Cei fără de Facebook

Zarraga şi „Marquitos”, nişte dinozauri de la Real Madrid, s-au stins în decurs de o lună. Aveau, braţ la braţ, 441 de meciuri şi 10 Cupe ale Campionilor. Pe cine a interesat dispariţia eroilor cu tricouri cu anchior, bască pe […]

Zarraga şi „Marquitos”, nişte dinozauri de la Real Madrid, s-au stins în decurs de o lună. Aveau, braţ la braţ, 441 de meciuri şi 10 Cupe ale Campionilor. Pe cine a interesat dispariţia eroilor cu tricouri cu anchior, bască pe cap şi genţi din lemn?

Mi ţi-l prezentase marele Bernabeu, presidentele. Don Santiago, cu trabucul în gură – da, aşa erau conferinţele de presă pe atunci, cu fotografi stînd în genunchi şi trăgînd cadre, cu jurnalişti cu stilou la pălărie, precum pana lui Winnetou… Tremura tot. „Puiule, ţi-e răcoare?”, îl întrebase cea mai luminată minte a fotbalului din toate timpurile. Afară erau cam 32 de grade. Îi era frică. Cînd semnase „Jose Maria Zarraga” cu Real, îl ţinuseră de mîini şi de picioare, aşa de tare „vibra”. 10 zile de cînd împlinise 19 ani.

Scarone, uruguayanul, antrenorul, îl aruncase în luptă din prima. Vîrf pe mîna dreaptă, deşi el juca mijlocaş. A bătut la uşa maestrului şi l-a rugat să-l mai lase pe bancă o tură, două, trei. „N-am viteza necesară, nu vreau să mă fac de rîs. Cînd s-o descoperi postul meu, atunci muşc din adversari”…

O viaţă la „albi”
Doar-doar ce-a prins 218 meciuri la cel mai galonat club din lume. Cinci Cupe ale Campionilor, şase campionate ale Spaniei, o Intercontinentală. Acum intervine placa. Păi, ce, ăla era fotbal? Punea stop atacantul şi apoi trimitea, prin porumbel călător, o depeşă către fundaş: „Mi-ar face o deosebită plăcere dacă aţi binevoi să mă atacaţi”… Da, dar 5 Cupe ale Campionilor? Ultima, la Glasgow. Bernabeu, trabuc. Discurs de 30 de secunde, în vestiar, înainte de start. „Muchachos, mîna noastră are cinci degete; oamenii, cinci simţuri; noi avem patru; haideţi după a cincea!”. S-a stins zilele trecute, 81 de ani. Cineva, nu se ştie cine, i-a pus în sicriu o poză. El e în mijloc. În dreapta sa, Di Stefano. „La Saeta Rubia” îl ţine de după umăr. În stînga, Gento. Atît!

Fotbalişti din bunic în nepot!
„Am urcat din spate. I-am dat balonul lui Di Stefano. Mi l-a returnat. L-am găsit pe Marsal, a tras la poartă. Francezul n-a reţinut, am marcat fără să mă încurce nimeni. Doamne, ce bucurie m-a cuprins!”. Mulţi spun că acesta e cel mai important gol din istoria lui Real. Iunie 1956, prima finala de CCE, cu Stade de Reims. Ibericii sînt conduşi cu 3-2. Vine punctul lui Marcos Alonso Imaz, „Marquitos”. 3-3, apoi 4-3, Rial. Ce a urmat? Cei din Chamartin au pus stăpînire pe Europa…

223 de partide oficiale. Fundaşul de care n-a putut trece nimeni 9 ani! Prieten cu Angel Atienza, jucătorul care expunea, între meciuri, în galerii. Era sculptor, pictor… Amic cu Di Stefano, legenda. Tovarăş de nebuneli cu „Paco” Gento, zeul cu 6 Cupe ale Campionilor. „Frate” cu Hector Rial, „El Nene”, care-şi făcea freza cu pieptenul de os, pentru a da bine pe teren… Tatăl lui Marcos Alonso, perdantul de la Sevilla, cu Steaua. Bunicul lui Marcos Alonso, actualul jucător de la Bolton… S-a stins acum o lună, la 78 de ani. De 6 martie. Pură întîmplare o să ziceţi. Să mori de ziua clubului…

Aşa, şi?
Tinerii se vor revolta. N-aveaţi cu ce umple spaţiul de daţi de învechiţii ăştia, pe care nici tataie nu i-a prins „verzi”? Fotbalul a evoluat, echipa se face pe Facebook şi noi vorbim de briantină, de portari cu bască pe cap şi şorturi ce-i strîngeau la glezne şi la subraţ? Corect! Cei doi – Zarraga şi „Marquitos” – s-au stins la distanţă de o lună, lăsînd fotbalul şi mai sărac. Aveau, împreună, 441 de jocuri la Real. S-a scris puţin despre ei, s-a ţinut un „minutin” de reculegere şi, gata! Lumea a revenit la Facebook…

Mulţi spun însă că gustul pîinii furate de Jean Valjean, din „Mizerabilii”, este unul pe carte şi altul pe e-reader. Aşa e şi cu boşorogii ăştia…

Doamne, ce imagine! „Marquitos” e al doilea, lîngă portar. Zarraga încheie rîndul celor în picioare. Jos sînt Di Stefano, Puskas şi Gento!