Ion Iliescu, revoluţionarul

Născut la Brăila, dar emigrat în patria tangoului, Juan Iliesco este considerat unul dintre cei care au ajutat enorm la dezvoltarea şahului argentinian. Multiplu campion, românul a fost un tip simpatic, extrem de apreciat

Gândeşte în română, suduie pe limba lui Voltaire. I se răspunde cu engleză, după ce mutările-s calculate-n spaniolă. Da, da, da, şahul e un sport al minţii jucat într-o perfectă linişte, dar muşteriilor de aici, din cafeneaua „Marzotto” din Buenos Aires, le place acest „Turn Babel”, cu jucători care stau în picioare, trag tutun, ascultă tango, apoi lovesc cu palma masa.

Cum stai şi priveşti, în stânga e Ion Iliescu, un tip pe la 20 şi un pic de ani. El e ucenicul. În dreapta, Salomon Sinay, maestrul locului. Fix în capul său respiră don Llorca, al doilea profesor. Tânărul e sub foc continuu. Sinay atacă nervos, cavalerul trebuie să se apare; Llorca e calm, se lasă „cucerit”, analizează orice mişcare, eroul trebuie să facă primii paşi pe tablă. „Juan, de mâine jucăm pe ceas, precum sportivii adevăraţi. Altfel, tu stai o oră la un pion!”. Râsete şi acordeon de tango.

Ion Traian Iliescu s-a născut la Brăila, 1898. Tata, român, mama, franţuzoaică. În Primul Război Mondial fusese luat prizonier. 18 luni vieţuise în Havelberg, printre alţi 4.500 de combatanţi din toate naţiile lumii. La eliberare, decisese să plece în lumea cea largă. Paris, apoi Anvers, apoi Oostende. Trecuse Atlanticul, ajunsese în Argentina.

Primii paşi, la 23 de ani. Eva şi Juan Peron
În 1921 s-a apucat să înveţe şah în cafenea, cu cei doi profesori vestiţi. Asimila tot şi, în doi ani, îi bătea. În 1924 era primit în Cercul de Şah. Între 1931 şi 1938 a pendulat între locurile 2 şi 12 în campionatul argentinian. În 1939, Juan Iliesco cucereşte titlul, dar isprava nu îi este omologată, neavând, încă, cetăţenie. În 1943 obţine, finalmente, medalia de aur: e egalul lui Gideon Stahlberg, numai că acesta nu are cinci ani pe pământ argentinian şi pierde. Începe să colinde toată ţara. Marele Tartakower, ruso-polono-francezul, ajunge la Buenos Aires. Scot piesele, termină la egalitate.

În 1946, Argentina se duelează cu Spania. Colonelul Peron, însoţit de frumoasa Eva, 27 de ani, cu care s-a căsătorit vara trecută, vine să dea mâna cu maeştrii. Primul pe care-l salută e Iliescu. „În acel moment am simţit cum şahul, pe care-l consideram orfan atunci, are prieteni destul de puternici”, avea să declare ceva mai târziu.

Joacă prin parcuri, scrie la ziar
E iubit peste tot, pentru că are un stil popular. Joacă în parcuri. Deşi nu cunoaşte spaniola literară la perfecţiune, ţine coloane de şah în „El Dia”, unele extrem de apreciate. Luptă enorm pentru ca tinerii să poată evolua contra consacraţilor. Într-o zi, intră cu un tânăr cu ochelari tip sifon în Cercul de Şah. „E Jacobo, va ajunge departe!”, spune. „Greucenii” se uită urât, în casta lor se pătrunde greu. Bolbochan va deveni mare maestru şi va reprezenta Argentina la trei olimpiade de şah. La fel, îl va ajuta şi pe Joaquin Ojeda. „Nu-i datorăm lui Iliesco ceva concret, o anumită operă, ci totul”, avea să spună, în 1959, Bolbochan, după un meci cu imensul Bobby Fischer.

Anii trec. Iliescu participă la turneul de la Mar del Plata, unul dintre cele mai tari din lumea iberică. E un bătrânel super simpatic. Trece pe lângă jucătorii de şah, se face că se împiedică, le dărâmă acestora tabla, apoi îşi cere scuze şi le pune, la perfecţiune, piesele exact pe poziţiile pe care erau. Are un fiu, Pochito, care-l urmează printre regi şi regine, dar nu ajunge la înălţimea sa!

Ion Iliescu se stinge pe 2 februarie 1968. Istoria şahului argentinian îl reţine ca pe un adevărat revoluţionar.

* Sursa: „Luces y sombras del ajedrez argentino”