnastul. Aproape că atingea 70 de ani. Săracul”. Cati, soaţa, i-a adus vestea marelui Nicolae Iorga. Nu plînge, dar odihneşte peniţa pe birou şi, acolo, în camera din stînga cum intrai în vila din Văleni, îşi prinde capul în mîini. „Se mai duse un Om. Se mai duse”…

Îşi amintea agapa ţinută la grădină, la Raşca, mai cu un deceniu în urmă, cînd nea Gigi adunase 60 de primăveri. Nu le arăta. Păr mare, negru, bine îngrijit. Ochi focos şi viu, faţă rumenă, puţină încetineală doară la mers. Dănţuiseră mult şi, la un moment dat, sărbătoritul dăduse semn muzicii să tacă. Mulţumise asistenţei şi, apoi, se apucase să facă roţi, poduri, şuruburi şi toate figurile alea năstruşnice. Doamne, ce pişicher…

Proful de sport de la Sf. Sava
Îi ştia bine viaţa. Se născuse într-un sătuc de lîngă Gherla, Orman parcă-i zicea. Iubea sportul. Acrobat într-o trupă ambulantă. Lăsase Clujul, pentru că nu găsea de muncă, se trăsese la Bucureşti, pe la 1862. Îl angajaseră profesor de gimnastică la pensionul lui Şeicaru, din Calea Rahovei. Apoi la Colegiul „Sf. Sava”, la „Matei Basarab”.

Omul ăsta era un vizionar. Da, vizionar la 1860!!! S-a găsit cu Spiru Haret. S-a găsit cu Emil Florescu. S-a găsit cu Davila, marele Carol Davila. Primului i-a cerut introducerea sportului în şcoli. Întîiul român care a gîndit că „educaţiunea fisică” e obligatorie. La al doilea a avut rugămintea de a băga cîteva „exerciţii”, de dimineaţă, în Armată. Cu doctorul s-a înţeles la a pune bazele trupei „Micii Dorobanţi”, ce avea ca scop dezvoltarea fizică a tineretului, pregătirea sa şi trezirea conştiinţei naţionale.

Ajunsese pînă la Carol. Tradusese o lucrare celebră a germanilor Jahn şi Eiselen, „Carte de gimnastică”, scoasă pe la Berlin, în 1816. Lăsase un genunchi în pămînt şi turuise. „Sire, poporul vostru e gras. Nu-i de rîs! Nu face mişcare, mîncarea-i grea, unsuroasă. Inima nu mai trage, se împuţinează în slană. Fie-Vă milă, Sire, daţi o lege, să-i obligăm pe toţi să facă sport!”. Regele avea alte un miliard de probleme pe cap, dar şi-a făcut timp pentru Domnul Moceanu. Aşa-l chema. Gheorghe Moceanu. Se recomanda George, zicea că sună mai şic.

Primele broşuri cu „texte esplicatorii”
Carol l-a ajutat. A elaborat programe şcolare, a scris „Carte de gimnastică, cu figuri, text esplicatoriu cu un tablou pe aparate”, la 1869. Nu s-a oprit, i-a dat înainte. „Carte de gimnastică, pentru usul şcoalelor primare şi secundare de fete”, la 1887, „Şcoala de patinaj şi înot”, la 1892. Colinda Regatul în lung şi-n lat, forma profesori de sport. Era român convins. S-a apucat de dansuri populare, cu trupă cu tot. A ajuns în America, în India, la Roma, la Paris. Peste tot căra tricolorul.

Nicolae Iorga se ridică şi trase uşa, să nu mai audă gîlceava celor mici. Luă pana cea odihnită, o cufundă în călimara neagră: „22 septembrie 1909. A murit gimnasticul Moceanu. De loc din Ardeal, el s-a aşezat la noi pentru a îndeplini o operă pe care, după ideile şi puterile lui, a şi săvîrşit-o. A dat o întreagă pleiadă de gimnastici îndrăzneţi, eroici, de artişti de echilibristică şi mîndria lui era să-i poată arăta străinătăţii, smulgîndu-i aplauze. Figuri de gimnastică se simţea în stare să-ţi facă oricînd”.

Azi rupem pe shaormă cu de toate, iar la sport producem scutire ori facem meditaţii la mate. Pe Moceanu-l mai iubesc numai taximetriştii. E strada aia de dă-n Dorobanţi şi iese chiar la Televiziune…

Moceanu făcea minuni în gimnastică acum 150 de ani