Şefu’ de sală cu medalie olimpică de aur

La 800 de metri, la JO de la München, din 1972, Dave Wottle pleacă ultimul în marea finală. Termină primul, după o cursă incredibilă. Cu tot cu şapca de golf, cea de 75 de cenţi

„Dacă faci linişte auzi cum Jocurile Olimpice bat la uşă, dar tot ce ştim despre al nostru domn Dave Wottle e că are o lună de miere de excepţie. Să fim înţeleşi, nu-s mironosiţă, sunt pasionat de sex ca mai toată lumea, dar tot ce e mai important acum e să alergăm la Olimpiadă, nu prin pat!”. Vara lui 1972. În faţa camerelor de luat vederi, unul dintre antrenorii lotului de atletism american, Bill Bowerman, fornăie. „Cine naiba a mai auzit să te căsătoreşti între calificări şi Jocurile Olimpice? Cine?”.

Dave Wottle e subiectul. 22 de ani. În copilărie era aşa de înalt şi de costeliv încât doctorul i-a chemat pe părinţi până la cabinet. „Cea mai bună soluţie pentru a pune ceva pe el e să se apuce de alergat”. S-a apucat, dar aşa, mai mult de gură bătrânilor. Era chitit pe istorie, a intrat la „Bowling Green State University”. La un concurs, s-a ataşat de o milă. 1971 a fost plin de accidentări, dar, pe final, s-a tras lângă 1.500m. A ajuns şi la 800, însă nu se dădea în vânt. Proful de sport de la BGSU i-a zis să încerce şi aici. „Ce naiba să fac eu la 800? Mă calcă pe cap etiopienii, mă calcă pe cap rusnacul”, spunea. „Rusnacul” era Evgheni Arjanov, un băiat care în ultimii patru ani nu pierduse nicio cursă.

Trial, cununie, Olimpiadă
Dar s-a băgat. A câştigat trialul USA, a oprit la 1:44.3, miros de nou record mondial. Apoi i-a venit de căsătorie, fără să anunţe pe nimeni în afara lui Jan, viitoarea sa soţie. Antrenorii s-au supărat, l-au scos din lot, l-au băgat iar, până la urmă a ajuns la München.

La 800 a trecut de semifinale, a venit marea finală. 2 septembrie 1972. Ca de fiecare dată, şi-a pus şapca de golf pe cap. Una de 75 de cenţi. Fusese hipiot, păr lung, chestii-socoteli. Basca-l ajuta la alergat, rămăsese cu ea, devenise un fel de marcă înregistrată. L-au botezat, din cauza ei, „Şeful de sală”. N-a putut dormi în noaptea de dinainte. De emoţii şi de tendinita ce-l chinuia de ceva vreme. Ce tehnică, ce stil? Dave era un nonconformist total. Ştia că trebuie să intre pe stadion şi să dea ce e mai bun. Punct.

„Wottle e accidentat…Să urmărim şapca!”
A primit culoarul cu numărul 3. S-a purces la drum.

La secunda 30 a ieşit din cadrul de filmare. Adică a plecat atât de prost încât regizorul transmisiunii nu l-a mai prins în imagine când a prezentat grupul de alergători. S-a clopoţit la 52.3, dar el tot nu era în peisaj. Comentatorul, băiat giorno, l-a scuzat: „Wottle e accidentat, se vede că-l jenează ceva!”.

A început, treptat, să-i dea ghetuţe. La 1:00 a prins plutonul. La 1:09 a depăşit primul său adversar, care, de fapt, era ultimul… S-a trezit şi comentatorul. „Tipul cu şapcă, haideţi să-l urmărim pe tipul cu şapcă!”. La 1:33 este, deja, al patrulea, se apropie linia dreaptă. În faţa ochilor are doi kenyeni şi un CCCP. Accelerează. Scapă de Boit şi de Ouko, care începe să înoate. Poate să-l prindă pe Evgheni? Poate, fix la fotografie, unde sovieticul născut în Ucraina se aruncă, efectiv! Dave Wottle, probabil cel mai atipic concurent posibil, termină primul cursa de 800 de metri. 1:45.86. Stadionul e în picioare, Franz-Josef Kemper, germanul, vine să-l felicite, dar e clar că americanul nu prea pricepe ce se petrece. E calm, cu şortul ce-l strânge la subraţ, cu jambierele ce-i gâdilă rotulele.

Vine festivitatea de premiere. Wottle e cu şapca pe cap, aşa ascultă imnul. Imediat, reporterii sar pe el. „Războiul Rece” e în toi, un yankeu a învins un sovietic, bătălia pe medalii e mare, 99-94, finalmente, pentru vecini. Reporterii americani simt miros de audienţă, vin cu microfoanele. „Dave, ai concurat cu şapca pe cap, ai câştigat cu şapca pe cap. E un protest reuşit, nu ne trebuie Războiul din Vietnam, nu?”. Atunci, omul face ochii mari, îşi dă seama. „Ce protest, ce Vietnam? Doamne, mă simt de doi lei, vai de capul meu! Am uitat, pur şi simplu, şapca pe cap, de emoţie! Cum să stau aşa, cu ea, la imn? Vă rog să mă scuzaţi!”.
Campion olimpic. Şef de sală în toată sinceritatea sa.

* Sursa: bgsu.edu