Noaptea când Titanicul a scufundat onoarea

Pe 15 aprilie 1912, Sir Duff-Gordon, un sportiv desăvârşit, mituieşte marinarii pentru a prinde o barcă de salvare pe vaporul ce se scufunda fiind inexpugnabil

„Titanicul”, superlativul absolut din lumea mărilor şi oceanelor, a „bărbierit” aisbergul la 23:40, sâmbătă noaptea, pe 14 aprilie 1912, cu 2.224 de suflete la bord. La 1:05, a patra barcă de salvare, numărul 1, este lansată la apă. Capacitate: 40 de locuri. Se desprinde de pachebot cu doar 12 oameni în ea, dintre care şapte sunt marinari. De sus, de pe punte, secundul Charles Lightoller urlă: „Numai femeile şi copiii!”. Undeva, printre bucăţile de gheaţă, pitulat sub o manta, respiră un domn, aşa, cam pe la o jumătate de secol de viaţă.

Se intitulează Sir Cosmo Duff-Gordon. Proprietar de pământuri vaste în Scoţia, deţinător de vinării în Spania, un sportsman desăvârşit. Până la acel moment. La „Jocurile Intercalate” din 1906, de la Atena, ţinute la 10 ani de la prima Olimpiadă modernă, prinde un „argint”, la scrimă. Chiar capetele încoronate, Regele Eduard al VII-lea sau Regina Alexandra, îi aplaudă, în picioare, prestaţia, la duelul cu G. Casimir. Peste doi ani, Lordul Desborough, preşedintele Asociaţiei Olimpice Britanice, îl însărcinează cu organizarea JO de vară de la Londra, unde se descurcă cu brio. Încrucişează braţele cu faimosul luptător elveţian Armand Cherpillod, fondează, la 1904, Liga Londoneză de Scrimă, e membru în Royal Automobile Club. Educat la Eton, se căsătoreşte cu faimoasa „Lucille”, una dintre primele creatoare de modă din istorie.

Cosmo vs Astor
În primăvara lui 1912 se află în Franţa. Plăteşte 39,12 lire sterline, primeşte tichetul cu numărul 11.755 şi urcă, alături de consoartă, de la Cherbourg, pe cel mai sigur vas al tuturor timpurilor. Patru zile de rummy, cărţi, lectură. Apoi, tragedia.

La 1:05 – deja s-a trecut pe 15 aprilie 1912, barca e pregătită de lansare. Lady Duff-Gordon, „Lucille”, urlă că ea nu pleacă fără al său bărbat. Atunci domnul, scrimerul, luptătorul, sportsmanul, uită de onoare, uită de fair-play. Se duce direct către ofiţerul William McMaster Murdoch. Îi spune că dacă e lăsat să scape, dacă va ajunge, viu, pe pământ, îl va îmbrăca în aur. Pe el şi pe toţi oamenii din echipaj, pe vâslaşi. Fix la doi paşi de el se află John Astor al IV-lea, cel mai bogat om de pe vas şi unul dintre cei mai potenţi financiar din lume, cu o avere de două miliarde de dolari raportată la 2016.

Ar fi putut cumpăra mateloţii, ar fi putut cumpăra aisbergul, ar fi putut arvuni apele reci ale oceanului. Dar ceva din interior nu-l lasă. Ajută la desfacerea mecanismelor înţepenite de la bărcile de salvare, pune o pălărie de femeie pe capoul unui băieţaş, îşi sărută soţia. Trupul său avea să fie recuperat peste o săptămână, cu iniţialele „J.J.A.” pe manşeta cămăşii. Sir Cosmo întoarce capul, se ascunde, scapă. La proces, va recunoaşte că a aruncat vorba despre bani, atunci, în vacarmul de pe punte, dar că se numea „ajutor”, nu „mită”.

Apoi, refuză să mai scoată un cuvinţel. Numai Cerul ştie ce s-a petrecut cu exactitate acolo, în seara când Titanicul a luat cu el, în hăurile oceanului, onoarea. Cert este că din 15 aprilie 1912, soţia, Lucille, a refuzat să mai împartă acelaşi pat cu el. Deşi n-au divorţat, niciodată, în acte, au rămas doar „prieteni apropiaţi”.

Misterioasa tăietură din ziar
Sportsmanul s-a stins, singur, pe 20 aprilie 1931, în Londra. Bătrânii locului povestesc că fix cu o lună în urmă, primise un plic ciudat din Statele Unite. De fapt, o tăietură dintr-un ziar. „Casa mea e la doi paşi de «Navin Field», terenul celor de la Detroit Tigers”. „Vă duceţi să vedeţi, din când în când, un home run?”. „Nu, niciodată!”. „De ce?”. „Strigătele de acolo, chiar dacă sunt de bucurie, îmi aduc aminte de urletele oamenilor care cădeau în apă. Nu-mi pot duce copiii acolo!”. Vorbele lui Frank William Goldsmith, supravieţuitor. Avea doar 10 ani în acea noapte.

Pe 15 aprilie 1912, Titanicul lua viaţa a 60 de copilaşi…