V de la Voinţă
Pe 7 iulie 2005, atentatele i-au retezat ambele picioare. A pierdut 80 la sută din sînge. S-a căsătorit, l-a născut pe Oscar şi a devenit membră a echipei Paralimpice engleze: Martine Wright
BUUUUMMMM! Cîteva fracţiuni de secundă, alb. Apoi, […]
Pe 7 iulie 2005, atentatele i-au retezat ambele picioare. A pierdut 80 la sută din sînge. S-a căsătorit, l-a născut pe Oscar şi a devenit membră a echipei Paralimpice engleze: Martine Wright
BUUUUMMMM! Cîteva fracţiuni de secundă, alb. Apoi, alte cîteva, negru. Parcă Dumnezeu se distra cu paleta de culori. Din nou, alb. Pat de spital, halate, medici. Atunci a auzit, prima dată, cuvîntul miracol. Ce era asta?
Pe 6 iulie 2005 sărbătorise, la serviciu, anunţul. Londra urma să găzduiască Jocurile Olimpice din 2012. Pentru cei de pe Tamisa era motiv de mîndrie. A doua zi, de dimineaţă, a mai zăbovit niţel în pat. 20 de minute a întîrziat. Cele mai importante 20 de minute din viaţa ei. A zis s-o ia pe scurtătură, să nu întîrzie. Lucra la un website, marketing manager. „Prind metroul!” şi-a pus. A coborît la Aldgate. Ochii pe ceas. 08:44. Peste 360 de secunde…
Shehzad Tanweer a tras de rucsac. Bombă. Unul dintre cei patru atentatori, Londra, 7 iulie 2005. 52 de morţi şi peste 700 de răniţi. Ea, Martine Wright, s-a aflat la patru metri de pakistanez. A scăpat cu viaţă. Acesta era miracolul….
A pierdut 80 la sută din sînge
10 zile a stat în comă. Zece zile! Elizabeth Kenworthy, o poliţistă aflată în timpul liber, a salvat-o. Şi-a scos cureaua, a făcut rost de alta şi le-a transformat în garou. Sîngele îi tîşnea din picioare ca dintr-o fîntînă arteziană. Mda, morbidă comparaţie, dar cînd e vorba de atentate… A pierdut 80 la sută din sînge… Nimeni nu-i mai dădea vreo şansă… A fost ultima persoană scoasă de acolo…A ajuns la Whitechapel Hospital… A rămas fără ambele picioare… Amputate puţin mai jos de şold… Acesta era miracolul?
Opt luni a rămas în miros de formol. Dacă s-a gîndit să se sinucidă? Ce dracu, asta-i întrebare? Avea 33 de ani, cum să-şi ia viaţa?
S-a apucat de sport! Nu-i o glumă. E o cruntă ironie. Pe 6 iulie 2005, cînd ea şi prietenele sale celebrau, Londra primea găzduirea Jocurilor Olimpice. Şi a celor Paralimpice…
Colega de servă, erou în Afghanistan
A pornit cu tenisul, apoi s-a oprit la volei. Nu era singură. În stînga avea o tînără ce suferise un accident de maşină. În dreapta, pe Samantha Bowen, erou în Afghanistan. În spate, o fetiţă de 13 ani… Toate fără picioare. Se antrenau chiar şi patru ore pe zi. În vestiar, plîngeau…
Doi ani şi jumătate a tras tare. S-a căsătorit cu Nick, iubitul ei, fotograf. N-a rarat nimic: dimineaţa mergea la terapia de grup, seara trecea pe parchet. „Sportul m-a ajutat să uit de toate problemele”, avea să spună…
Au ales-o în echipa Marii Britanii de volei. Au anunţat-o că va fi pe foaie, în primul meci, cel cu Ucraina. „Nu evoluasem decît în faţa a 250 de spectatori. Maximum. Aici erau 3.000. Mi s-au tăiat picioarele”, avea puterea să facă o glumă.
Au pierdut cu 3-0. N-a jucat mult, dar nu asta conta. La un moment dat, din tribună, cineva a dat drumul la un banner cu „Go, mommy, go!” Era un puşti de trei ani, Oscar. Fiul său.

Chiar dacă a jucat puţin şi a pierdut, Martine e mîndră că face parte din naţionala Angliei

În amintirea acelui 7/7, evoluează cu numărul… 7

Mesajele de încurajare nu lipsesc!
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele